Noul cod geometric al iubirii: Cum a devenit verigheta din simbol al iubirii și semn al căsătoriei, o hartă sau suportul pentru un mesaj secret? Ce se poartă astăzi?
„Și zeii și oamenii se topesc pe lume de dragoste.“
„Și zeii și oamenii se topesc pe lume de dragoste“, scria acum mai bine de 100 de ani polonezul Henryk Sienkiewicz în romanul istoric Quo Vadis. El spunea o poveste de dragoste din vremea lui Nero, din Roma antică, unde iubirea era mai mult o promisiune secretă, ferită de ochii lumii care judeca tot. Secolele au trecut, imperiile au căzut, dar sentimentele au rămas. Acum, iubirea nu se mai ascunde, se afirmă. Și urmează tendințele. Așa se face că în 2026 verigheta nu mai este doar un semn al căsătoriei, ci o hartă miniaturală a unui loc care le-a schimbat viața mirilor. Este creasta unui munte unde s-au logodit sau textura apei care le-a fost martoră. Ori este suportul pentru o gravură secretă cunoscută doar de ei.
„În 2026 vedem o maturizare a gusturilor în zona verighetelor. Am plecat de la tendințe «de moment» și ne îndreptăm spre o redefinire a simbolului căsătoriei ca obiect personal și chiar ca simbol al apartenenței culturale, nu doar ca bijuterie“, povestește Simona Telteu, antreprenoarea care a fondat brandul de bijuterii IONA în 2018.
Una dintre tendințele pe care le observă ea o reprezintă personalizarea pieselor „în profunzime“, adică mai mult decât gravarea simplelor inițiale ale numelui mirilor. Cuplurile vor o poveste ascunsă în interiorul verighetei: coordonate ale locului în care s-au întâlnit, fragmente de text cu semnificație doar pentru ei, simboluri discrete gravate pe interior.
Verighetele clasice rămân în tendințe, dar sunt reinterpretate, cu muchii rotunjite, texturi contemporane și combinații mai îndrăznețe de pietre prețioase. În 2026, „clasic“ nu mai înseamnă uniformitate, ci mai degrabă ne ducem spre un clasic reinterpretat, cu finisaje contemporane: texturi mate, mătăsoase, cu aspect de gheață sau chiar pattern-uri inegale și cu elemente ieșite în relief. „În București și în marile orașe deja vedem această îmbinare între confort și accente moderne“, menționează Simona.
Totodată, modern înseamnă și simplu, dar de efect.
„Unul dintre trendurile pe care le remarcăm este minimalismul, caracterizat de forme curate, finisaje mate sau satinate și profiluri comfort fit. Verighetele minimaliste sunt recomandate celor care apreciază luxul discret, ce pune accent pe o execuție impecabilă, nu pe un ornament excesiv. O altă direcție este individualitatea, completată de storytelling. Verigheta nu mai este doar un simbol clasic, ci o extensie a identității cuplului, iar povestea din spate contează la fel de mult ca designul“, spune Răzvan Burcea, national sales director al retailerului de bijuterii Teilor.
El confirmă astfel că în 2026 verighetele sunt alese și pentru cum reflectă povestea fiecărui cuplu, nu doar pentru ce simbolizează, mai ales în orașele mari, unde cuplurile sunt mai conectate la ce se întâmplă la nivel internațional.
„Totodată, segmentul verighetelor cu diamante montate parțial sau integral – modelele semi-eternity și eternity (sau infinity) – este în creștere. Acestea adaugă strălucire, fără a pierde caracterul de a putea fi purtate zilnic“, spune Răzvan Burcea.
Unul dintre momentele care au schimbat regulile jocului în lumea diamantelor, dar și a bijuteriilor în general, a fost toamna trecută, când artista Taylor Swift a primit un inel de logodnă făcut de Kindred Lubeck, cu o tăietură veche „old mine cut“, după cum scria la acel moment publicația The New Yorker. De atunci, acel tip de bijuterie a revenit în prim-plan. Și nu doar atât.
Inelul celebrei cântărețe a fost realizat din aur galben, iar reprezentantul Teilor spune că aurul galben revine la modă și în România, în nuanțe mai calde, cu finisaje mate sau periate. Aurul roz rămâne delicat și feminin, adesea îmbinat cu aur alb sau galben, iar combinațiile bicolor sau tricolor sunt tot mai apreciate. Apoi, platina rămâne alegerea premium pentru cei care caută durabilitate maximă și un look atemporal. În ultima perioadă, Răzvan mai observă un interes crescut pentru valorificarea aurului deja deținut, dar și pentru alegerea unor metale alternative, precum titanul, tantalul sau argintul.
„Aurul galben rămâne cel mai solicitat, urmat îndeaproape de aurul alb. Din păcate, cel roz reprezintă o nișă foarte puțin relevantă, deși mi-aș dori să văd mai multe nuanțe de metale prețioase folosite și mai multe opțiuni disponibile pentru consumatori. Noi, atelierele de bijuterie fină, putem să ne jucăm cu nuanțele de aur de la negru și până la roz, roșu sau chiar gri. Totul ține de aliajele folosite și de straturile ulterioare aplicate peste bijuteria finită, de pildă straturile de rodiu negru sau de rodiu clasic – argintiu“, spune fondatorea IONA.
Ea a sesizat în România o creștere a interesului pentru aurul de 18K în detrimentul celui de 14K la alegerea verighetelor, iar asta pentru că prețul aurului a crescut constant, ori cuplurile optează pentru piese din metale de o puritate superioară, dat fiind că le vor purta o viață și că sunt deopotrivă obiecte cu valoare sentimentală, dar și investiții.
Teodora Dragoș, fondatoarea brandului Teocelain, remarcă o cerere ridicată pentru aurul alb, aproximativ 70% dintre clienții săi îl preferă. Ea lucrează exclusiv cu argint, aur alb și galben. De-a lungul timpului, a realizat atât verighete care combină aurul alb cu aurul galben într-o singură piesă, cât și seturi în care fiecare verighetă este făcută dintr-un metal diferit.
Ea mai observă un mare interes pentru verighete unicat, cu amprenta muncii manuale.
„Nu se mai pune accentul neapărat pe potrivirea perfectă între verigheta femeii și cea a bărbatului. Uneori există un element comun, alteori se aleg texturi sau chiar metale diferite.“
Personalizarea contează tot mai mult, dar nu în sensul de „unic cu orice preț“, completează Simona Telteu. Oamenii nu caută neapărat ceva spectaculos, ci ceva care să le aparțină. „În România, această schimbare este vizibilă mai ales în rândul cuplurilor care privesc verigheta ca pe o alegere conștientă, nu ca pe un ritual care trebuie bifat.“
La verighete, în tendințe, apar formele neconvenționale: fie organice, fie geometrice, afirmă Teodora Dragoș. Alegerea este influențată de stilul de viață al cuplului, de povestea care i-a unit și de acea scânteie unică din relația lor.
Câteva exemple de piese cu poveste realizate în atelierul ei sunt verighetele cu munți, fie decupați direct din inel, fie aplicați ca element decorativ exterior, pentru iubitorii de munte, natură și drumeții, dar și verighetele cu un design care integrează muntele și marea în același set, pentru un cuplu în care unul dintre parteneri iubește muntele, iar celălalt marea. Au fost și unele inspirate de forma apei, gândite pornind de la jocurile copilăriei, precum „Broaștele“, când pietricelele sunt aruncate pe suprafața apei și fac mici sărituri. Ea menționează și verighetele împletite din două fire metalice, inspirate de coronițele din copilărie și de sărbătoarea Sânzienelor; verighetele fațetate, inspirate de viața de cuplu; cele răsucite, inspirate de structura ADN-ului, create pentru medici sau pentru cupluri care simt că legătura dintre ei este una profundă, aproape de „sânge“. Nu uită de piesele „stardust“, inspirate de praful de stele și de univers, de cerul nopții presărat cu milioane de puncte de lumină, cu un design celest, discret și memorabil.
„Verigheta nu este doar o bijuterie, este o poveste purtată zi de zi. Scopul ei este să te bucure în fiecare secundă, să îți trezească fiori și încântare. Până la urmă, nu este doar un accesoriu. În atelierul Teocelain, totul este realizat manual, pas cu pas: de la topirea metalului, laminare, modelare și până la finisare. Pentru ca viitorii purtători să fie integrați complet în poveste, ei primesc și documentarea procesului de realizare a verighetelor“, explică Teodora.
Revenirea naturii ca sursă de inspirație este vizibilă chiar și la Teilor, unde verigheta aduce în prim-plan texturi organice, forme imperfecte, detalii subtile, inspirate din forme vegetale, dar și forme geometrice, decorate cu diamante sau pietre prețioase colorate, mici gravuri fine, detalii simbolice. „În paralel, generațiile Millennials și Gen Z caută emoție și semnificație. Își doresc ca verigheta să spună ceva despre ei, nu doar despre tradiție. Fiecare alegere este însoțită de o poveste, iar nevoia de autenticitate devine, de fapt, noul standard“, spune Răzvan.
Simona Telteu completează că prin aceste simboluri oamenii transmit mesaje. Florile, spre exemplu, vorbesc despre început, creștere, promisiune, fragilitate și forță în același timp. Pentru multe femei, un inel de logodnă floral nu este decorativ, ci narativ. El spune o poveste despre relație, nu doar despre estetică.
„Pe de altă parte, vedem influențe clare din designul contemporan și din bijuteria de autor foarte prezentă prin câteva conturi internaționale de pe Instagram, unde formele organice și pietrele prețioase colorate (safire, rubine, smaralde) sunt folosite pentru a crea inele de logodnă cu identitate puternică“, spune ea.
Iar pentru ca aceste legături „pe viață“ să fie unice, cuplurile se pregătesc cu cel puțin o lună înainte. La IONA, 30 de zile este termenul standard de realizare a pieselor, timp care include producția și marcarea la ANPC, pas obligatoriu pentru bijuteriile din metale prețioase. „În 99% din cazuri a fost compatibilitate de la prima probă.“
În atelierul Teocelain, comanda se plasează cu minimum o lună și jumătate înainte de nuntă, pentru a exista suficient timp pentru toate detaliile legate de mărime, formă și design. Iar, contrar așteptărilor, Teodora spune că femeile sunt, de cele mai multe ori, mai hotărâte. Pentru bărbați, procesul este adesea mai dificil, deoarece nu sunt obișnuiți să poarte bijuterii, iar alegerea unui model devine mai complicată.
La Teilor, planificarea începe cu trei-patru luni înainte de nuntă, dacă vorbim despre personalizare sau execuție la comandă.
„În 2026, bugetul mediu alocat verighetelor este în creștere, situându-se între 1.500 și 3.500 de euro per pereche, influențat atât de caratajul și de aprecierea semnificativă a aurului, cât și de dorința pentru personalizare și de orientarea către calitate și durabilitate. Observăm că investiția nu mai este ghidată exclusiv de preț, ci de valoare. Cuplurile caută design, execuție impecabilă și o experiență care să fie la înălțimea momentului“, afirmă Răzvan.
El adaugă că Bucureștiul rămâne un pol important pentru segmentul premium și de lux, pentru că este mai deschis către design nonconformist și materiale rare. Totodată, generează tendințe care se extind rapid la nivel național. Iar orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov demonstrează aceeași maturitate în alegeri.
Și fondatoarea IONA menționează că bugetul pentru verighete a crescut foarte mult față de anii anteriori pe fondul majorării prețurilor la materiile prime esențiale (în special la aur și la diamante naturale), dar și inflația ori majorările de taxe s-au reflectat în evoluția din 2025 și 2026.
„Acum, prețul mediu pentru o pereche de verighete din aur de 14K și cu lățimi standard de 3 mm este de 6.500-7.000 de lei. Pentru noi, atelierele și brandurile locale, comparația cu alte produse și servicii din industria nunților a fost întotdeauna un punct sensibil, pentru că o femeie e mai dispusă să aloce un buget mare pentru rochia de mireasă sau pentru aranjamentele florale decât pentru verigheta pe care o va purta toată viața și pentru care beneficiază de întreținere gratuită oricând postcumpărare. Din fericire, din ce în ce mai multe cupluri devin atente la valoarea verighetelor și își dau seama că acestea sunt singurele obiecte care le rămân după nuntă, pentru tot restul vieții“, spune Simona.
La Teocelain, în prezent, media este de aproximativ 5.700-6.000 de lei pentru un set de verighete. În viitor, Teodora crede că oamenii se vor orienta din ce în ce mai mult către modele unicat, iar verighetele clasice își vor pierde treptat din aplomb.
„Fiecare cuplu dorește să-și spună propria poveste prin bijuteria pe care o poartă. Se merge tot mai mult spre forme organice sau diforme, iar cererea pentru piese realizate manual este în continuă creștere. Ca atelier de prelucrare manuală, simt această direcție foarte clar în cererile pe care le primesc“, întărește ea.
Și fondatoarea IONA crede că verigheta va deveni o experiență tactilă purtată zilnic. Vom trece de la forma perfectă la forma care marchează momente din viața cuplului. Cu timpul, verighetele care evoluează odată cu cuplul vor deveni o normalitate.
„Ne așteptăm ca la nașterea unui copil, la aniversarea de unu, doi sau cinci ani cuplurile să vină cu verighetele și să le mai adăugăm un diamant, o gravură sau poate o textură diferită. În esență, următorul mare pas nu e o tendință vizibilă, ci o tendință de întâlnire între bijuterie și relatare personală.“
Grupul Teilor, conectat în permanență la tendințele globale, crede că viitorul verighetelor este profund personal, mai emoțional și mai curajos ca niciodată: „Granița dintre verighetă și bijuterie statement va deveni tot mai fină. Designul va porni tot mai mult de la povestea cuplului, nu dintr-un catalog. Pentru că, dincolo de tendințe, rămâne dorința de a purta zilnic un simbol care să vă semene“.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția