Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Patronul lui Mutu dă 25 milioane de euro pentru refacerea Colosseumului

Brandul de încălțăminte de lux Tod’s va participa la restaurarea Colosseumului cu 25 de milioane de euro în cadrul celei mai mari campanii de salvare a monumentelor istorice italiene cu bani privați.

Patronul lui Mutu dă 25 milioane de euro pentru refacerea Colosseumului
Patronul lui Mutu dă 25 milioane de euro pentru refacerea Colosseumului · Foto: După Afaceri

Brandul de încălțăminte de lux Tod’s va participa la restaurarea Colosseumului cu 25 de milioane de euro în cadrul celei mai mari campanii de salvare a monumentelor istorice italiene cu bani privați.

“Nu voi pune Tod’s pe Colosseum”, a spus CEO-ul companiei, Diego Della Valle, atunci când a fost întrebat de un reporter dacă edificiul vechi de 2.000 de ani va fi acoperit de panouri publicitare imense. Oficialii spun ca brandingul va fi discret (afișe mici la baza clădirii) și că tot procesul de restaurare va fi filmat pentru a fi ulterior folosit în campaniile de promovare Tod’s.

Amfiteatrul roman din anul 80 d.Hr., care găzduia lupte cu gladiatori și spectacole cu animale, este unul dintre cele mai populare monumente din lume și atrage anual 6 milioane de vizitatori. Dar, la fel ca alte situri vestite ale Italiei, a avut foarte mult de suferit în ultimii ani din cauza lipsei de fonduri. Piero Meogrossi, arhitectul care se ocupă de recondiționare, spune că monumentul primește anual 500.000 de euro de la stat, ceea ce înseamnă o zecime din suma de care are nevoie. Sponsorizarea artelor a fost un subiect tabu pentru mult timp în Italia, dar din cauza crizei economice guvernul itlian a fost nevoit să re-evalueze implicarea sectorul privat în aceste domenii.

Lucrările de restaurare vor începe în martie și vor dura aproximativ 2 ani, timp în care Colosseumul va fi în continuare deschis publicului. (Reuters)

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția