Cultură /MODA
Noul romantism si Odiseea spatiala
Partea frumoasa si incitanta a modei este ca este in permanenta schimbare. Partea frustranta insa este aceea ca de cele mai multe ori ne alegem repere greu tangibile: prin lipsa brandurilor despre care discutam de pe piata locala si prin bariera deloc de neglijat a preturilor
Partea frumoasa si incitanta a modei este ca este in permanenta schimbare. Partea frustranta insa este aceea ca de cele mai multe ori ne alegem repere greu tangibile: prin lipsa brandurilor despre care discutam de pe piata locala si prin bariera deloc de neglijat a preturilor.
Din ce in ce mai mult se practica shoppingul de weekend, iar in ultimii ani, de cand discounturile la sfarsit de sezon au devenit cunoscute, se poate discuta despre un trend de a cumpara branduri de top in perioadele de reduceri din orasele vest-europene.
Este si bine si rau in acealsi timp. Bine pentru ca incepem sa pozitionam aceste produse la valoarea lor reala atat de design, cat si de calitate (a nu se intelege ca sunt nemuritoare…) si rau pentru ca sume importante ajung sa se cheltuiasca in alte tari si automat retailing-ul local nu se poate dezvolta. Revenim cu cercul vicios: pana nu apare oferta nu se poate evalua nivelul cererii si sunt putini care se aventureaza in a investi intr-o zona “glamour” si mai putin ofertanta ca profituri, cel putin pe termen scurt si mediu.
O sa descriu in continuare trendurile in moda feminina pentru sezonul urmator urmand ca dumneavoastra sa decideti daca incercati sa selectati din oferta locala “must have-urile” de sezon sau daca decideti sa calatoriti pentru a intra in posesia lor.
Un trend care se repeta de fiecare data intr-o noua reinterpretare este “Noul Romantism”. Elementele precum trandafirii, tulle-ul si matasea sunt combinate in tinute desprinse din recuzita costumelor de teatru fastuoase. Ralph Lauren prezinta bluze albe vaporoase cu volane din tulle. Alexander Mc. Queen, Sonya Rykiel, Yves Saint Laurent combina matasea, volanele, florile si uneori si blana in aceeasi tinuta. Comme des Gar?ons foloseste un contrast celebru de alb si negru in tinute dramatice completate de un machiaj teatral. Chloe, Burberry Prorsum, Gucci, Oscar de la Renta, Marc Jacobs recomanda rochiile din broderii cu design floral, in timp ce Christian Dior, Anna Molinari si Valentino au prezentat rochii bej-rose cu flori discrete din tulle aplicate.
“Pinup girl” pentru cele ce vor sa atraga atentia si vor sa fie mai putin conformiste: asimetrie, talie inalta, maneci bufante siluete si picioare puse in evidenta. La Prada bluza este voluminoasa, asortata cu pantalon scurt, in timp ce la Roberto Cavalli, Chanel, Paul Smith, La Perla, Moschino si Carolina Herrera modelele sunt mai degraba de spectacol, rezumandu-se la tinute tip costum de baie sau club pentru cele indraznete.
’80, sau Anii ’80. Perioada top modelelor, a echipei de soc: Linda, Christy, Naomi si Cindy. Perioada de glorie a lui Gianni Versace, Madonna si Boy George. Costume de baie cu tinte, cu barete si cupe facute faimoase de celebrul Jean Paul Gaultier. Mixuri de imprimeuri tigrate cu tesatura argintie. Emmanuel Ungaro, Alessandro Dell ‘Acqua, Emilio Pucci prezinta tinute feminine folosind modele… feminine.
“Odiseea spatiala”: rochii A-line, tesaturi in culori metalice, total look auriu- argintiu la Max Mara si Balenciaga. Rochii tip pardesie din lac de piele la Lanvin si Malo. Karl Lagerfeld combina alb cu negru in tinute cu taieturi moderne, agresive, asortate cu manusi cu degetele taiate.
“Artisti la trapez” – tinute cu inspiratie din spectacolele de circ. Salvadore Ferragamo – baby doll mini din chiffon de matase suprapus. Christian Lacroix, Balmain, Gucci, Givenchy propun rochii mini tip papusa.
“Get sporty” – designerii au adaptat colectiile la modul actual de viata al femeii independente, de cariera, preocupata de silueta si nu in ultimul rand de sanatate.
Elemente tipice sportului sunt mixate cu matase pentru un contrast evident si pentru o repozitionare fashion. Marni reinterpreteaza treningul, in timp ce Vera Wang recomanda o tinuta ce te trimite cu gandul la recuzita unui spectacol de dans.
Cultură /MODA
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția