Omul de afaceri nu poate fi niciodata prea bogat sau prea suplu

Pe langa idila cu regele Edward al VIII-lea (a carui abdicare a transformat-o intr-o celebritate), Wallis Simpson a ramas in istorie si pentru memorabila afirmatie care s-a transformat in mantra oricarui om modern si ambitios: “nu poti fi niciodata prea bogat sau prea suplu”.

La inceput, femeile au asociat statutul social cu gradul de zveltete: sotiile magnatilor si politicienilor subzistau exclusiv cu salate, iar apoi au recurs la exercitiile fizice epuizante si, in cele din urma, la chirurgia plastica, pentru a amana momentul in care urmau sa fie inlocuite cu exemplare mai tinere si, bineanteles, mai suple. In prezent, obsesia greutatii s-a extins si la copii – este o adevarata dezonoare pentru o femeie de afaceri de succes sau pentru sotia unui magnat sa aiba odrasle cu probleme de greutate, astfel incat cele mai noi diete (Atkins, South Beach, Zone) sunt aplicate cu strictete de la varsta de doi sau trei ani. Scolile din New York, de pilda, ofera elevilor meniuri alcatuite la cererea parintilor (fara carbohidrati, fara grasimi sau glucide), in vreme ce majoritatea centrelor de sport si yoga obtin un profit urias de pe urma programelor pentru copii, care incep sa vorbeasca despre celulita, bicepsi si muschii abdominali inca de la varsta de cinci ani.

Barbatii erau pana acum singurii care mergeau impotriva curentului, permitandu-si o “dieta” alcatuita din fripturi, hamburgeri, cartofi prajiti si dulciuri. Dar si acest ultim bastion a inceput sa se clatine in ultima vreme, cand directorii unor companii de top au recurs la mici “retusuri” pentru a elimina cearcanele, ridurile, inceputul de burta sau alte semne de imbatranire, asociate cu slabiciune si deteriorare de catre o societate obsedata de tinerete.

In incercarea de a amana momentul in care trebuie sa plece intr-o lunga calatorie de afaceri peste hotare (traducere: internare pentru un lifting sau o alta procedura similara), oamenii de afaceri au ales regimul alimentar, cu sau fara grasimi, cu sau fara carbohidrati, cu sau fara dulciuri sau in diverse combinatii, avand in vedere multitudinea de diete “garantate” care au aparut in ultimii ani. Astfel, popularul concept de “power lunch” s-a transformat in “power diet” – in cursul meselor de afaceri, directorii sau brokerii nu se mai intrec sa comande cel mai scump vin sau cel mai opulent fel de mancare. Acum castiga cine mananca cel mai putin sau cel mai sanatos, astfel incat regimul alimentar s-a metamorfozat cat ai zice “fuziuni si achizitii” dintr-o problema delicata intr-un simbol al statutului social. Restaurantele de lux s-au conformat si au introdus meniuri a la carte, din care oamenii de afaceri “la cura” sa poata alege alimentele care le sunt permise de nutritionistii personali. Doar in ultimii cinci ani, consumul de unt din aceste restaurante s-a injumatatit, iar platourile de cruditati sunt veritabile best-selleruri. Tot in aceste restaurante blagoslovite cu cateva stele Michelin, chelnerii nici nu clipesc atunci cand primesc o comanda de genul “coji de cartof coapte”.

Pe de o parte, este simplu pentru un proeminent om de afaceri sa se supuna unui regim, in contextul in care poate angaja nutritionisti si bucatari personali, iar biroul de la companie este obligatoriu dotat cu o sala de fitness. Pe de alta parte insa, aceeasi oameni de afaceri sunt “sabotati” de propriul stil de viata, care include numeroase intalniri, cocteiluri si receptii, unde nu se servesc intotdeauna morcovi si ridichi, ci tot felul de antreuri bogate in calorii. Ca sa nu mai punem la socoteala “Sindromul Wall Street” – nu este vorba de ambitia nemasurata si tendinta de a jongla cu afaceri mai mult sau mai putin legale, ci obiceiul brokerilor si nu numai de a sari peste mese, de a se indopa cu gustari cat e ziua de lunga, iar apoi de a incheia cu o masa cat se poate de copioaa. Pentru a contracara efectele acestor obiceiuri proaste, oamenii de afaceri au recurs la diverse solutii: Sanford Weill, director general al Citigroup a renuntat complet la paine, desert si bautura sa preferata Tanqueray Gibsons (martini cu ceapa), iar magnatul hotelier Paul McManus incearca sa ignore cosuletele cu fursecuri si sampania care il asteapta in camerele de hotel si recurge la ajutorul unui anumit “Doctor Val”, un hipnotizator care ii scoate din minte fanteziile culinare.

Desigur, noua obsesie a comunitatii de afaceri nu poate decat benefica pentru consultantii in nutritie, o profesie tot mai profitabila. Specialistul new-yorkez Stephen Gullo se tine dupa clientii sai toata ziua, pentru a le observa obiceiurile culinare si pacatele capitale in domeniu, dupa care le alcatuieste un regim personalizat. Onorariul initial se ridica la 1.500 de dolari, pret in care programul de nutritie nu este inclus. Cu toate acestea, afacerea merge atat de bine incat numarul clientilor a crescut cu 23% fata de 2002. Cu alte cuvinte, morcovii si telina valoreaza brusc miliarde de dolari (avand in vedere ca industria produselor si programelor dietetice a ajuns la valoarea de 40 de miliarde de dolari).
raluca.badea@zf.ro

Călătorii