Omul comando
Unul dintre efectele cele mai neobisnuite ale restructurarii pe care au facut-o oamenii de la Rompetrol in rafinaria Petromidia este urmatorul: afacerile ce cresc in prezent in Navodari sunt oferirea de servicii de acces la Internet pentru locuitorii orasului si punerea la punct, in blocurile de locuinte, a retelelor locale de calculatoare
Unul dintre efectele cele mai neobisnuite ale restructurarii pe care au facut-o oamenii de la Rompetrol in rafinaria Petromidia este urmatorul: afacerile ce cresc in prezent in Navodari sunt oferirea de servicii de acces la Internet pentru locuitorii orasului si punerea la punct, in blocurile de locuinte, a retelelor locale de calculatoare. Lucratorii rafinariei s-au obisnuit intr-atat cu tehnica de calcul, incat au transportat-o si acasa.
“Viteza cu care faci lucrurile este esentiala si determinanta in succes, in restructurare trebuie sa te misti ca intr-un razboi-fulger, ca la blitzkrieg”, spune Eric Kish, artizanul reformei rafinariei. Nici nu poate gandi altfel, Kish a fost comandant de tanc din armata israeliana si are numai 39 de ani. Angajat ca director general la inceputul anului 2001, este in prezent vicepresedinte al departamentului dezvoltare si achizitii al Rompetrol. Are un birou micut, intr-o parte pe un raft zaresc un soi de premiu – Pompa de argint – cred ca este un fel de recompensa interna, in cadrul Rompetrol; m-am gandit sa-l intreb mai spre finalul discutiei, dar am uitat pana la urma.
Scurt tratat de restructurare
“Trebuie sa identifici lucrurile cu adevarat importante de care sa te ocupi iar de altele sa nu-ti pese. In orice companie nerestructurata exista o serie de pungi de rezistenta, mase compacte constituite pe structuri de rude sau prieteni. Pe acestea trebuie sa le ignori, sa nu stii ce fac si nici sa nu te intereseze; in final se vor preda singure”, spune Kish. Deseneaza, in timp ce explica, pe foi de hartie tot felul de scheme, cea cu blitzkriegul mi-a placut si am luat-o la finalul discutiei.
Imi identifica compartimentele de care s-a ocupat in restructurarea rafinariei, sunt cinci la numar: partea de intrari si iesiri, procurementul si vanzarile; compartimentul financiar si partea de cash-flow; resursele umane si organizarea interna; zona de comunicare interna si in final asset management.
Un avantaj, spune Kish, a fost acela ca “nu m-a crezut nimeni din rafinarie. Pe de alta parte, in cei doi ani de restructurare, din care primele sase luni sunt critice, am facut acolo tot soiul de inventii si inovatii. Petromidia a fost un teren de experiente manageriale, unde am facut tot ce mi-a bubuit prin cap”. Prima zona lucrata a fost cea de comunicare, de la intalniri directe cu oamenii (“doua luni am mers prin rafinarie si am dat mana cu oamenii”) si de la inregistrari pe casete audio difuzate in autobuzele cu care oamenii faceau naveta pana la punerea in functiune a statiei de radioficare a rafinariei, infiintarea unui Internet café sau oferirea de palmuri muncitorilor (“primii au fost cei de la sectia de cocsare, care e un fel de batalion disciplinar si care au castigat astfel importanta in ochii celorlalati”). Expansiunea tehnicii a permis aplicarea unui sistem de pontaj on line, dar si informarea lucratorilor despre mersul rafinariei.
Ce se intampla cu “pungile de rezistenta”? “Cand am preluat rafinaria, exista un departament care se chema Planul si urmarirea productiei si care manipulau cifre. Am creat un mecanism paralel si pe ei nu i-am tntrebat nimic. Dupa sase luni s-au prins ca sunt inutili si s-au predat, au iesit din blackbox-ul in care se aflau. Pe cei motivati i-am mutat in departamente productive. Un sistem paralel am infiintat si pentru compartimentul IT”, spune Kish.
O alta preocupare a fost eliminarea pierderilor. “Cantina, de exemplu. Era un stat in stat, discutau inainte numai cu directorul general si pierdeau 250.000 de dolari pe an, asa ca am externalizat activitatea. In productie, i-am invatat pe sefii sa recurga la justificarea economica a achizitiilor…justificau, primeau…i-am tocat asa un an de zile, negociam tarife interne, sa fi vazut cum se certau sectiile intre ele”, isi aminteste Eric Kish.
A inceput studentia roman si a terminat-o strain
In filmele de actiune, pentru a duce la bun sfarsit o actiune de comando, sefii aduna de regula un grup de oameni care se pricep, fiecare, la cate ceva: unul stie sa umble cu armele, altul e radiotransmisionist, altul e doctor si tot asa. Dupa ce l-am intalnit pe Eric Kish, m-am gandit ca daca l-ar avea in subordine, organizatorii unui comando nu ar mai avea nevoie de o echipa numeroasa, l-ar timite singur si ar rezolva treaba, asa de multe stie si a facut la viata lui.
S-a nascut la Baku, in Azerbaidjan. Tatal sau, ardelean de origine, a fost trimis la Academia Navala din Baku, specialist fiind in sistemele de ghidaj ale rachetelor navale, a infiripat o poveste de dragoste cu o rusoaica everica, cu care s-a si casatorit. “Tata a fugit in America in 1986 si toate s-au dat peste cap. Eu am decis ca nu am ce cauta in America, asa ca am depus actele, impreuna cu mama, pentru a pleca in Israel. Actele au iesit relativ repede, dar am fost exmatriculat de la facultate, pe motiv de absente. Asa ca pentru a termina ultimul an de Politehnica, am platit ca un student strain”, isi aminteste Kish.
Riposte cu gloante de cauciuc
A facut armata si in Romania si in Israel. Despre stagiul de TR-ist de la Buzau are putine cuvinte, dar este marcat de stagiul din armata israeliana. “Am inceput ca soldat si am continuat cu cursurile de subofiteri, unde am ales tancurile. In Israel nu exista conceptul de scoala de ofiteri, toti pleaca soldati, dar pregatirea este foarte dura, din 40 termina 15. Nu trebuie sa-ti saluti superiorii si nu exista popota pentru ofiteri, care mananca dupa soldati….In schimb se dezvolta o relatie de camaraderie extraordinara. Stagiul militar continua cu cate o luna si jumatate de pregatire in fiecare an, pana implinesti 40 de ani. Asa ca poti vedea sosind la armata, colegi de pluton, milionari in masini luxoase si vanzatori de biscuiti, sunt diferiti pana la poarta unitatii, inauntru sunt camarazi” povesteste Kish. Ca tanchist a fost prezent in teritoriile ocupate si in zona inaltimilor Golan, dar episoadele nu sunt tocmai placute (“…ne primeau cu pietre si ripostam cu gloante de cauciuc..”).
Trai pe valiza
“La un moment dat am decis ca ingineria nu-i de mine si ca vreau sa fac bani in viata”, spune Kish despre debutul sau in lumea afacerilor. Si a debutat in 1990 la o companie de robotica, Eshed Robotec, care l-a trimis director de vanzari pe Asia Pacific, la Hong Kong si ulterior l-a mutat in Olanda, pentru vanzarile din Europa. “Era o companie ai carei patroni, un fost farmacist, un ofiter de intendenta si un tehnician de elecoptere, au identificat o tehnologie de nisa si au devenit lideri mondiali in roboti mici”. A calatorit foarte mult in acea perioada si la un moment dat a capotat. “Traiam pe valiza, mi se nascuse un copil…n-am mai putut”. Anii 1994 – 1995 i-a trait in Germania iar din 1996 a trecut in barca Tetra Pak, care i-a oferit posibilitatea sa se intoarca in Romania. “Oferta initiala era pentru Rusia, era la acel moment o piata de 600 de milioane de dolari pentru Tetra Pak. Dar a venit criza din Rusia si s-au razgandit”, spune Eric Kish.
In acea perioada cineva i-a propus sa vina la Rompetrol. “Am acceptat o intalnire cu Dinu Patriciu, nu stiam cine este si la discutie am venit cu gandul sa-i explic de ce nu sunt eu bun pentru Rompetrol. Mi-a facut capul mare si m-a impresionat cu viziunile despre o mare companie petroliera din Balcani..iar Rompetrolul era in faliment…pe urma am zis <ori la bal ori la spital>, am demisionat de la Tetra Pak, desi era un loc de unde puteam iesi la pensie, si in februarie 1999 m-am bagat in nebunia asta, am fost primul angajat din noul sediu de langa Piata Victoriei”.
80 de kilogame de carti
Ce l-a impresionat mai mult in peregrinarile sale din lume? “Asia a fost un soc, este o demonstratie ca totul este posibil, au o capacitate uluitoare de a munci”. Pe urma contrastele din India. “Vezi cladiri ultramoderne unde se lucreaza cu tehnologii inalte si vis a vis bordeie…Totusi, la Bangalore, intr-o librarie am luat 80 de kilogramne de carti de business, la o zecime din pretul din Statele Unite”. Israelul? “A fost un loc unde mi-am recastigat respectul de sine…Credeam ca Vestul este o lume perfecta, dar acolo am descoperit adevaratul spirit intreprinzato”.
“Baku era o lume interesanta, acolo s-a nascut, cred, comertul, se facea capitalism in vremea sovietelor si era un model despre cum poti manipula un sistem in favoarea ta”.
Tot lumea larga l-a invatat pe Kish sa vorbesca sase limbi: rusa, romana, franceza, engleza, germana si ebraica. Centura neagra la karate, cu doi dani, a luat-o insa singur, a fost si vicecampion al Israelului in 1989. Si isi mai aminteste cu placere de perioada cand a cantat cu o formatie studenteasca, Impuls. “Eram lautari, cantam si la “Cantarea Romaniei si la petreceri studentesti, si la nunti…am castigat o tona de bani cu muzica… si tot atunci mi-am cunoscut sotia”, spune el. Iar demult, in 1979 – 1980 a jucat si polo pe apa, ca membru al nationalei Romaniei de juniori. dorin.oancea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
