Moby Dick salasluieste la Bucuresti

Prietenii mei de sex masculin se bucura foarte mult cand vine vara pentru ca, dupa cum bine se stie, chiar daca n-avem noi centru istoric restaurat, copaci, flori, strazi bine asfaltate, soferi civilizati si politisti vigilenti, de ceva nu ducem lipsa – fete frumoase. Cred de altfel ca asta e motivul pentru care turistii straini rataciti prin Bucuresti nu se lanseaza in manifestatii de protest cand ajung pe Lipscani si pica in transeele de acolo sau cand inhaleaza norii de praf pe care, daca am fi dotati cu ceva spirit de marketing, i-am boteza “furtuna in desert” si i-am include la preturi astronomice in pachetele pentru calatorii dornici de senzatii tari.
Revenind la subiect, bucurestencele si, in general, romancele, sunt motivul pentru care terasele sunt pline ochi vara de barbati care probabil ca s-au inspirat de la faimoasele secvente din filmul Malena si cauta sa obtina un loc cat mai bun pentru a viziona spectacolul. Ceea ce nu e nicio crima. E dreptul lor, chiar daca au un repertoriu cam limitat si care in mare parte nu poate fi reprodus intr-o publicatie decenta.
Problema, dupa parerea mea, este ca bietele femei romance nu se bucura de acelasi privilegiu ca barbatii. Adica e un caz de nedreptate clara pentru ca in vreme ce dansii au ce vedea, vorba ceea, la fiecare colt de strada, noi nu prea.
Cu unele exceptii. Cum mi s-a intamplat zilele trecute cand ma deplasam toropita pe un bulevard bucurestean ceva mai umbros, gandindu-ma ca, dupa ce ca ne coacem la peste 40 de grade, nici macar nu avem Haagen-Dazs in care sa ne inecam amarul (pe mine stiu ca m-ar ajuta clar o portie tripla din sortimentul cu nuci de macadamia).
In timp ce ma taram si filosofam (sau aiuram), atentia mi-a fost captata de o masina de teren asa cum imi plac mie – adica genul dur, fara brizbizuri, nu soiul de brand de fite care s-a gandit sa faca si un SUV pentru ca sa aiba ce cumpara snobii. Dupa ce am terminat de admirat masina, am evaluat repede si soferita care era o blonda atipica in sensul ca era foarte indemanatica la volan. Apoi, am comis o greseala monumentala: m-am uitat sa vad cine statea pe scaunul din dreapta si in acea clipa m-a strafulgerat o descoperire epocala. Am inteles unde s-a ascuns Moby Dick toti anii astia. Intr-un SUV cu numar de Bucuresti.
Nu am absolut nimic impotriva persoanelor supraponderale. Absolut nimic. Si nu judec pe nimeni in functie de aspectul exterior. Dar mi se pare complet deplasat ca masculul roman de 150 de kilograme sa decida ca e prea cald sa se mai imbrace si sa se pravaleasca pe scaunul din masina purtand doar niste pantaloni scurti. Asta in conditiile in care merge si cu geamul 100% deschis. In momentele acelea, cand exemplarul imens si multi-tatuat isi balabanea abdomenul gigantic in timp ce masina mai lua cate un viraj, mi-am dat seama ca, de fapt, geamurile fumurii sunt fooooarte utile, chiar daca ilegale. Mai ales daca sunt si inchise.
Si m-am mai gandit ca, daca o doamna de aceeasi greutate indraznea sa poarte, de exemplu, o fusta mini, cred ca dupa o zi ar fi trebuit sa isi rezerve cateva sesiuni de psihoterapie, ca sa treaca peste trauma provocata de comentariile amabile ale publicului masculin.
E o lume nedreapta…

Călătorii /DESPRE LUME SI VIATA