Noua sintaxă a spațiului
Cea de-a 64-a ediție a Salonului de Mobilă de la Milano, cel mai cunoscut eveniment dedicat designului la nivel mondial, a fost o invitație la apropiere într-un context mai scindat ca niciodată.
Cea de-a 64-a ediție a Salonului de Mobilă de la Milano, cel mai cunoscut eveniment dedicat designului la nivel mondial, a fost o invitație la apropiere într-un context mai scindat ca niciodată. Recordul de vizitatori pe care salonul l-a avut anul acesta este o dovadă în sine că lumea are nevoie și de alte subiecte de conversație decât cele oferite în general de geopolitică sau de ordini economice din ce în ce mai complicate.
„Pe fondul instabilității geopolitice și al evoluției cererii, Salone del Mobile Milano a confirmat capacitatea industriei de a-și menține poziția, căutând noi piețe, noi modele de afaceri și noi forme de design“, spun reprezentanții evenimentului care a avut loc în perioada 21-26 aprilie.
Ediția din acest an a înregistrat 316.342 de vizitatori din 167 de țări diferite, consolidându-și poziția de referință internațională pentru sector.
„Într-un an marcat de piețe instabile și de o complexitate internațională în creștere, evenimentul a rezistat testului prezentului cu o ofertă care combină puterea industrială, calitatea designului, conținutul cultural și noi oportunități de afaceri. Procentul vizitatorilor profesioniști internaționali a depășit simplele cifre de prezență: a confirmat Salone ca o pârghie concretă de internaționalizare, networking și dezvoltare a afacerilor.“
Anul acesta, Salone del Mobile Milano a fost o enciclopedie de 1.900 de branduri, din 32 de state, iar ca număr de vizitatori, cel mai numeros public a fost cel venit tocmai din China.
„Evenimentele anuale (organizate sub umbrela Salone del Mobile Milano – n. red.) oferă o viziune amplă asupra stilului de viață contemporan. Mobilierul, accesoriile pentru casă, spațiile de lucru și soluțiile interdisciplinare se împletesc într-un peisaj de design în care calitatea industrială, cercetarea materialelor, flexibilitatea utilizării și sustenabilitatea redefinesc gramatica spațiului. Vorbim de o narațiune care acoperă spațiul domestic, locul de muncă și mediile hibride, conectând funcționalitatea, identitatea și cultura designului.“
Ca o trecere în revistă, publicația Wallpaper notează patru tendințe care s-au evidențiat în cadrul ediției de anul acesta a Salonului. „Pufoșenia ori moliciunea extremă și abordarea axată pe confort a pieselor tapițate, pe care le-am tot văzut în ultimii ani, au fost categoric transformate în 2026 de elementele lăcuite inserate în canapele.“
Visionnaire, Minotti, Molteni & C și Living Divani s-au alăturat cu toții acestui nou val de mobilier de relaxare excepțional. Este vorba despre canapele care domină spațiul prin geometriile lor complexe – nu mai e doar despre modularitate, ci despre un concept mai amplu, în care elementele sunt dispuse în dialog unele cu altele, prin intermediul unor sisteme care aduc în prim-plan materiale, suprafețe și culori, notează publicația menționată.
O altă tendință este legată de masa de sufragerie, care nu mai este doar o piesă de mobilier funcțională, ci este acum menită să dea tonul estetic al încăperii, ocupând spațiul cu structuri creative care îi susțin blatul.
„Mai departe, lumea designului este de câțiva ani fascinată de scaunele tubulare, iar Salone del Mobile 2026 a confirmat că acest stil este aici pentru a rămâne. Scaunele au fost prezente atât la târg, cât și în tot orașul, sub forma unor modele noi, dar și a unor reeditări ale modelelor originale, îmbinând un sentiment de nostalgie pentru ideile moderniste cu dorința de a inova“, mai scrie Wallpaper.
Apoi, pereții au devenit cea mai importantă „pânză“ pentru etalarea creativității dintr-o casă, iar aceasta este o altă tendință. Designerii de la studioul David/Nicolas sunt de mult timp susținători convinși ai boiseriei – un tip de lambriu din lemn cu modele complexe, iar în 2026 au transformat studioul lor într-un spațiu dominat de lemn, pentru a demonstra potențialul creativ al acestei tehnici. Lambriul a fost folosit nu doar ca material de acoperire a pereților, ci și pentru uși, dulapuri și suporturi pentru opere de artă.
Și tot la capitolul pereți, cei acoperiți cu oglinzi ascund de asemenea promisiunea unor interioare extraordinare.
Dar asta nu e tot. Bucătăria și baia au avut, la rândul lor, spații dedicate în cadrul Salonului. „În ceea ce privește bucătăria, vedem o viziune integrată și multisenzorială. Astfel, bucătăriile deschise se îmbină perfect cu spațiile de zi. Suprafețele interactive, dar și plitele cu inducție ascunse, hotele integrate și dulapurile înalte care dispar la o simplă apăsare de buton sunt acum în prim-plan. Materialele devin tactile și ecologice: lemn certificat, ceramică antibacteriană, sticlă laminată reciclată. Culoarea revine în centrul atenției, dar într-o notă mai delicată. Minimalismul evoluează – nu mai este rece și rațional, ci emoțional și natural, apropiindu-se de conceptul de stare de bine. Tehnologia nu lipsește nici ea din meniu. Sistemele integrate de automatizare a locuinței permit controlul iluminatului, al temperaturii, al sistemelor audio și chiar al scenariilor olfactive, creând adevărate microcosmosuri personalizate, mai spun reprezetanții Salonului.
„Bucătăriile învață de la utilizatori, se adaptează, anticipează și ascultă. Cu toate acestea, sufletul lor rămâne intact: UNESCO a recunoscut recent bucătăria italiană ca patrimoniu cultural imaterial al umanității, confirmând valoarea profundă a bucătăriei ca loc al memoriei, creativității și convivialității. Companiile italiene răspund la această recunoaștere prin cercetare și design conștient: bucătării cu identitate, dar care vorbesc limba globală a inovației.“
Tehnologia este uimitoare. Companiile de top se concentrează pe aparate din ce în ce mai silențioase, integrate și autonome. Descoperim frigidere capabile să recunoască alimentele, să sugereze rețete și să organizeze liste de cumpărături în cloud; dar și cuptoare inteligente care ajustează setările de gătit în funcție de tipul alimentelor și de preferințele utilizatorului. Nu în ultimul rând, mașinile de spălat vase își dozează singure detergentul, se curăță singure și își alertează utilizatorii atunci când este necesară o intervenție.
„Eficiența energetică, acum un standard obligatoriu, este combinată cu o estetică sofisticată și personalizabilă. Aparatele electrocasnice devin parte a decorului, iar interacțiunea vocală și interfețele fără atingere completează o experiență din ce în ce mai fluidă, elegantă și personalizată.“
Baia, pe de altă parte, devine un sanctuar.
„Evoluția acestui spațiu este determinată de o viziune din ce în ce mai orientată către conceptul de «spa acasă»: spații fluide, cabine de duș spectaculoase, nișe încastrate, oglinzi cu spațiu de depozitare și un sistem de iluminat stratificat, care modelează atmosfera. Minimalismul capătă o calitate mai caldă, tactilă: finisaje mate, metale periate, tonuri minerale și pământii, suprafețe continue din plăci mari, ceramică avansată și materiale compozite care reduc numărul îmbinărilor și efortul de întreținere. Cuvântul cheie este bunăstarea, dar cu o notă foarte practică.“
O altă temă care rescrie prioritățile din design este longevitatea. „Baia, mai mult decât oricare altă cameră, trebuie să reziste trecerii timpului și schimbării obiceiurilor, fără a face compromisuri în ceea ce privește estetica sau confortul.“
Într-o lume plină de volatilitate, salonul de anul acesta de la Milano arată că acasă a devenit un refugiu, astfel că măcar la interior lucrurile trebuie să reziste.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția