Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Noile avioane private Airbus, create pentru a atrage piața asiatică

Noul concept de avion privat Phoenix de la Airbus Corporate Jet este proiectat și decorat în așa fel încât să atragă în special clienții de pe piața asiatică. Cabina este prevăzută cu o masă circulară - tradițională în cultura asiatică - în jurul căreia pot sta șase persoane pentru a lua cina sau doar pentru a discuta.

Noile avioane private Airbus, create pentru a atrage piața asiatică
Noile avioane private Airbus, create pentru a atrage piața asiatică · Foto: După Afaceri

Noul concept de avion privat Phoenix de la Airbus Corporate Jet este proiectat și decorat în așa fel încât să atragă în special clienții de pe piața asiatică. Cabina este prevăzută cu o masă circulară – tradițională în cultura asiatică – în jurul căreia pot sta șase persoane pentru a lua cina sau doar pentru a discuta. Un alt obicei asiatic sunt jocurile – ca de exemplu Mah Jong în China – așa că Airbus a creat masa rotundă în așa fel încât să poată fi pliată într-o formă rectangulară la nevoie.

Cabina are și o zonă pentru karaoke, o altă pasiune a asiaticilor. Decorul a fost gândit și el pentru a se potrivi cât mai bine gusturilor acestora. Roșu în nuanța vinului de Burgundia a fost alegerea designerilor. Toate aceste aspecte alături de alte detalii de décor fac din Airbus preferatul clienților asiatici care își doresc un avion privat. Compania este din ce în ce mai prezentă pe piața asiatică după ce a avut peste 25 de vânzări de avioane private, majoritatea în China.

Cei mai mulți dintre cumpărători preferă să rămână anonimi. Dintre ceilalți fac parte Deer Jet din Beijing, BAA Jet Management din Hong Kong, China Sonangol, Royal Thai Airforce, Skytraders din Australia și UB Group din India.


Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția