Cultură /BUSINESS TEST DRIVE
Notebook de birou
Notebook de birou
Cum este posibil ca un notebook sa fie de birou? Ei bine, daca pana acum, cand spuneati notebook va venea in minte notiunea de portabilitate, pentru noul Dell XPS M2010 este cazul sa va schimbati aceasta parere.
In cazul laptopului Dell, cel mai bine este sa-l “plantati” pe biroul de acasa sau de la serviciu si sa-l folositi numai de acolo. Daca nu, ar fi bine sa va achizitionati o geanta rezistenta, care sa poata duce putin peste opt kilograme, cat cantareste modelul XPS M2010, si sa faceti antrenamente serioase pentru a nu obosi cu el in brate.
In plus, un argument si mai solid pentru faptul ca laptopul nu poate fi tinut prea mult departe de un birou este ca specialistii de la Dell nu l-au invatat sa stea departe de priza decat vreo doua ore, reiese din testele pasionatilor de computere.
Din punctul de vedere al configuratiei insa, compenseaza aceasta lipsa a mobilitatii. Mai mult, daca cea initiala nu va multumeste indeajuns, puteti oricand sa configurati sistemul la comanda, dupa preferinte si posibilitati.
Ca design, modelul Dell XPS M2010 se incadreaza foarte bine la categoria laptop de business. Vine cu un ecran cu diagonala de 51 de centimetri (20,1 de inci), dotat cu tehnologia TrueLife, ajustabil la o rezolutie nativa de 1.680 x 1.050.
Procesorul cu doua nuclee Intel Core Duo T7600 dubleaza practic performantele unui procesor Pentium, ruland insa la aceeasi frecventa. Cu o memorie de pana la 1GB RAM, prezenta in doua module de cate 512 MB DDR2, un hard disk de 240GB si o placa video ATI Radeon X1800, putem spune ca notebook-ul este bun penru orice fel de activitate, fie ea de business sau de divertisment.
Avand in vedere ca dispune de placa de sunet 7.1, puteti conecta cele sapte boxe plus subwoofer-ul la notebook, indiferent unde ar fi acesta. Cu alte cuvinte, chiar daca este destul de greu, laptopul poate fi extrem de util daca vreti sa dati o petrecere in aer liber, langa piscina eventual, si nu aveti nicio priza la indemana. Este oricum mult mai comod decat sa intindeti prelungitoare peste tot.
Computerul vine si cu DVD writer si are cititor de carduri si tastatura wireless cu touchpad integrat, care se conecteaza prin Bluetooth.
Oricum, atunci cand il veti instala pe birou, modelul Dell XPS M2010 va deveni o masinarie demna de filme SF.
Trebuie totusi sa bagati mana destul de adanc in buzunar, pentru ca notebook-ul costa 3.660 de euro, la distribuitorul IT&S.
Procesor: Intel Core 2 Duo T7400 (2GHz)
Memorie: 2x512MB RAM, 240GB HDD
Video: ATI Mobility Radeon X1800 (256MB) – optional
Ecran: TFT, 20,1 inci, SXGA+ (1.650×1.050)
Unitate optica: DVD RW (DL)
Card reader: CF, MicroDrive, SD, miniSD, xD, MMC, RSMMC, MS
Conectivitati: Wi-Fi (802.11 a/b/g), LAN, modem
Porturi: FireWire, 4xUSB 2.0, ExpressCard, S/PDIF, audio analog 7.1/5.1, DVI, S-video, mic./line in, casti
Sistem de operare: Windows XP Professional
Greutate: 8,3 kg
Cultură /BUSINESS TEST DRIVE
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția