Oldies, dar asa de goldies...

Pe 5 iulie, in intreaga lume s-au sarbatorit 50 de ani de la lansarea primului single semnat Elvis Presley, cel care a revolutionat si scandalizat – la vremea respectiva – muzica, prin inventarea unui stil “dement”: rock’n’roll.

In 1954 a aparut pe un disc de vinil piesa “That’s All Right”, asa ca m-am gandit sa vizitez un local in care muzica veche e ca la ea acasa: Oldies. Dar ce tristete m-a cuprins… Si asta pentru ca, fiind sambata seara, nu era nici macar un scaun liber, toate mesele fiind rezervate din timp. Si asta contra cost: in jur de 500 de mii pe sezut. Nu m-am dat batut si am revenit a doua zi. Era mai liber, dar, pentru junimea moderna la fel de trist, desi muzica veche are ceva trecere la mine.

Localul este decorat cu mult lemn, aranjamentul este de bun gust, dar, desi are doua nivele, este mai mereu aglomerat. Nu mai punem la socoteala fantomele unor legende ca Bob Marley, Elvis sau Janis Joplin pe care unii clienti le simt prin preajma si care ii fac sa aiba – parca – spasme de placere la auzul muzicii lor. Se bataie lumea pe ABBA de parca cei patru suedezi nu cantau acum 30 de ani, ci ieri-alaltaieri.

Servirea nu e tocmai rea, dar chelnerii se misca asa cum cred ca danseaza acum primii fani ai lui Elvis (daca mai traiesc) – bolnavicios si batranicios… foarte incet. In schimb, vedeta incontestabila a clubului este meniul. Nu mancarea si nici bautura din el, ci strict meniul, care are forma unui disc de vinil, pe care bauturile si felurile de mancare par cantece ale lui Elvis. Spre exemplu, cum o fi sunat piesa “Carnaciori proaspeti” in interpretarea lui Presley? Iar Janis Joplin se stie ca nu se dadea in laturi de la cateva (mai multe) pahare, asa ca nu e de mirare ce a botezat nu-stiu-ce cocteil…

Am intalnit acolo si un fan intrait de-al lui Bob Marley, un mosulet venit parca sa intalneasca stafiile despre care vorbeam si care s-a scuturat de placere cand a auzit “No Woman No Cry”. A cantat cu ochii inchisi si a incheiat apoteotic cu vorbele: “Bai, asta s-a nascut sa ne destepte, dar voi nu vedeti. Prostilor!” A urmat un val de simpatie la masa fanului lui Marley, spre dezaprobarea clientilor din jur, care numai de vorbe de duh provocate de alcool nu aveau chef.

Am auzit ca aici se organizeaza seri speciale dedicate nostalgicilor, in care clientii sunt invitati sa participe in functie de piesele preferate: cele din anii ’60, ’70 etc. Eu am nimenit, cred, la o seara dedicata fanilor Abba, pentru ca hiturile lor au curs in valuri: “The Winner Takes it All”, “Waterloo”, “Mamma Mia” si piesa aia cu regina care danseaza. “Super Trouper”, mi-am zis, si parca mi-am dorit sa fi trait in acea perioada, ca sa nu fie nevoie sa caut fantomele celor care, in secolul 21, au ajuns doar nume pe discuri de vinil pe care nu le mai asculta nimeni.

Stil de viață