Supliment editat de Ziarul Financiar

Auto

Noul premium

Care este definiția automobilului de lux? Dar cea a automobilului premium? La prima vedere, totul este decis de preț, iar prețul - de materiale și tehnologie. Dar, recent, și de inovație.

Noul premium
Noul premium · Foto: După Afaceri

Care este definiția automobilului de lux? Dar cea a automobilului premium? La prima vedere, totul este decis de preț, iar prețul – de materiale și tehnologie. Dar, recent, și de inovație.

Porsche s-a reinventat în ultimul deceniu prin

inovație. De la un singur model de bază, 911, constructorul german a ajuns la o întreagă gamă, urmând trendul din piață și ascultând cerințele clienților. Așa a fost dezvoltat primul Cayenne, pentru cei ce-și doreau un Porsche, dar nu aveau la dispoziție drumuri pentru un 911. A urmat limuzina Panamera și a doua generație de Cayenne, model ce este în prezent best-sellerul gamei cu peste 80.000 de mașini vândute anual.

Dar piața cere mai nou  SUV-uri de lux sportive, așa că Porsche propune acum Macan.

La prima vedere Macan pare departe de conceptul automobilului sport al mărcii. Însă doar la prima vedere. În opinia celor de la Porsche, Macan se vrea a fi mașina sport din segmentul SUV-urilor compacte, care să răspundă cererii pentru o mașină sportivă spațioasă, dar cu dimensiuni mai reduse comparativ cu cele ale Cayenne.

Și tot precum „fratele mai mare“, Macan are la bază un model Audi, în acest caz Q5, două treimi din componente fiind comune. Dar luxul stă în detalii, la fel și performanța, iar Audi nu este mai prejos decât Porsche, mai ales dacă analizăm versiunile S și RS din gama proprie.

Dar cum se „simte“ noul Macan? De foarte puține ori în istorie un constructor auto a avut în plan să organizeze atât un test off-road, pe un circuit ce a aparținut unei baze militare sovietice din apropiere de Leipzig, cât și pe circuitul Porsche din cadrul uzinei, dar și pe drumurile publice. Luxul „reinterpretat“ în viziunea Porsche reprezintă posibilitatea de a oferi clientului final un automobil capabil de orice – un automobil care în weekend să poată fi dus pe un circuit pentru un tur de viteză,  să parcurgă un traseu de macadam sau chiar un teren mediu accidentat până la o cabană în vârf de munte, și în același timp, cu același automobil să se poată merge și seara în oraș, la operă.

Similar cu strategia adoptată pentru Cayenne, și Macan va fi disponibil în trei variante, două pe benzină – S și Turbo și un Diesel S, în timp ce pentru China va fi disponibil și un Macan echipat cu un motor cu patru cilindri, de 2,0 litri, „împrumutat“ de la Audi, în condițiile în care statul chinez taxează puternic motoarele mari.

Toate versiunile noului Macan dispun de tracțiune integrală și transmisie automată de ultimă generație. În plus, clienții pot opta pentru sistemul PTV Plus pentru un plus de performanță pe circuit și pachetul Sport Chrono.

Dar cel mai important sistem al său este PASM – suspensia activă ce îmbină amortizoarele active cu funcția pneumatică, ce permite înălțarea mașinii, funcție utilă pentru cei ce doresc un automobil capabil atât pe circuit, cât și pe off-road.

Dar nu doar Porsche se reinventează odată cu noile generații. Cu toate că branduri precum Hyundai sau Honda nu pot aspira momentan la segmente atât de înalte precum cele în care joacă Porsche, astfel de constructori doresc să-și depășească simpla condiție de constructor de volum. Honda se dorește în Europa un jucător pe segmentul „aproape“ premium cu modele precum CR-V sau Accord, în timp ce Hyundai a declanșat o „avalanșă“ de noi automobile cu specificații superioare.

SUV-ul Santa Fe a fost unul dintre cele mai bine vândute mașini de teren din segmentul său, nu doar la nivelul pieței locale, ci și la nivel mondial, cu vânzări totale de peste 2,5 milioane de unități de la lansarea sa din 2000. Din acest motiv, Santa Fe este și singurul model din gama constructorului sud-coreean care și-a păstrat numele și nu a trecut la noile indicative „ix“ alături de celelalte SUV-uri sau crossovere.

La fel cum și celelalte modele din gama coreenilor au realizat un salt în față, și noul Santa Fe reprezintă un concurent nu doar pentru modelele „de volum“ din segmentul său, ci și o alternativă mai discretă la SUV-urile premium compacte.

Evoluția noii generații pornește de la linia de design a mărcii. Spre exemplu partea din spate amintește foarte mult de un ix35 mai mare, în timp ce partea frontală este proiectată special pentru a se încadra în zona premium. Linii ascuțite, dinamice, sportive, acestea ar fi în câteva cuvinte principalele „caracteristici“ ale noii generații. Cu toate acestea, cei de la Hyundai spun că noul Santa Fe se adresează clienților mai conservatori, de 40-50 de ani.

Așadar, în viziunea constructorilor,  luxul nu mai reprezintă doar piele fină, lemn de esență nobilă sau un interior confortabil, ci și posibilitatea de a merge cu același automobil pe toate tipurile de terenuri și ca acel automobil să se ridice la cele mai înalte standarde indiferent de situație. 

Citiți mai multe despre pasiuni premium, în ediția de aprilie a DA Premium, ce va aparea pe piata vineri, 28 martie, împreună cu Ziarul Financiar.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția