Ocolul istoriei in pantofi de colectie

Persoanele care au o slabiciune pentru achizitionarea de pantofi spun ca acesta e modul lor de a-si arata respectul fata de creatorii de incaltaminte. Persoanele mai rezonabile le sugereaza ca acelasi scop nobil poate fi atins vizitand o expozitie dedicata istoriei pantofilor. Din pacate aceste din urma ocazii sunt foarte rare…
In luna martie peste o suta de pantofi, in special italienesti, din 5 secole s-au adunat la Palatul Sutu din Bucuresti in cadrul expozitiei “Arte che cammina”, organizata la initiativa Ambasadei Italiei si a Institutului Italian de Cultura “Vito Grasso”. Sandale romane, pantofi “decolette”, “chopine” venetiene, modele Donna Karan sau Christian Lacroix, adica in total 146 de pantofi din colectia arhitectului Luciano Calosso si a Fundatiei Colosseum, asigurate la o valoare totala de circa 40.000 de euro. Unii autentici, altii prototipuri, altii replici (sandalele romane), din sfoara, catifea, paiete sau blana, toti au fost asezati in dulapuri de sticla, in ordine cronologica. Din loc in loc li s-au alaturat schite si calapoade originale, plus afise din filme clasice sau spectacole: de pilda, afisul filmului “Arabesque” (1966) in care sclipesc cizmele albe ale Sophiei Loren.
Cea mai veche pereche autentica expusa (si cea mai incomoda probabil) a fost cea a pantofilor venetieni. Pentru comparatie, platformele de astazi par niste simpli botosei pe langa niste “chopine” (“sticla de vin” in franceza) cu talpi de 30 de centimetri. Dar in secolul al XVI aceasta extravaganta era utila intr-un oras in care strazile se inundau adesea.
Cei mai noi pantofi au fost cei din colectia 2006 creati de Rossimoda, producator de incaltaminte de lux pentru Christian Lacroix, Givenchy, Emilio Pucci, Loewe, Marc Jacobs, Kenzo si Donna Karan, dar cea mai surprinzatoare a fost o “scarpa sculptura” nedatata, adica un pantof din metal cu un mic diavol in toc (probabil o reprezentare a slabiciunii femeilor pentru incaltaminte). Prin contrast, cele mai moderne (si mult mai comode) erau ghetele purtate de Francesco Totti la finala Campionatului Mondial de fotbal, create fara nicio cusatura.
Creatorii celebrati au fost Andr Perugia, Salvatore Ferragamo, Roger Vivier (inventatorul tocului stiletto), dar si “amatori” precum Andy Warhol si Federico Fellini care au desenat si ei pantofi.
In rest expozitia a fost un ocol al lumii facut cu ajutorul unor pantofi anonimi, caci identitatea fostilor purtatori a fost lasata la imaginatia fiecaruia. Asa ca domnisoare de pension, trubaduri, midinete si victime ale modei din secolele trecute pareau sa bantuie salile. Iar peste toate parea sa domneasca fantoma Caterinei de Medici, “straina” care se marita in 1533 cu Ducele de Orleans si isi comanda la Florenta o pereche de pantofi cu toc, special pentru eveniment. “Extravaganta” explicabila – avea 14 ani si nu era prea inalta. Francezii nu au iubit-o, dar frantuzoaicele au admirat-o si apoi copiat-o pe italianca. Mai ales ca, dupa o perioada in care la femei raportul dintre inaltimea tocului si statutul social fusese direct proportional, mult timp s-a purtat numai tocul mic. Reintroducerea tocului inalt in moda europeana a doamnelor se datoreaza deci Caterinei de Medici.
Culoarea, lungimea varfului si inaltimea tocului au fost intotdeauna importante, dar era o vreme cand insasi viata purtatorilor era legata direct de aceste amanunte: la Roma nu puteai purta sandale rosii decat daca erai imparat, pe cand mai tarziu in Venetia aceeasi culoare a pantofilor era semnul statutului de prostituata. Si nu o data legea a intervenit brutal in moda: pantofii barbatesti ale caror varfuri ajungeau si la 12 cm au fost interzisi in Evul Mediu. Expozitia a lasat insa si mistere nerezolvate: de pilda, de ce in Europa sandalele nu s-au mai purtat dupa Evul Mediu pana in anii ’20 sau cum se face ca pantofii tip sneakers sunt mai vechi decat am fi crezut (secolul XIX).
“Arte che cammina” a prezentat exclusiv creatii din zona “alta moda”, care presupune 200 de faze de lucru manual, adica 10 saptamani pentru o singura pereche.
Cele doua firme de artizanat italian care au furnizat arhitectului Calosso majoritatea exponatelor au fost doua nume celebre in lumea modei si a spectacolului: Rossimoda (care a oferit prototipuri realizate in anii 1960- 2007 ) si Arditi (in cazul perechilor autentice sau al reproducerilor realizate pentru diverse filme sau piese de teatru).
Organizatorii par sa-si fi atins scopul, demonstrand ca italienii sunt printre cei mai talentati creatori de pantofi. Dar au lasat misterul neexplicat: sa fie datorita istoriei si capodoperelor arhitecturale care ii inconjoara, firii de visatori sau spiritului liber, cum spun unii? Sau poate ca e inca un mijloc de a cuceri femeile…

Cultură /Eveniment