Oile nu combat insomnia

Nu am suferit niciodata de insomnii … pana acum. Tin minte ca exista o vreme cand adormeam inainte sa pun capul pe perna si aveam parte de un somn sanatos, fara cosmaruri, fara tresariri si fara probleme existentiale. Chiar si in momente de cumpana ale vietii (prima despartire, primul zbor cu avionul, prima achizitie a unor pantofi la un pret astronomic), nu mi-am pierdut noptile framantandu-ma, frangandu-mi mainile sau numarand mii de ovine (ca sa fiu sincera, adormeam zambind imediat ce incepeam sa-mi numar perechile de “blugi” sau incaltarile – era in orice caz mult mai distractiv decat sa-mi imaginez o turma de oi).

De vreo luna insa, ma bantuie insomniile aproape in fiecare noapte. Dupa ce am numarat oi, cai, caini si mai toate lucrurile pe care mi le-as cumpara daca as fi milionara in dolari, am capitulat: am intrat si eu in randul insomniacilor. Si, dupa ce m-am consolat ca macar nu sunt somnambula, am incercat sa urmez si eu exemplul managerilor moderni de succes, care nu dorm decat 2-3 ore pe noapte, se trezesc la ora 4 dimineata, cand fac 1000 de flotari, 5000 de abdomene si alte cateva sute de genuflexiuni, dupa care citesc presa, fac vreo 2-3 strategii lunare, anuale si milenare, iar apoi ajung pe la ora 7.00 la serviciu, unde au o zi extrem de productiva.

Dar am abandonat acest plan maret, pentru ca am observat ca numai gandul la vreo activitate (fizica sau psihica) la acele ore tarzii din noapte imi provoca o depresie atat de mare incat a doua zi chiar nu mai eram buna de nimic. In disperare de cauza am ajuns la doctor, care m-a indemnat sa numar treptele de la o scara imaginara. Evident ca nu m-a ajutat deloc, pentru ca numai efortul de a-mi imagina o scara cu multe trepte imi alunga orice somn. Asa ca am recurs la ceai de sunatoare, dupa care am inceput sa ma intreb daca nu cumva mai continea si alte “plante”, pentru ca, ce-i drept, am reusit sa dorm, dar am produs o cantitate impresionanta de vise – cosmaruri mai precis, pentru ca mai toate erau legate, intr-un fel sau altul, de serviciu. Am visat ca nu respectam nici un termen limita, ca nu ajungeam la interviuri si intalniri, ca ziua de lucru nu se mai termina si ca seful ma haituia mai abitir decat de obicei. Unele fiinte care pretind a-mi fi prieteni pun totul pe seama “varstei”, reamintindu-mi ca nu mai e mult si implinesc un anumit numar de ani.

Dar eu incep sa-l inteleg pe acel coleg al meu care, la un moment dat, l-a visat pe seful in uniforma, cu mustacioara, dand din maini si strigand “Munciti! Munciti! Munciti!” (sau, dupa cum s-a exprimat un alt coleg cunoscator de istorie, “Arbeit Macht Frei”).
raluca.badea@zf.ro

Gastronomie