Multă vreme, hainele tradiționale au zăcut uitate prin dulapurile bunicilor. Unele chiar au fost aruncate ori donate. Dar vremurile acelea au apus. Când au redevenit straiele românești „cool“?
Multă vreme, hainele tradiționale au zăcut uitate prin dulapurile bunicilor. Unele chiar au fost aruncate ori donate. Dar vremurile acelea au apus. Acum, straiele românești au redevenit „cool“, iar cei care le poartă nu doar celebrează portul național, ci demonstrează…
Multă vreme, hainele tradiționale au zăcut uitate prin dulapurile bunicilor. Unele chiar au fost aruncate ori donate. Dar vremurile acelea au apus. Acum, straiele românești au redevenit „cool“, iar cei care le poartă nu doar celebrează portul național, ci demonstrează atemporalitatea unor astfel de piese. Asta poate și pentru că portul românesc a servit drept inspirație atât pentru marile case de modă precum Christian Dior și Louis Vuitton, cât și pentru micii antreprenori locali care au vrut să ducă mai departe moștenirea culturală autohtonă. În multe cazuri, portul tradițional nu este transpus în totalitate în creațiile actuale. Poate nici nu ar trebui. Ele însă celebrează – sub o formă sau alta – această moștenire. Și nu o lasă să moară.
O ie, o opincă, un brâu sau o fustă brodată am avut fiecare dintre noi. Poate nu în propriul dulap, dar cu siguranță în garderoba extinsă a familiei, la străbunici ori bunici. Iar de multe ori, aceste piese ne-au fost lăsate moștenire de aceștia, ca o mândrie dată mai departe, ca o dovadă a măiestriei meșteșugarilor, care și-au pus mâinile la lucru pentru a broda însemnele tradiționale.
Multă vreme, această moștenire culturală risca să se piardă, iar asta din nevoia stringentă de „modernizare“ a unei societăți care abia începea să înțeleagă ce înseamnă globalizarea. La un moment dat, mulți ne-am dorit să lăsăm în urmă tot ce este vechi, pentru a intra în lumea nouă. Iar această evoluție – sau, mai degrabă, involuție – și-a spus cuvântul.
Puține zone din țară mai țin încă vie tradiția costumului popular. Maramureșul este cunoscut pentru ai săi oameni care duminicile merg la biserică în straiele specifice locului. Tot aici, nunțile sunt colorate de broderiile de pe costumele populare.
Dar Maramureștul e mai degrabă o excepție. Asemenea obiceiuri s-au restrâns, și ca geografie, și ca număr.
Totuși, în ultimii ani, bate vântul schimbării.
Câțiva tineri antreprenori au readus în prim-plan straiele tradiționale și au arătat lumii cât de versatile sunt hainele ce au dominat aceste teritorii timp de secole, reușind parcă să bată orice trend dictat de la Paris sau din alte mari orașe occidentale. Pentru că și în trecut, ca și acum, ora exactă în modă s-a dat acolo.
Costumul popular însă face excepție, fiind parte din identitatea unui popor. Totuși, atunci când și el pare să piară în fața modernității, un important argument care îl mai poate ține în viață este, pe lângă relevanță, versatilitatea sa.
Iar straiele românești și-au demonstrat din plin polivalența, ele reprezentând o sursă de inspirație chiar și pentru marile case de modă, care au pus pe unele creații proprii motivele de pe hainele tradiționale din diferite regiuni ale țării.
Spre exemplu, în 2017 Christian Dior a inclus în colecția de toamnă-iarnă un articol vestimentar care semăna foarte bine cu un model de cojoc tradițional din zona județului Bihor. Dior nu este însă singura casă de modă internațională care a făcut asta.
Louis Vuitton, unul dintre cele mai cunoscute nume din fashion-ul de lux, a fost acuzat de Asociația La Blouse Roumaine (nume ce stă, de altfel, și pe o pictură a lui Henri Matisse ce întruchipează o ie autohtonă) că ar fi copiat portul tradițional din Mărginimea Sibiului în colecția Louis Vuitton by the Pool. Ce a atras atenția anul trecut a fost mai ales o bluză albă cu broderie neagră, ce semăna izbitor de bine cu ia românească.
Niciuna dintre cele două case nu a făcut publică sursa de inspirație pentru respectivele piese ori colecții.
Dar straiele românești reprezintă forța creatoare din spatele inclusiv al unor branduri autohtone, care au pornit la drum tocmai din dorința de a duce mai departe moștenirea străbunilor. Au vrut nu doar să creeze haine, ci și să spună o poveste prin intermediul lor.
Ina Solomon și Răzvan Luca au fondat în 2021 Șura Șușara, un atelier de creație a hainelor pe care l-au dedicat străbunicii materne a Inei, a cărei îndeletnicire era cusutul, deși nu și-a făcut o „carieră“ din asta. Ina a crescut însă cu creațiile ei, iar asta a determinat-o să îi spună povestea prin crearea unui brand care să aducă aminte nu doar de străbunica sa, ci și de moștenirea culturală a portului tradițional românesc.
Primele piese care au purtat brandul Șura Șușara au fost niște reinterpretări ale unor haine cusute chiar de Șura Șușara pentru familia sa. În realizarea creațiilor, cei doi antreprenori au folosit și folosesc în continuare inclusiv elemente recuperate de la perdele, macrameuri și pături tip macat. Cu toate că utilizează materiale vechi, unele chiar și de 50 de ani, încearcă să ofere pieselor o anume atemporalitate.
Tot cu scopul de a readuce la viață și în prim-plan portul românesc tradițional, și Ruxandra Căpușan a pornit Senin, un atelier deschis în 2023 unde ea creează haine actuale, dar care au țesută în ele o bucățică din moștenirea culturală locală.
„Senin reprezintă regenerarea zestrei strămoșești și recontextualizarea acesteia în stilul de viață actual. Produsele noastre sunt create din țesături vechi de mai bine de 50 de ani, înfăptuite de bunicii noștri prin tehnica țesutului la război, dar nu numai.“ Așa se descrie brandul în online. Senin își propune promovarea și conservarea patrimoniului cultural, material și imaterial prin regândirea funcționalității zestrei bătrânești. El vrea totodată să aducă în atenția noii generații măiestria și frumusețea unui meșteșug pe cale de dispariție.
Din portul național s-au inspirat și Oana Romanescu și Ioana Bejan, două antreprenoare din Brașov, atunci când au creat Opinca, un nume sub umbrela căruia creează încălțăminte ce amintește de obiectul vestimentar tradițional cu același nume – opinca.
Ceea ce au reușit să facă cele două antreprenoare a fost să regândească opinca tradițională pentru a se potrivi modei actuale.
„Noi nu am inventat acest model, el stă la baza încălțărilor multor popoare. Un model similar am văzut într-o cafenea din Thailanda, spre exemplu. Era o variantă mai brută aceea. Noi ne-am dorit ceva mai versatil, pe mai multe culori. Așa am ajuns la forma actuală“, a spus recent Ioana în emisiunea Ziarului Financiar Afaceri de la Zero.
Însă, la bază, fondatoarele brandului s-au inspirat din modelul original autohton, după cum recunoaște ea. Cele două antreprenoare se știu încă din școala generală, fiind legate de o prietenie care a trecut testul timpului. Ca și portul tradițional românesc.
Acestea sunt doar câteva exemple. În realitate, există mai mulți mici antreprenori care au vrut să facă din portul național centrul creației lor, pornind ateliere de producție a hainelor de inspirație tradițională. În multe cazuri, portul tradițional nu este transpus în totalitate în piesele actuale. Poate nici nu ar trebui. Ele însă celebrează – sub o formă sau alta – această moștenire. Și nu o lasă să moară.
Dar, pentru că e vorba de modă aici, totuși, sub noua imaginare, aceste creații pot fi integrate în ținute moderne, arătând la fel de vii ca întotdeauna. De altfel, ia a devenit chiar un must-have în garderoba femeilor de pe plaiurile mioritice. Și nu doar în zonele rurale, ci și în marile centre urbane, unde stă la fel de mândră și la muzeu, dar și la cea mai în vogă cafenea din inima orașului.
Datorită unor asemenea reinterpretări, ia, fota, cojocul, opinca ori brâul au redevenit „cool“. Și nu îndeplinesc doar o funcție utilă, ci și una culturală.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția