Mobila si fericire

Karim Rashid si Alain de Botton sunt doi barbati de succes din aceeasi generatie, nascuti in colturi diferite ale lumii (Egipt, respectiv Elvetia), care traiesc in prezent in lumea occidentala – New York si Londra.

Primul e designer industrial de renume, al doilea filosof. Pare sa ii uneasca aceeasi preocupare pentru binele celorlalti si frumosul din jur, insa cei doi au abordari diferite. Dupa ce a creat peste 2.000 de obiecte si proiecte, designerul a scris o carte despre cum sa iti traiesti viata. In schimb, filosoful are cel putin sase carti de eseuri publicate, dar nu a inceput inca sa creeze obiecte. CV-ul lui Karim Rashid (48 de ani), asa-numitul superstar al designului contemporan, e intr-adevar impresionant. A studiat la Carleton University in Ottawa, Canada, a creat de-a lungul vremii cosuri de gunoi (care au fost bestsellere), echipament militar, sticle de parfum Issey Miyake, hoteluri (celebrul Semiramis din Atena) sau restaurante (Morimoto din Philadelphia). Admiratia se mai domoleste insa cand ii deschidem cartea “dedicata intregii umanitati”. Poate din cauza unui destinatar atat de complex, cartea are patru coperte in culori diferite, la alegere – in definitiv Rashid admite ca suntem diferiti, ba chiar incurajeaza aceste diferente, spunand ca “asemanarea e o pierdere”.

Totusi, se contrazice prin insasi existenta cartii sale, un manual de self-help bun la toate, cel putin in teorie. “Principiile designului va pot ghida in toate aspectele vietii”, acesta e crezul lui, iar “designocratia” e misiunea lui in viata. Printre sfaturile grupate pe aspecte ale vietii se numara lucruri de bun-simt precum “albiti-va dintii”, “reluati legatura cu un prieten vechi” si lucruri mai mult sau mai putin originale (ca obsesia pentru linii curbe in locuinta). Ceea ce e deranjant e punerea lor la un loc, intr-un pretins manual al fericirii sau al unei vieti mai bune, presarat cu contradictii flagrante. De pilda, “Incalcati toate regulile vestimentare, mai putin ale mele!”. Karim sugereaza ca ar trebui sa purtam mult alb, deoarece negrul tine de secolul trecut, dar sa fim diferiti in acelasi timp. Ori Karim nu are incredere in vanzarile cartii, ori crede ca albul arata altfel pe fiecare. De asemenea, un sfat important legat de locuinta e ca nu ar trebui sa tinem carti la vedere. Propriul manual cu cele patru variante de coperta e o exceptie, probabil. Poate cel mai interesant pasaj din carte e exercitiul de imaginatie de la inceput, in care se intrevede un posibil viitor: “Inainte de sfarsitul vietii voi ajunge sa ma trezesc pe fondul unor sunete linistitoare, in timp ce ferestrele inteligente polarizatoare se vor transforma din negre in transparente (…). Dulapul imi va da sugestii cu ce m-as putea imbraca…”. Un fragment de science fiction intr-o mare de self-help e ca o gura de aer proaspat. La conferinta sustinuta la Bucuresti, Karim Rashid a dat dovada de mai mult simt al umorului si originalitate: “Ar trebui sa existe o politie a scaunelor, care sa nu le permita celor incomode sa existe”. Sau “Oamenii creativi traiesc clipa; trebuie sa traim obiectiv, adica fara prejudecati”. O evolutie totusi, fata de intrebarile si indemnurile din carte, de genul

“Miroase a caine in masina?” si “Ganditi inainte de a manca!”. Care va fi succesul sau ca guru? Probabil considerabil, intr-o lume in care oamenilor trebuie sa li se aminteasca sa isi simplifice viata, sa nu adune lucruri inutile si sa bea apa. Pana la urma aceasta e reteta oricarui “self- help”: spune lucruri evidente ca sa dai impresia ca totul e posibil. Filosofii au fost intotdeauna asociati cu dispretul pentru lucruri materiale si cu o austeritate asemanatoare calugarilor. Din cu totul alta poveste vine filosoful Alain de Botton (39 de ani), pe care ni-l putem imagina intr-un interior creat de Rashid, insa privind pe deasupra ochelarilor (chiar daca nu-i poarta). Si el e preocupat de frumusetea din jur – design, arhitectura, probabil si el e acuzat de “comercial”, dar stilul sau e, pe langa accesibil, cuceritor, ironic uneori si departe de banal (diplomele in istorie si filosofie de la Cambridge ajuta). In “The Architecture of Happiness”, De Botton face o initiere in arhitectura (cu peste 100 de ilustratii), plecand de la ideea ca oamenii sunt influentati profund de casa in care traiesc. Cu alte cuvinte, casa noastra arata asa cum vrem noi sa fim, iar scopul cartii sale e sa arate cum cladirile ne pot influenta si imbunatati viata. De Botton nu spune insa ca un stil e rau si altul bun, nu da retete despre cum sa iti aranjezi biblioteca, ci explica de ce exista atatea feluri de arhitectura si de ce in unele case si orase ne simtim bine si in altele nu. El, de pilda, uraste Londra (unde de altfel locuieste), pentru ca i se pare haotica si intunecata, dar ii place la Amsterdam, pentru ca e “ordonat, curat, luminos”. Filosoful sugereaza ca si casele pot avea toane si isi fac de cap cand nu suntem acasa (uneori si cand suntem), ca nu trebuie insa sa devenim prea preocupati de perfectiunea din jur, dar e bine sa vedem in arhitectura un antidot al lumii in care traim. Asa a fost dintotdeauna: Barocul si Roccoco-ul sunt reactii la o lume in care violenta si boala erau amenintari permanente. Acum tanjim dupa un minimalism scump din simplul motiv ca viata noastra e plina de reguli si restrictii. De Botton ne face sa gandim, cand altii doar ne spun sa rotunjim colturile canapelei. Ambele variante sunt ok, totul depinde de importanta si de prioritatea pe care le-o acordam. Filosoful a pus de curand la cale o mini-conferinta intr-un aeroport, unde s-a mutat pentru o zi, ca sa dezbata impreuna cu cei interesati arta de a calatori. Poate ca ar fi interesanta o colaborare intre el si designer – ca pasageri am calatori in fotolii mai comode si ni s-ar proiecta poate documentare despre arhitectura locului in care mergem.

Cultură /Tendinte