Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie /DJ Culture

Pantalonii de la Hard Rock Cafe

HRC inseamna SUA si cele mai placute clisee ale lor: de la hamburgeri la cultul personalitatii, entuziasm si molipsitorul zambet larg pe buze. "Love all, serve all" nu e un slogan tocmai... hard, dar nici Hard Rock Cafe nu e tocmai o cafenea

Pantalonii de la Hard Rock Cafe
Pantalonii de la Hard Rock Cafe · Foto: După Afaceri

HRC inseamna SUA si cele mai placute clisee ale lor: de la hamburgeri la cultul personalitatii, entuziasm si molipsitorul zambet larg pe buze. “Love all, serve all” nu e un slogan tocmai… hard, dar nici Hard Rock Cafe nu e tocmai o cafenea. Sau nu numai.
Probabil ca fanii metal ar stramba din nas intr-un astfel de loc. Atmosfera e mult “prea” pozitiva pentru ei, nu e nici 100% rock, nici “hard”, dar e un loc unde te poti simti bine. Si rezolva problema unui spatiu unde poti veni doar sa mananci, doar sa bei, sa asculti muzica (live din cand in cand), doar sa te uiti pe pereti sau toate acestea la un loc. Iar faptul ca promite concerte periodice si e construit in jurul unor staruri si obiectele lor devenite suvenir e unic.
Personal, ideea de cafenea-muzeu nu ma incanta, iar perspectiva de a-mi petrece o intreaga seara cu ochii la o pereche de pantaloni (de trening) agatati pe perete (ceea ce s-a si intamplat), oricui ar fi apartinut ea, ma ingrijoreaza inca. Noroc ca la HRC sunt o multime de alte suveniruri mai interesante care stau suspendate pe pereti si daca aveti noroc poate veti sta cu ochii la chitara lui Lennon sau a lui Bruce Springsteen, la un disc sau macar un costum intreg, precum cel al lui Rod Stewart. In orice caz merita sa faceti turul de onoare al salii (foarte mare, de 200 de locuri) pentru a le vedea pe toate – mai toti cei care vin aici fac asta la un moment dat.
Interiorul e al unui restaurant ceva mai intunecos sau al unui bar mai luminos, cu mobilier din lemn, simplu si de bun-gust, LCD-uri oriunde te uiti, lumini prietenoase (lampile sunt niste tobe colorate transparente). De altfel “prietenos” e cuvantul de ordine. Chelnerii sunt prietenosi (ba chiar suspect de entuziasti – ii banuiesc ca sunt alesi, ca animatorii, in functie de energia pe care o transmit), decorul e prietenos, mancarea e prietenoasa. Meniul pare facut asa incat sa multumeasca de la vegetarieni (spring rolls crocante) la carnivori disperati (legendary burgers sunt imensi, la fel coastele de porc cu sosuri classic rock si heavy metal) sau clienti rasfatati (prajituri cu ciocolata si vanilie).
Cat despre “meniul sonor”, si el e variat: Bruce Springsteen, Madonna, Billy Joel, REM, Michael Jackson dintre “oldies”. De altfel cred ca mai degraba nostalgicii se vor simti bine aici, daca judec dupa muzica din acea seara si dupa trupa care a cantat la deschidere (Holograf).
Ideea e probabil sa vii devreme, bei un cocteil la barul din mijloc, apoi te asezi la mesele din gradene si rasfoiesti meniul, intre timp vine trupa si incepe sa cante, iar tu alegi felurile in functie de cum te inspira melodia sau solistul. Incet-incet parca se trezeste si apetitul de muzica si dans, iar la plecare, beat de fericit (ori de la muzica, ori molipsit de chelneri), treci pe la Rock Shop si lasi 750 de lei pe o geaca de piele HRC sau 70 de lei pe un simplu tricou care sa iti aminteasca de acea seara. (Oare cat va costa tricoul lui Bono care va fi scos in februarie la vanzare?)
Locul e facut asa incat sa te simti confortabil din toate punctele de vedere: muzica nici prea tare, nici prea incet, sonorizarea la concert buna, spatiul aerisit, mesele la distante decente, iar chelnerii nu numai amabili, ci si bine documentati. Daca s-ar rezolva si mica problema cu garderoba parca prea mica…
O seara costa in jur de 250 de lei pentru doua persoane (antreu, fel principal, burger, desert si bauturi), berea e 8-9 lei, iar o Triple Platinum Margarita e 22 de lei.

Adresa: Bulevardul Kiseleff nr. 32 (in parc)

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția