Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Omul care are grijă de 200 de podgorii

Admirat și criticat deopotrivă, Michel Rol­land și-a construit o reputație de antreprenor intransigent, care în laboratorul de la Bordeaux a descoperit noi tehnici de producție și a influențat modul în care vinul este realizat în mai bine de 15 țări din întreaga lume.

Omul care are grijă de 200 de podgorii
Omul care are grijă de 200 de podgorii · Foto: După Afaceri

Cine răsfoiește o listă fină de vinuri este imposibil să nu simtă amprenta lui Michel Rolland, consultantul francez care de câteva decenii își leagă numele de cele mai cunoscute vinuri din Bordeaux, dar și din lume. Într-un interviu acordat După Afaceri Premium, francezul dezvăluie cum trebuie băut un vin și câteva tehnici, puține ce-i drept, prin care se poate face „o licoare“ de poveste.

Admirat și criticat deopotrivă, Michel Rol­land și-a construit o reputație de antreprenor intransigent, care în laboratorul de la Bordeaux a descoperit noi tehnici de producție și a influențat modul în care vinul este realizat în mai bine de 15 țări din întreaga lume. Dintr-o familie cu rădăcini adânci în producția de vin, Michel Rolland, împreună cu soția sa, Dany, creează din 1973 propriile vinuri reunite sub umbrela Rolland Collection, dar este de asemenea consultant pentru 200 de podgorii din lume.

La baza filosofiei lui Michel Rolland se află conceptul potrivit căruia vinul ar trebui să poată fi băut tânăr, fără asprime și fără o aciditate ridicată, iar modalitatea în care a implementat acest concept i-a atras critici din partea presei, a celorlalți oenologi și chiar a autorităților.

În urma experimentelor create la Bordeaux, autoritățile i-au interzis pentru o perioadă să pună numele apelațiunii (locului de orgine) pe eticheta unui brand din portofoliu. Pentru o industrie a vinului cum este cea din Bordeaux, extrem de reglementată, în care nu se poate interveni în niciun fel, spre exemplu sunt interzise irigațiile în perioadele de secetă extremă pentru a nu altera gustul vinului, o astfel de interdicție poate duce la moartea afacerii.

Bordeaux-ul, recunoscut pentru conservatorismul său atunci când vine vorba de producția vinului, nu a privit cu ochi buni experimentele lui Michel Rolland, însă a revenit ulterior asupra deciziei.

Legat toată viața de producția de vin, el s-a născut în urmă cu 67 de ani la doar 400 de metri de apelațiunea Pomerol (unul dintre districtele din Bordeaux), unde familia sa deținea podgoria, iar presa internațională, deși  l-a numit un „Spielberg al industriei vinului“, l-a iertat cu greu după ce a considerat că prin experimentele sale a „trădat“ tradițiile din Bordeaux pe care le-ar fi sacrificat în favoarea unei abordări de mass-market.

Orice persoană din afara industriei, poate spune despre Michel Rolland că este un inovator, însă el declară că nu inovează, ci că încearcă să ajusteze toate deciziile și gesturile implicate în procesul de producție.

„De fapt nu știu ce înseamnă inovația când vine vorba despre vin, cultură și elaborare. Atunci când facem un vin într-un terroir tradițional (caracteristicile locului în care se produce un vin, cum ar fi solul, temeperatura medie, etc. – n.red.), cu anumite caracteristici și istorie nu sunt atât de multe aspecte care intervin în procesul de creație industrial sau semiindustrial. Însă poate exista creativitate chiar și atunci când regulile sunt respectate. (…) Putem imagina, planuri noi, podgorii noi, povești noi.“

Michel Rolland își prezintă pe scurt povestea: spune că în prezent este consultant pentru mai bine de 200 de podgorii răspândite în 17 state, cele mai multe în Franța, dar și în SUA, Africa de Sud, Argentina, Chile, Spania, Italia, India. La acestea se adaugă peste 400 de moșii care folosesc laboratorul său creat în 1998 pentru analize sau pentru diferite sfaturi.

„Am putea vorbi despre introducerea de noi tehnici de vini­ficație, de exemplu fermentarea strugurilor întregi în baricuri (butoaie mai mici – n.red.) pentru a controla mai bine volumul. Putem vorbi de asemenea despre toată munca din podgorie, cum ar fi rărirea frunzelor, selecția boabelor, pentru a ne asigura că obținem cei mai buni și sănătoși struguri cu putință. Toate schimbările din ultimii ani au avut un singur laitmotiv: respectul pentru fruct, sol și vin.“

Nu a colaborat până acum cu niciun producător din România, însă într-un interviu acordat Wall Street Journal, spunea, referindu-se la regiunea Mării Negre, că are un potențial neexploatat încă. Mai exact el vorbea despre România, Ucraina și Georgia, declarând că viitorul va fi în aceste zone.

Care este cel mai bun vin pe care l-a produs până acum?

„Facem atâtea vinuri bune peste tot în lume, de aceea nu pot alege, iar răspunsul meu ar fi: «vinul pe care îl vom face mâine».“

Cu toate că nu a consiliat direct pe nimeni în România, totuși el colaborează cu un antreprenor local, Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, compania care deține magazinele Comtesse Du Barry, de vinuri și gastronomie fină, pe care l-a cunoscut în 2005 la o cină la Bordeaux.

„Sunt fascinant de energia și forța de muncă pe care Michel Rolland le are. Zâmbește tot timpul și pare foarte disponibil deși nu este. De fiecare dată când aveam ocazia să luăm cina îm­preună, de cele mai multe ori la Bordeaux, gustam toate vinurile care urmează să fie servite «în orb». Sticlele sunt acoperite cu o pânză neagră în așa fel încât să nu vedem ce fel de vin este și să fim influențati în părerile noastre despre aceste vinuri. Este un exercițiu foarte interesant și surprinzător, mai ales împreună cu maestrul vinului unde nu întotdeauna cele mai scumpe și celebre vinuri ies pe primul loc“, spune Preotu.

Care este cel mai bun vin pe care l-a produs până acum?

Michel Rolland: „Facem atâtea vinuri bune peste tot în lume, de aceea nu pot alege, iar răspunsul meu ar fi: «Vinul pe care îl vom face mâine».“

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția