Stil de viață /Timp Liber
O “oază” pentru week-end
Când întorci privirea se zărește Casa Presei, însă uiți de zarva orașului când privești lacul. Oasis Sport & Leisure este situat la 20 de minute de centru, în zona gării Băneasa. Este o locație potrivită pentru week-endurile “scurte” în care timpul nu-ți permite să pleci din Capitală.
Când întorci privirea se zărește Casa Presei, însă uiți de zarva orașului când privești lacul. Oasis Sport & Leisure este situat la 20 de minute de centru, în zona gării Băneasa. Este o locație potrivită pentru week-endurile “scurte” în care timpul nu-ți permite să pleci din Capitală.
Restaurantul clubului, cu terasă și vedere către lac promite rețete tradiționale, deși decorul este unul cât se poate de “fashionable”. Fie că e prânz sau cină meniul dezvăluie atât preparate tradiționale (de la tochitură și mititei) până la câteva variații pe “teme” tradiționale cum ar fi puiul în cuib de spanac. Nici peștele (dunărean) și nici preparatele din carne de vită nu lipsesc. Un meniu complet pentru două persoane poate ajunge la 100-150 de lei, dacă alegeți și o sticlă de vin de pe lista de meniu.
Restaurantul de la Oasis dispune de 2 saloane (170 de locuri) și de o terasă cu bar pe malul lacului (150 de persoane).
În materie “de leisure” există mai multe variante. Pentru pasionații de sport complexul are 2 terenuri de minifotbal amenajate conform standardelor, cu instalație nocturnă. Tarifele variază între 145 lei/h și 120 lei/h, în funcție de orele și zilele la care se face programarea. Tot aici există trei terenuri de tenis pe zgură (cu instalație nocturnă). Prețurile pentru închirierea unuia dintre ele variază, și ele, între 25 și 50 de lei pe oră.
Pentru zilele de vară, însă, recomandăm piscina de la Oasis. Are 185 mp, este placată cu vitroceramică și dispune de instalație de valuri și deversare prin cascadă. Este astfel amplasată încât “comunică” perfect cu ambientul: pare că se continuă cu lacul din fața sa. Șezlongurile îmbie la momente de relaxare, mai ales că barul este foarte aproape. Accesul la piscină costă 50 lei/zi pentru adulți, 25 lei/zi copiii, pe când abonamentele lunare cu 10 intrări costă 400 de lei.
Club Oasis Sport & Leisure
Sos. Străulești nr.4, sector 1, București
Telefon: 021.667.02.11/ 0723.731.899
http://www.cluboasis.ro
Stil de viață /Timp Liber
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția