New Kid in the Horror House

Dupa ce am vazut cateva filme de groaza, japoneze sau remake-urile lor americane, incep sa cred ca in industria filmului se impune un nou tip de personaj. Da, exista politistul incoruptibil, exista blonda avida de bani, adolescentul recalcitrant etc., dar pazea: acum vine Pustoaica!

Are 5-7 ani, par lung, invariabil negru, cu carare pe mijloc, care cade astfel incat sa-i umbreasca numai bine fata, ochi imensi, usor iesiti din orbite si o privire ratacita, plina de reprosuri. Este intotdeauna filmata din fata, iesind din fantana (“The Ring”) sau dintr-un rezervor de apa (“Dark Water”, varianta japoneza) sau tarandu-se pe tavan (“The Grudge”), are o poveste foarte trista (adica a fost ucisa sau a murit intr-un mare fel), e tare suparata pe lume si viata (a altora, desigur) si doritoare sa intre in vorba cu copii de varsta ei.

Pustoaica este motorul a tot ce misca in “The Amityville Horror” (ce antagonism, prietenie si horror!) al americanului Andrew Douglas.

Ea e prezenta peste tot si face o multime de rele, dar, spre deosebire de semenele ei din filmele citate mai sus, are un mare avantaj: este adevarata! Zic asta pentru ca filmul iti scoate ochii de la inceput cu avertismentul “inspirat dintr-o intamplare reala”.

Intr-adevar, familia DeFeo a existat. Intr-adevar, fiul cel mare si-a ucis cu cate un glont parintii si cei trei frati, zicand apoi ca “vocile sunt de vina, ele m-au pus s-o fac”.

Intr-adevar, cei cinci membri ai familiei Lutz, care s-au mutat dupa un an in casa DeFeo, au declarat ca prezentele malefice din casa le-au facut viata amara si ca ziua in care au sters-o din Amityville a fost cea mai fericita din viata lor.

Cu toate necazurile indurate, ei nu au ezitat sa calatoreasca in toata America pentru a promova cartea lui Jay Anson, “The Amityville Horror”, declansand o isterie (si, desigur, un imens succes financiar al cartii) despre care s-a spus mai tarziu ca e una dintre cele mai mari farse din istoria Statelor Unite.

In orice caz, de la aceste date mai mult sau mai putin adevarate si pana la ororile pe care trebuie sa le suporti in filmul lui Douglas e o cale extrem de lunga si sigur nu foarte adevarata.

“The Amityville Horror” o sa va placa (sau nu) daca va plac sperieturile (sau nu). Aici nu e vorba de suspans bine gandit, ci pur si simplu de sperieturi. Mie nu-mi plac si stiu asta de mult, de cand am vazut “Ziua Independentei” si-n doua secunde eram uimitor de aproape de iesirea din sala de cinema cand extraterestrul a tasnit din farfuria zburatoare.

Da, casa din Orasul Prieteniei iti pune pe tava tot ce vrei: gemete inabusite, umbre tremuratoare in unghere intunecoase, scartaituri (dar nu zgomotul oribil din “The Grudge”, care cica a fost facut cu un simplu pieptene – ce n-as da sa-l am eu, sa-l arunc, ca mult am patimit din pricina lui!), mobile care tremura etc. Iar de la jumatatea filmului incolo lucrurile se complica si mai mult, asa ca intra in scena ceva kilograme de vopsea rosie in chip de cireasa de pe tort.

Despre actori, numai de bine: nu prea-i stiati dinainte si o sa-i uitati imediat dupa. Cel mai solicitat de spiritul macabru al regizorului este Ryan Reynolds (“Blade Trinity”) in chip de tata de familie posedat de spiritele din casa. In rest, toata lumea se descurca admirabil avand in vedere ororile scenariului.

stefan.dobroiu@zf.ro

Stil de viață