Oscilatiile cursului, productive pentru cunoscatori
Oscilatiile cursului, productive pentru cunoscatori
Cat a fost de castigat din evolutia cursului din ultima perioada? Oscilatiile ample de saptamana trecuta arata ca cei care au cumparat la un curs scazut au avut ocazia sa obtina castiguri substantiale.
Euro a castigat in numai trei zile peste 7% (la cursul oficial), astfel ca investitorii atenti au avut ocazia sa marcheze profituri importante, intr-un termen foarte scurt. Cursul a ramas ridicat pe fondul unei cereri mai mari de valuta, insa in contextul in care intrarile masive de valuta sunt date ca o certitudine, euro va mai slabi pe parcursul anului. Aprecierea leului este intrevazuta si de banca centrala, care sustine ca va interveni chiar mai rar si numai pentru a tempera evolutii prea rapide.
Dealerii spun ca, in aceste conditii, un plasament pe termen mai lung in euro nu este o alternativa productiva. Pe termen scurt se pot obtine insa castiguri, avand in vedere oscilatiile destul de ample care vor mai aparea o buna perioada.
In saptamana 14-18 februarie cotatiile pe piata interbancara au urcat de la o minima de 34.700 de lei pentru un euro pana la un maxim de 38.750 de lei pentru un euro (pe fondul interventiei bancii centrale). Cresterea a fost astfel de aproape 12% in numai trei zile.
Dealerii spun ca in perioada urmatoare nu se asteapta la evolutii spectaculoase ale cursului, in contextul in care au existat cumparari mai mari de valuta din partea clientilor. Daca ne uitam la piata monetara, bancile remunereaza o dobanda de 12% pe un an. Iar daca mai punem in calcul inflatia de numai cateva procente – 4-5%.
Liberalizarea contului de capital va permite intrarea pe piata a capitalurilor speculative, atrase de diferenta inca mare dintre dobanzile la lei platite in sistemul bancar romanesc si cele de pe pietele straine.
Aceste fonduri, care vor fi transformate in lei pe piata valutara, vor alimenta excedentul de valuta, creand astfel o presiune de scadere pe curs. Dealerii prognozeaza astfel pentru sfarsitul anului un curs de 33.000 – 34.000 de lei pentru un euro, existand si previziuni pentru scaderi mai mari, spre 30.000 de lei/euro.
Exista insa opinii potrivit carora aprecierea leului nu va fi atat de puternica. Pe de o parte, accesul fara restrictii a firmelor romanesti pe piata valutara aduce o noua cerere. Intreprinzatorii spun ca sunt tentati sa cumpere euro daca au un curs scazut, cererea suplimentara de valuta reducand astfel presiunea de apreciere a leului.
Totodata, numarul mai mare de decidenti va presupune si o divergenta a asteptarilor privind evolutia cursului. Aceasta va atenua miscarile pietei, companiile din diferite sectoare avand proiectii diferite si praguri diferite pentru cumpararea sau vanzarea de valuta.
In plus, analistii atrag atentia ca aceste capitaluri speculative pot iesi intr-un timp foarte scurt, ca reactie la o schimbare a mediului economic sau legislativ, sau chiar la o afirmatie neasteptata a oficialilor. Aceste iesiri rapide de valuta pot crea presiune pe cresterea cursului, in contextul unei cereri foarte mari de valuta. Interventia Bancii Centrale de saptamana trecuta a aratat ca piata reactioneaza foarte usor la iesiri masive de valuta. Unele analize prevad o crestere treptata a cursului la inceputul anului viitor, in conditiile in care o parte din capitalurile speculative vor iesi din tara, odata cu scaderea diferentialului de dobanzi.
Oficialii Bancii Centrale sustin ca majoritatea acestor capitaluri speculative au fost plasate pe termen lung, ceea ce face putin probabila o iesire masiva intr-o perioada scurta. In plus, unele fonduri ar putea sa mearga in investitii in domeniul imobiliar sau chiar in cel productiv, in contextul in care dobanzile la lei vor cobori pana la niveluri neatreactive, datorita preturilor mai mici ale activelor romanesti comparativ cu celelalte state.
In contextul scaderii cursului, analistii sugereaza tot mai des folosirea instrumentelor de acoperire a riscului valutar (hedging) pentru cei care au de facut astfel de operatiuni, in special pentru exportatori, care sunt in situtia de vanzator de valuta. Astfel, prin vanzarea la termen, un exportator isi poate stabili un anumit curs, de care va fi sigur.
In conditiile in care piata va scadea cel mai probabil, el va avea de castigat si din punctele de swap, cat si din evolutia cursului. Dealerii spun ca, la un curs spot (decontarea se face la momentul intelegerii) de 36.200 de lei pentru un euro, vanzarea la termen de trei luni s-ar face la un curs de 37.000 de lei.
In acest moment, diferentialul dintre dobanda la lei si cea la euro duce la o majorare a cursului cu aproximativ 7 lei pentru fiecare zi a contractului futures (la termen), sau asa-numitele puncte de swap.
Astfel, in cazul in care un exportator ar vinde euro cu termen de trei luni (futures), el si-ar asigura un curs de 37.000 de lei/euro, putand astfel sa-si bugeteze aceste sume (in cazul in care are intrari sigure de valuta).
Pana la decizia BNR din noiembrie de anul trecut de a permite flotarea mai libera a cursului, instrumentele de hedging nu erau atractive, intrucat ritmul de crestere a cursului depasea cu mult majorarea din punctele de swap ale unui contract futures.
Dealerii spun ca folosirea hedgingului permite anularea riscului de schimb valutar. In actualul context, aceasta inseamna protejarea fata de scaderea considerata aproape sigura a cursului. Pe de alta parte, daca in ziua decontarii cursul urca peste nivelul la care a fost incheiat contractul, vanzatorul poate avea impresia ca a pierdut aceasta diferenta. O astfel de apreciere a cursului nu este imposibila. Data decontarii se poate suprapune cu o interventie a bancii centrale sau in acest interval poate aparea o inversare de trend, datorita unei evolutii imprevizibile in economie, avertizeaza dealerii. Acestea sunt insa evenimente putin probabile.
Bancherii spun ca, din pacate, si in randul firmelor cultura bancara este redusa. Astfel, managerii iau decizii mai mult instinctual, alegand uneori momente nepotrivite pentru vanzari. Lipsa acestei culturi se rasfrange cu atat mai mult asupra utilizarii unor instrumente complexe pentru asigurarea riscului valutar.
Dealerii spun ca tranzactiile forward erau cu atat mai atractive in perioada in care diferentialul dintre dobanzile platite la lei si cele la valuta era mai mare. Astfel, un contract la termen aducea castiguri mai mari din punctele de swap. In plus, suprapunerea dintre dobanzile real pozitive semnificative si evolutia cursului mai lenta decat inflatia aducea beneficii suplimentare. O data cu diminuarea diferentialului de dobanzi, tranzactiile forward aduc castiguri mai mici. Tranzactiile la termen au dobandit acum o alta semnificatie, aceea de asigurare a riscului valutar, care nu mai poate fi ignorat. liviu.chiru@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția