Nyet, ya nye gavaryu pa-rooski

Dupa articolul de saptamana trecuta, am remarcat (cu surprindere ce-i drept) ca fanii "Pacientului englez" sunt, in majoritate covarsitoare, de sex masculin. Desi ma asteptam sa fiu nimicita de femei agresive care sa-mi explice printre dinti si lovituri ca personajul lui Ralph Fiennes este chintesenta eroului romantic, am primit mustrari tocmai de la colegii si prietenii pe care i-as fi crezut sa…

de Raluca Badea Gastronomie · 25 mai 2007 · 2 min de citit

Dupa articolul de saptamana trecuta, am remarcat (cu surprindere ce-i drept) ca fanii “Pacientului englez” sunt, in majoritate covarsitoare, de sex masculin. Desi ma asteptam sa fiu nimicita de femei agresive care sa-mi explice printre dinti si lovituri ca personajul lui Ralph Fiennes este chintesenta eroului romantic, am primit mustrari tocmai de la colegii si prietenii pe care i-as fi crezut sa fie mai degraba impresionati de unduirile anacondei ucigase sau de miscarile artistice ale monstrului cu drujba decat de oftaturile sentimentale ale contelui Almasy. In fine, cred ca situatia mi-a oferit o invatatura pretioasa: atunci cand barbatii se aduna la bere si chipsuri sa vada un film, nu e nici Saving Private Ryan, nici Terminator, ci Pacientul englez sau chiar … Nopti albe in Seattle.
Dar gata cu filmele. Zilele astea ma gandeam la sentimentul national. Sau lipsa lui, mai bine spus. Stiu ca globalizarea si disparitia psihologica a frontierelor ar trebui sa ne conduca, mai devreme sau mai tarziu, la o stare de lucruri in care sa ne consideram cetateni ai lumii, nu ai Romaniei. Si sa nu ne mai pese de vechile hotare, de indicatoarele bilingve si alte asemenea chestiuni carora le dedicam multa energie la nivel declarativ. Marturisesc ca nu am probleme nationaliste si nici inclinatii xenofobe, desi am un prieten maghiar cu care imi place sa ma cert, dupa un tipar bine stabilit. De regula, el spune: “Ce oras jegos e Bucurestiul si ce oameni neseriosi sunteti voi, romanii”. La care eu raspund cu multa amabilitate: “Bai, ungur ignorant ce esti, du-te acasa la tine unde nimeni nu vorbeste engleza”. Dar, dincolo de aceste politeturi cu care ne mai trecem timpul, ne intelegem foarte bine.
Tocmai de aceea am fost extrem de surprinsa de puseul de nationalism si spirit patriotic care m-a zguduit tocmai in … Elvetia. Situatia se prezenta in felul urmator – intr-o deplasare ziaristica fiind, trebuia sa fac drumul de la aeroport pana la locatia respectiva impreuna cu un jurnalist rus. Cand i-am fost prezentata ca fiind din Romania, dansul s-a intors incantat spre mine si a inceput sa-mi turuie in limba lui materna. La care eu, foarte nedumerita, il intreb in engleza: “De ce imi vorbiti in rusa?” “Pai in Romania toata lumea vorbeste ruseste, nu?” raspunde el la fel de mirat, dar cu o oarecare nuanta (asa mi s-a parut mie) de imperialism sovietic (suna a oximoron, dar nu cred ca e). Moment in care am simtit cum se revolta in mine spiritul lui Stefan cel Mare, al lui Mircea cel Batran si, la cat de tare ma enervase, chiar si ceva din Vlad Tepes si i-am raspuns, cat am putut eu de politicos, ca romanii nu vorbesc limba rusa, ci engleza, franceza, germana, italiana si, in general orice alta limba care nu le-a fost impusa de regimul comunist.
Dupa care, in Elvetia fiind, am fost invaluiti de spiritul pregnant de neutralitate si calm, asa ca am ramas prieteni…

Gastronomie /Despre lume si viata