Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

O listare se intrevede in globul de cristal

In Roma antica, oamenii de afaceri daruiau mormane de aur ghicitorilor, care, dupa o lectura atenta a maruntaielor unei gaini sacrificate, se pronuntau asupra evolutiei pretului granelor sau al sclavilor din Africa. Dupa o perioada destul de lunga in care vrajitorii si ghicitorii au fost arsi pe rug deoarece Inchizitia nu era foarte interesata de previziunile de afaceri, moda clarvazatorilor revi…

In Roma antica, oamenii de afaceri daruiau mormane de aur ghicitorilor, care, dupa o lectura atenta a maruntaielor unei gaini sacrificate, se pronuntau asupra evolutiei pretului granelor sau al sclavilor din Africa. Dupa o perioada destul de lunga in care vrajitorii si ghicitorii au fost arsi pe rug deoarece Inchizitia nu era foarte interesata de previziunile de afaceri, moda clarvazatorilor revine, in conditiile unei economii din ce in ce mai competitive, in care avantajul asupra concurentei este crucial, indiferent de unde provine. Iar sacrificiile de gaini sunt din nou la moda.
De la directorul PR al Chanel, Anne Fahey, care se bazeaza pe sfaturile unei ghicitoare ce citeste in continutul gentilor (bineinteles, Chanel), la directorii Apple si Intel despre care se spune ca recurg regulat la serviciile Barbarei Courtney (supranumita si “ghicitoarea din Sillicon Valley”), oamenii de afaceri care au epuizat toate metodele mai ortodoxe de a prevedea viitorul pietei apeleaza la globul de cristal.
Desi aceasta metoda de redresare a afacerilor castiga tot mai mult teren, nu are inca si acceptul societatii; Joe Firmage a fost nevoit sa-si dea demisia de la USWeb dupa ce a recunoscut ca este influentat si de latura paranormala a afacerilor. Pe de alta parte, multi dintre ghicitorii moderni sunt absolventi Harvard, cu un masterat sau doctorat in economie, finante sau afaceri. Laura Hopper, fondatoarea Psychic Horizons a lucrat initial ca bancher,  iar Helen Lee, o ghicitoare specializata in consultatii pentru corporatii, este absolventa a facultatilor Yale si Stanford. Iar una dintre cele mai faimoase “ghicitoare corporatiste” sau “consultant de afaceri”, Imara, a absolvit programul de masterat in adminstrarea afacerilor de la facultatea americana Northwestern.
Pentru cei care doresc sa-si asigure sprijinul lumii spiritelor, preturile sunt destul de piperate – Imara cere (si primeste!) 260 de dolari pe ora, Laura Steele (care lucreaza pentru prestigioasa editura americana Conde Nast) solicita 100 de dolari pentru 90 de minute, iar Frank Andrews, un ghicitor din New York foarte popular printre bancheri si avocati are un tarif de 175 de dolari pentru o sedinta de o ora. Clarvazatoarea americana Mcinerney este specializata in predictii in domeniul finantelor si ofera consultatii prin telefon pentru 325 de dolari.
Un alt ghicitor titrat este Arch Crawford, considerat drept “cel mai popular astrolog de pe Wall-Street”. De fapt, Crawford a lucrat multa vreme ca analist pe Wall Street, pana cand a descoperit ca alinierea planetelor se potriveste “la tanc” cu miscarile de pe piata. Crawford a devenit faimos in 1987, cand a prevazut crahul din octombrie.
Daca nu aveti cum sa telefonati in strainatate pentru o consultatie, nu va panicati pentru ca viitorul afacerilor poate fi vazut si pe net – The Astrologers Fund Inc. ofera sfaturi de investitii online, in functie de alinierea planetelor si a stelelor. Sau puteti tasta www.globalpsychics.com, o organizatie care ofera predictii prin email: 35 de dolari pentru vreo doua paragrafe sau 175 de dolari pentru o previziune financiara in toarta regula, care se intinde pe 6-8 pagini.
Harul ghicitorilor este folosit si de marile corporatii, care doresc sa afle cu precizie ce fel de oameni recruteaza, mai ales atunci cand este vorba de candidati pentru pozitii de varf. Contra unui tarif care variaza intre 1.500 si 10.000 de dolari, ghicitorii corporatisti (o profesie legalizata de curand in Statele Unite) alcatuiesc un profil extrem de detaliat al candidatului respectiv, cu ajutorul unui ritual care include 13 lumanari, o gaina sacrificata, frunze de ceai, carti de tarot si alte asemenea elemente cruciale.



Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția