Numărătoarea inversă pentru Bienala de Artă de la Veneția a început: Care este proiectul care va reprezenta România? Tema este mai actuală ca niciodată
What Work Is / Ce este munca este proiectul semnat de pictorul Șerban Savu, care va reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția (Biennale Arte 2024). Aceasta se va desfășura în pavilionul României din Giardini della Biennale și în noua galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în perioada 20 aprilie - 24 noiembrie 2024.
What Work Is / Ce este munca este proiectul semnat de pictorul Șerban Savu, care va reprezenta România la Bienala de Artă de la Veneția (Biennale Arte 2024). Aceasta se va desfășura în pavilionul României din Giardini della Biennale și în noua galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024. Deși nu complet subordonată temei generale a bienalei, care anul acesta este Străini pretutindeni, lucrarea lui Șerban Savu creează acea senzație de dezorientare, de rupere a legăturii cu sinele și cu alții, pe care adesea munca o generează, contribuind astfel la însingurarea și singurătatea individului. Dar există o salvare, iar ea tot în artă stă.
Prezența României la Bienala de Artă de la Veneția datează din 1907, prin sculpturile lui Fritz Stork, pentru ca din 1938 România să aibă propriul ei pavilion național, așa cum au alte 28 de state. Anul acesta, la cea de-a 60-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția, România va fi reprezentată printr-o expoziție a lucrărilor lui Șerban Savu, ce are ca temă relația dintre muncă și timp liber. Curatoriată de Ciprian Mureșan, expoziția se va desfășura concomitent în pavilionul național din Giardini della Biennale și în noua galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
Considerat parte a grupului de artiști cunoscuți sub numele de școala de la Cluj – despre care Casa de Licitații Christie’s scria în 2016 că revoluționează pictura contemporană -, alături de Adrian Ghenie, Victor Man și Marius Bercea, Șerban Savu a devenit un nume de referință în arta internațională prin pictura sa, care explorează o realitate socială a vieții de zi cu zi din spațiul românesc postcomunist, se arată într-un material realizat de publicația Scena 9. Lucrările lui Șerban Savu au fost expuse la Centre Pompidou, Paris, Fondazione Nicola Del Roscio, Roma, Galeria Rudolfinum, Praga, Museo Pietro Canonica a Villa Borghese, Roma și la Muzeul Național de Artă Contemporană București.
„Titlul «What Work is» vine de fapt de la un poem semnat de Philip Levine“, a explicat Șerban Savu în evenimentul în care a fost prezentată publicului propunerea de anul acesta a României pentru Bienala de Artă de la Veneția.
Considerat a fi poetul care a dat voce clasei muncitoare americane, Philip Levine descrie în poemul What Work Is (Ce este munca) relația dintre doi frați și felul în care munca reușește să altereze intimitatea dintre ei. În mod cât se poate de evident, munca devine un factor social perturbator, care alienează oamenii, necesar pentru supraviețuire, dar care nu servește neapărat scopurilor intime ale unui individ.
În cazul lucrării What Work Is, semnată de această dată de Șerban Savu, pictorul examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și din arta de propagandă din țările care făceau parte din așa-numitul „Bloc de Est“. Mai degrabă decât să conteste sau să demonteze direct aceste discursuri, Savu le chestionează prin reașezarea tropilor acestora, vrând să înfățișeze momente de pauză și suspensie, în care limita dintre muncă și timp liber se estompează. Aceste momente de incertitudine apar ca reflecții ale unor transformări și crize sociale mai ample, se arată în comunicatul de presă lansat cu ocazia prezentării lucrării What Work is.
„Tema muncii este o preocupare mai veche de-a mea. De la mijlocul anilor 2000, mă preocupă să cercetez arta oficială de dinainte de ’89. Dar am luat temele de atunci și le-am transpus în actualitate. Tema muncitorului rămâne cea mai pregnantă pentru că el era stâlpul societății pe care se construia lumea aceea utopică.
M-a interesat să văd realitatea dincolo de propagandă, mai exact, ce s-a întâmplat de fapt cu acel personaj. Așa că am aplicat cu această temă. Munca ne definește, dar ea este pusă în raport cu timpul liber, care de fapt ne face mai productivi la muncă“, spune Șerban Savu.
Interesul său vizează de fapt o lume între lumi, între rural și urban, între muncă și timp liber, o lume hibridă și nedefinită sau care începe să se contureze. Este lumea periferiilor, care conține toate posibilitățile viitorului.
„Multe dintre personajele mele se odihnesc în timpul programului de muncă și muncesc în timpul liber, într-o stare de suspendare anarhică, aflată în afara sistemului productiv. Mă apropii de realitate prin natura interesului aproape sociologic pe care îl am față de lumea din jurul meu, dar și prin filtrul istoriei artelor. Personajele care populează picturile mele sunt în antiteză cu ideea și reprezentarea muncitorului din arta oficială a regimului comunist, nu sunt eroice și nici monumentale. Ele vorbesc în același timp despre eșecul unui proiect politico-social falimentar, dar mai ales despre viața din ziua de azi, în care încearcă să își găsească locul și sensul“, a explicat Șerban Savu.
Mai departe, privitorul se recunoaște în aceste imagini, iar realismul aparent al picturii tinde spre relevarea adevărurilor, în opoziție cu orice program politic.
„Pictura lui Savu ne arată cum ar trebui privită drama acelor timpuri, dar și tranziția și adaptarea la o lume nouă, «alinierea» cu restul lumii, promisiunea libertății ideologice“, spune Ciprian Mureșan, curatorul expoziției.
Astfel, la Veneția, în pavilionul României, vizitatorii vor vedea un poliptic amplu (pictură realizată din mai multe panouri), cuprinzând peste 40 de picturi – o privire condensată asupra practicii lui Savu din ultimii cincisprezece ani. În fața polipticului, o bancă de mari dimensiuni înglobează postamentele a patru machete arhitecturale decorate cu mozaicuri. În loc să înfățișeze mari realizări sau apoteoze mistice, mozaicurile vorbesc despre eșec, ambiguitate și perplexitate. Picturile și mozaicurile compun un spațiu care ridică întrebări legate de muncă și chestionează definițiile sale negative: ce nu este munca, ce nu arată a muncă și ce nu înseamnă munca, se arată în prezentarea lucrării.
„Polipticul este o formă religioasă de artă, dar eu mereu am fost interesat de partea de intersecție dintre religie și ideologie“, admite pictorul. Ca o continuare în afara pavilionului, proiectul lui Savu va transforma noua galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția într-un atelier de mozaic. În spiritul micilor ateliere venețiene, noua galerie va deveni un spațiu de producție ce intersectează tradiția locală a mozaicului și preocupările conceptuale ale proiectului.
„Aici vrem cumva să punem în antiteză zona aceasta de gândire, de reflecție, cu un spațiu de producție. Vom avea echipe de artiști mozaicari care vor crea un mozaic de mari dimensiuni, un mozaic ceramic. Sursa este un mozaic din cadrul unui bloc socialist în care am crescut. Reluăm acel mozaic, dar la o scară monumentală“, mai spune pictorul. Mozaicul va fi realizat alături de artiști din Republica Moldova, lucrarea fiind o invitație la fraternizare, un fel de antidot la tema generală a expoziției, Străini pretutindeni.
Dar poate cel mai interesant fel în care tema abordată de Savu atinge tema generală a bienalei este impactul pe care munca îl are în exacerbarea sentimentului de alienare atât de puternic pe care îl resimțim, mai ales după anii de pandemie. În viața de zi cu zi, este perfect vizibil efectul de înstrăinare, de disclocare pe care munca îl are. Familii separate de muncă, oameni care călătoresc peste mări și țări pentru a munci în medii complet diferite de cele familiare arată de fapt ce este munca acum, poate chiar mai alienantă decât a fost vreodată.
„Această temă, «Străini pretudindeni», creează senzația de dezorientare, senzație ce revine adesea în lucrările lui Șerban Savu și care poate fi înțeleasă și din perspectiva dislocării și a dorului de casă, asociate cu munca în străinătate, a rupturii dintre muncă și simțul apartenenței. Narațiunea găsirii unui loc de muncă peste hotare și a reîntoarcerii ulterioare la rădăcini poate duce de multe ori la o dublă înstrăinare și la pierderea legăturii cu sine. Personajele din picturile lui Șerban Savu par captive într-un no-man’s-land temporal, între două lumi care se îndepărtează una de cealaltă“, mai spune curatorul.
Dar mai există un fel de distanțare la care lucrarea lui Șerban Savu poate răspunde și anume aceea dintre generații. Pentru un privitor pentru care momentul ’89 nu este o bornă, pentru cei care cunosc România doar prin prisma anilor de după Revoluție, muncitorul pe umerii căruia se ridica lumea utopică a comunismului, în toată distopia ei, nu mai reprezintă nimic. Muncitorul la strung care îndeplinea cincinalele și apoi sărbătorea de 1 mai nu mai există în memoria colectivă a celor foarte tineri. Strungul nu mai există. Atunci care mai este impactul unor lucrări precum cele semnate de Șerban Savu pentru o generație la rândul ei străină de toate aceste realități?
„Arta are cârligele ei estetice care te fac să cauți mai mult“, răspunde pictorul. În toată această singurătate, arta este apropiere.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
