Patru colectii pentru 2006
Dupa modelul vestic "imbina o gala de caritate cu un spectacol de moda si oamenii se despart mai usor de banii lor", in urma cu cateva zile s-a desfasurat cea de-a treia Gala Unicef, un spectacol de moda desfasurat cu scopul strangerii de fonduri in beneficiul bebelusilor, la care s-au strans peste 100
Dupa modelul vestic “imbina o gala de caritate cu un spectacol de moda si oamenii se despart mai usor de banii lor”, in urma cu cateva zile s-a desfasurat cea de-a treia Gala Unicef, un spectacol de moda desfasurat cu scopul strangerii de fonduri in beneficiul bebelusilor, la care s-au strans peste 100.000 de euro.
In anul 2000, am organizat o prezentare Max Mara in aceeasi Sala a Tronului si, desi locatia aleasa este in centrul capitalei, telefonul a sunat neincetat in ziua evenimentului cu aceeasi intrebare: “unde este Muzeul de Arta?”. Au trecut sase ani de la acel eveniment, s-au schimbat foarte multe lucruri in tara, nu poate contesta nimeni acest fapt, dar, din pacate, intrebarea a ramas aceeasi “Unde este Muzeul de Arta?”. Se vede ca expozitia “Lumini si umbre” din vara trecuta nu a ajutat prea mult. Reperele cunoscute raman aceleasi “Cina, Ateneul Roman si Athenee Palace-Hilton”. Se pare ca lucrurile care au legatura cu arta, oricat de mult s-ar mediatiza, raman la un grad redus de notorietate, adresabilitatea lor fiind foarte limitata. Ma intreb ce locatie ar trebui aleasa pentru urmatorul eveniment, in asa fel incat aceasta problema sa dispara. Poate un stadion?!
Seara s-a desfasurat dupa un tipar similar cu al celorlalte evenimente din aceasta serie. Respectiv o cina, de tip “seated dinner” si moda prin cele patru prezentari: Pal Zileri, Lena Criveanu, HSY si Doina Levintza.
Daca Doina Levintza si Pal Zileri nu au nevoie de vreo prezentare, trebuie spus ca Lena Criveanu este un tanar designer roman a carui colectie de debut a fost prezentata in cadrul acestei seri, iar HSY este un designer pakistanez de couture adesea premiat pentru creatiile sale.
Pal Zileri a prezentat colectia de primavara-vara 2006, intitulata Country Chic. Tinutele au fost de aceasta data clasice, atat prin croieli, cat si prin tesaturile folosite. Propunerile de zi au fost in cea mai mare parte tinute albe din bumbac sau combinatii de bumbac cu in, asortate cu tricouri si pulovere violet si portocaliu.
Tinutele de business sunt gri deschis sau bej, asortate cu camasi albe si cravate portocalii sau violet. Sacourile sunt la doua randuri de nasturi cu un slit sau doua la spate. Pantofii si curelele au fost recomandate a fi bej/maron. Colectia Lena Criveanu, intitulata “First Spring”, este prima colectie independenta a designerului. E un spectacol de culoare, revigoranta, feminina. Picturile realizate manual sub forma de fluture, trandafir si floare de papadie dau nota de originalitate. Croielile sunt simple, sacourile cambrate subliniaza talia, fustele sunt in forma de A, trench-uri lejere, bluze si camasi minimale. Este o colectie la care impactul vizual este puternic.
Doina Levintza a facut un adevarat spectacol prin prezentarea celor 40 de tinute unicat, realizate special pentru Gala. Colectia a prezentat patru stari de spirit prin intermediul vestimentatiei, corespunzatoare fiecarui anotimp in parte. Tinutele sunt realizate manual, cu accesorii create special, noutatea colectiei fiind pictura cu aur pe material textil.
HSY este castigatorul premiului Lux & Style 2005-2006. In Pakistan, designerul este cunoscut pentru linia de couture de rochii de mireasa numita HSY, linia de pret-a-porter R2W, colectia de bijuterii HSY Jewelry, iar la sfarsitul anului va fi lansata linia de decoratiuni interioare. Colectia prezentata este inspirata de croielile din Orientul Mijlociu, tesaturile folosite sunt naturale, in special shantung de matase naturala si casmir. Nota orientala este data de broderiille realizate manual cu cristale Swarovski, paiete si margele. Siluetele sunt de o eleganta clasica, sofisticata.
A fost o seara eleganta, elitista, cu colectii spectaculoase ce starnesc dorinta de a le incerca si, de ce nu, de a le purta.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția