Paradores, expozitii de istorie si lux

Esti cuibarit intre perne de plus, intr-un fotoliu imens de mahon, dupa o zi de drumetii pe munte, in orasul medieval Cuenca. Fumul de trabuc se ridica lenes si dispare in tavanul aflat la peste 4 metri inaltime, unde o pictura din secolul 16 iti tot atrage privirea. Langa fotoliu este masuta joasa si solida pe care iti tii paharul cu lichior spaniol. De la fereastra se vad stancile Cuenca, in stralucirea apusului de vara, iar valea raului Huecar iti ia respiratia. Te afli la Parador de Cuenca, in Spania, intr-o vacanta din care nu mai vrei sa pleci.

Acestea sunt doar cateva dintre motivele pentru care sintagma “Amigos de Paradores” a facut inconjurul lumii si s-a oprit apoi pe listele de top ale calatorilor. Pentru ca “paradores”, castelele medievale spaniole restaurate, sunt printre cele mai cautate destinatii din lume.
Putini stiu insa ca aceste cladiri erau destinate rugaciunilor si penitentei acum cateva secole. Dupa ce s-a deschis primul “parador”, in muntii Gredo, langa Avila, in 1928, zeci de manastiri si castele au inceput sa fie revendicate de Guvern pentru a fi transformate in locase de relaxare de lux. Regele Alfonso al XIII-lea a stiut sa pretuiasca romantismul ascuns in peretii vechi de 500 sau chiar 1.000 de ani ai cladirilor din zonele rurale. Regele a vrut, la inceput, sa incurajeze spaniolii sa-si cunoasca mai bine propria tara. Asa ca a stimulat aparitia hotelurilor de lux si a organizat excursii cu tema istorica. Hotelurile “regale” au fost, intr-un final, descoperite si de turistii straini.
“Paradores” au devenit cea mai buna cale de a vizita Spania autentica, o metoda de a renunta la resorturile moderne dar fade, in favoarea istoriei si misterului. Pana la urma cine ar putea rezista tentatiei de a locui, chiar daca si numai pentru doua zile, intr-un castel? Sau cine nu ar vrea sa ia cina intr-o camera in care exista pete de vin de pe vremea Inchizitiei?
Parador de Cuenca dateaza din secolul 16, pe cand era manastire dominicana si purta numele de San Pablo. Aflata in inima zonei Castilia-La Mancha, este recunoscuta pentru legendele sale legate de Cervantes si Don Quijote. Decoratiunile de acum dateaza si ele tot din secolul 16.
In ultimii ani, hoteluri de lux au inceput sa fie tot mai multe in Spania. De la Barcelona la Bilbao, hotelurile se inalta, se renoveaza, se adapteaza si se decoreaza de arhitecti si designeri de renume, toate pentru a face fata competitiei. Chiar si Madridul, care a fost ultimul pe lista la explozia de hoteluri a anilor ’90, are acum extrem de multe resorturi semnate de “designeri cu pedigree”. Cel mai de vaza, Puerta America, deschis vara trecuta chiar la marginea orasului, se mandreste cu faptul ca fiecare etaj a fost creat de cate 12 arhitecti de marca din lumea intreaga.
Astfel, guvernul spaniol s-a vazut nevoit sa refaca vechile castele pentru a atinge eficienta resorturilor secolului 21, de patru sau cinci stele. Iar acum, turistii care viziteaza “paradores” se pot bucura de tehnologie de ultima generatie, televizoare cu plasma, dar in acelasi timp pot savura istoria si autenticitatea locului.
Se preconizeaza chiar ca pana in 2010 toate cele aproximativ 90 de “paradores” din Spania vor fi dotate cu cele mai moderne echipamente. La Cuenca, renovarile au inceput din 2004, iar acum dispune deja de sala de gimnastica si sauna. Turistii au astfel ocazia sa traiasca asa cum o faceau cei din secolul 16, dar la adapostul unui confort de patru sau cinci stele.
Povestea Cuencai dateaza insa chiar dinainte de secolul 16, adica din 1177, cand regele Alfonso al VIII-lea “a eliberat” edificiul de sub stapanirea maura si l-a transformat intr-o catedrala putin izolata. Drumul pana la Cuenca este si acum supra-aglomerat, dar in zilele noastre nu se mai face calare sau pe jos, ci cu autobuze dotate cu aer conditionat care traverseaza tinutul cu maslini si ruine. Turul cu autocarul dureaza doua ore si jumatate si ofera unele dintre cele mai interesante imagini – peisaje care iti taie rasuflarea, sate asezate de-a lungul soselei, case incrustate in pesteri sau cladite chiar pe marginea stancilor, cu arhitectura maura veche sau spaniola moderna.
Castelul din Cuenca se inalta langa un pod de lemn si fier forjat peste raul Huecar. Cladirea pare sa se ridice din piatra. Langa ea se afla Fundacion Antonio Perez, o alta fosta manastire, unde se afla Museo de Arte Abstracto Espanol. La fel ca majoritatea celorlalte “paradores”, si acesta uimeste inca de la intrare – o usa imensa din lemn si fier, ferestre proaspat varuite in galben mustar si etaje foarte inalte din piatra construite cu scopul de a mentine racoarea in verile toride, cu mult inainte de inventarea aerului conditionat.
Holurile aduc mai degraba aminte de palatele regale decat de manastiri modeste, iar decorul refacut este in stil Camelot – recamiere de culoarea prunei, din catifea si plus, scaune cu veleitati regale, camarute cochete, candva confesionale, in care se afla acum doar o masa cu telefon si picturi religioase pe pereti si tavane. Tema continua in dormitoare, unde paturile inalte cu baldachin sunt acoperite de catifele rosii si pazite de draperii. Camerele de luat masa sunt colorate in lila si se disting prin tavanele incrustate cu sculpturi religioase din care atarna candelabre bogate chiar deasupra meselor.
Masa este foarte importanta in cultura spaniola. Iar meniurile acestor statiuni istorice reflecta paleta gastronomica atat de larga a taranilor spanioli de-a lungul secolelor. Cinele se iau intr-un ambient relaxant si cu cateva sticle bune de vin rosu spaniol care se servesc cu “migas” – paine veche de o zi, maruntita, prajita si asezonata cu condimentele si alimentele specifice zonei respective. O astfel de combinatie ar fi struguri, sunca si ceapa, din care se face un sos prin care se tavalesc bucatelele de “migas”.
Apoi, se serveste supa subtire de usturoi, cu ou si sunca, porc fript si caprioara in sos de vin rosu. “Mortuelo” este si el un fel de baza – un amestec de mai multe tipuri de carne (porc, pui, oaie) si bucatele de “migas”. Exista insa si mancaruri mai simple – oua fripte pe un pat de rosii, ardei iute si ceapa, de exemplu.
Chelneritele sunt imbracate intr-o uniforma vesela, vechea costumatie a tarancilor pentru festivalurile regionale. Desi uneori meniul vast, lunga lista de vinuri scumpe si camerele austere pot intimida, “paradores” inspira totusi un cadru familiar, latin, misterios si pasional.

Cultură /TURISM