Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

O tradiție de 400 de ani ajunge în România

Grupul Halewood, unul dintre principalii jucători de pe piața locală a vinului, va aduce în România vinurile casei Tedeschi, o familie cu o tradiție de peste 400 de ani în domeniul viticol. Istoria Tedeschi începe în 1630 când familia decide…

O tradiție de 400 de ani ajunge în România
O tradiție de 400 de ani ajunge în România · Foto: După Afaceri

Grupul Halewood, unul dintre principalii jucători de pe piața locală a vinului, va aduce în România vinurile casei Tedeschi, o familie cu o tradiție de peste 400 de ani în domeniul viticol.

Istoria Tedeschi începe în 1630 când familia decide să cumpere prima vie în Valpolicello (Verona), nord-estul Italiei, de-a lungul timpului casa devenind unul dintre cei mai importanți producători de vin Amarone. Acesta este un vin roșu, cu un character puternic, dar și cu un grad de alcool generos.

Familia Tedeschi administrează acum o suprafață de 99 de hectare din care 46 de hectare sunt expuse pe versanții dealurilor din Valpolicello.

Potrivit datelor furnizate de Halewood, vinurile Tedeschi sunt cultivate în mediu organic.

“Suntem bucuroși că am reușit să aducem în portofoliul Halewood vinurile casei Tedeschi”, a spus Dan Muntean, directorul general al grupului Halewood.

Halewood are în pro­prietate crame și plantații de viță-de-vie în regiunea Dealu Mare, Podișul Transil­vaniei și Murfatlar și deține peste 350 de hectare de vie plantată în perioada 2002-2009. Cifra de afaceri consolidată a grupului era estimată la aproximativ 10-11 mil. euro anul trecut. 

Piața vinului este estimată la 350 mil. euro, iar cele mai mari rulaje din industrie sunt realizate de Murfatlar, Vincon, Jidvei, Cotnari, Tohani, dar în piață există și alți producători de talie mică.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția