O seara cu bucluc si cosmarul de pe Benjamin Franklin Street

Dupa o ploaie infioratoare in weekend, cand am crezut ca am sa raman blocata definitiv in pasajul Universitatii, din cauza suvoaielor de ape care se scurgeau din strada, cu clientii cafenelelor inspaimantati si trecatorii cu pantalonii suflecati pana la genunchi, chiar simteam nevoia sa ma destind putin si oare ce ar fi fost mai potrivit decat un club sa mai uit de furia apelor. M-am grabit prin micul dezastru din Bucuresti, am facut slalom printre baltoacele de dupa ploaie spre Event Club, un local in care se asculta jazz, cu gandul ca un saxofon are sa ma faca sa imi mai revin. Aici, surpriza de proportii: de cum am pasit pe treptele care duceau spre subsolul in care era amenajat clubul, mi-am simtit sandalele calcand pe o mocheta uda. Era lesne de inteles ca localul suferise si el de pe urma ploii. Drept pentru care, am lasat in urma mea personalul inarmat cu galeti, mopuri si alte “arme” improvizate de lupta impotriva ploii care a udat bine Capitala.

Nici macar de destindere nu mi-a mai pasat in acea seara si, fara sa imi dau seama, am ales de pe lista mea un club numit Hel (ironie curata). “Halal destindere”, mi-am spus in gand si am indraznit sa intru in gangul ce gazduia intrarea. Am fost intampinata de un culoar luminat obscur si plin de graffiti (fericire pe capul celor care au avut aceasta sarcina de a mazgali peretii dupa voia lor, fara a fi alergati de politie si amendati pentru distrugerea bunurilor publice ori private!). Pana si usile toaletelor erau pictate original: s-a renuntat la clasicele indicatoare cu baietelul si fetita care isi fac nevoile, si au fost inlocuite cu doua desene imense ce acopereau cea mai mare parte a usilor si care reprezentau doua chipuri extrem de expresive. Am coborat cu mare atentie treptele, de teama sa nu mi se repete experienta de la Event Club, si am descoperit un cadru interesant pentru petrecerea unei seri cu prietenii. Peretii tapetati cu caramizi gri sau argintii (nici acum nu mi-am dat seama exact de culoarea lor), bancute din lemn prevazute cu pernute din plus, tabureti din acelasi material, masute simple si ceva lumini de discoteca: clasicele becuri de culoare rosu, galben si verde care se rotesc incontinuu (trebuie sa marturisesc ca a trecut ceva vreme de cand nu am mai vazut acest sistem de luminat, acum cand stroboscopurile au fost inlocuite de luminile laser). In schimb, alternarea stilurilor de muzica a fost pe gustul meu. Nu aveam timp sa ma plictisesc de house, ca se si schimba genul. Personalul a fost chiar dragut si prompt in onorarea comenzilor. Am incercat cu o oarecare teama (ca de orice lucru nou) un cocteil fara alcool numit Six Colours (evident ca nu am realizat daca avea exact sase culori din cauza luminilor ciudate!). A fost singurul lucru cu adevarat dulce de care am avut parte in acea seara.

Meniul m-a dezamagit total: o coala plastifiata cu cateva nume de bauturi si cocteiluri ca: Orgasm, Pina Colda, Caipirinha, B52, Silver Hel si alune/covrigei (?!?!). Dezamagirea cea mare a fost la nota de plata cand, am “indraznit” sa cer un bon fiscal. Brusc, figurile celor din personal s-au cam albit, au inceput chinurile cu repararea casei de marcat care nu mai functiona, stampila unitatii facuse “picioare” cu nu stiu cine care a “binevoit” sa o duca acasa…Cu un ranjet speriat am fost invitata sa revin in alta zi. Or fi crezut ca sunt vreun control ceva (partea aceasta m-a amuzat nitel), dar “stresul” la care ii supusesem i-a cam nelinistit, si parca ar fi vrut sa ma atace doar ca sa se apere. Bine ca nu a iesit nici o incaierare…la seara de cosmar pe care am avut-o, nici nu m-ar fi mirat…Data viitoare, voi avea grija sa aleg un local cu un nume mai…bland.

Stil de viață