Mister V
Fratii Wachowski s-au intors. Surprinzator, nu cu un "Matrix" reincarcat sau upgradat, ci cu "V for Vendetta", un thriller politic inspirat din benzile desenate ale britanicilor Alan Moore si David Lloyd. De aceasta data creatorii seriei "Matrix" s-au multumit cu rolul de producatori, lasandu-l pe James McTeigue, fostul lor asistent, sa strige "Motor!"
Fratii Wachowski s-au intors. Surprinzator, nu cu un “Matrix” reincarcat sau upgradat, ci cu “V for Vendetta”, un thriller politic inspirat din benzile desenate ale britanicilor Alan Moore si David Lloyd. De aceasta data creatorii seriei “Matrix” s-au multumit cu rolul de producatori, lasandu-l pe James McTeigue, fostul lor asistent, sa strige “Motor!”.
Suntem undeva in viitorul nu prea indepartat, cand lumea este cufundata in haos, iar Marea Britanie este controlata de un guvern totalitar, condus de cancelarul Sutler (John Hurt). Libertatea de exprimare este de mult uitata. Daca unii oameni se razvratesc impotriva regimului colectionand opere de arta interzise, altii (adica justitiarul mascat V) sunt mai drastici: prefera sa arunce totul in aer. Este surprinzatoare puterea pe care o are filmul fantastic de a ne face sa acceptam (apreciem?) lucruri absolut de negandit intr-un film realist. Fratii Wachowski ridica terorismul (e adevarat, cu intentii bune) la rangul de reactie demna, eficienta si necesara impotriva unui regim totalitar corupt.
Pentru a-si pune planurile in aplicare, V arunca in aer unele din cele mai importante cladiri ale Londrei, amanunt al scenariului care le-a ridicat la un moment dat mari probleme producatorilor, pentru ca planul eroului seamana surprinzator de mult cu cel al teroristilor care au atacat capitala Marii Britanii anul trecut.
Chiar daca este prezentat drept un film de actiune, nu va asteptati ca “V for Vendetta” sa fie la fel de plin de efecte speciale ca seria “Matrix”. Desi este neintrecut in manuirea sabiilor kung fu, V are o propensiune mai degraba spre discursuri angajante, presarate cu citate din Shakespeare. S-ar putea spune ca personajul interpretat de Hugo Weaving seamana mai mult cu Mister Smith (va mai amintiti discursul lui despre fiinta umana, virus-cancer care distruge totul in calea lui?), agentul care le da atata de furca lui Neo si camarazilor lui.
In orice caz, pe langa vorba, eroul apreciaza fapta in stil mare: el preia controlul asupra televiziunii nationale pentru a-si transmite mesajul intregii natiuni si darama cladirea Parlamentului cu un singur scop in minte: sa dea puterea inapoi poporului. Totul sub un singur crez: “Guvernele ar trebui sa se teama de popoare, si nu popoarele de guverne”.
Pentru indulcirea povestii, intra in scena Natalie Portman. Ea este Evey (de remarcat aliteratia cu numele lui V), o tanara bantuita de sfarsitul tragic al parintilor sai, morti in debandada primelor zile ale regimului totalitar. Dintr-o fiinta speriata si nesigura pe ea, Evey se transforma, mai mult impinsa de evenimente, intr-o sustinatoare a lui V si in cea care trebuie sa ia ultima decizie.
Miezului filmului sta in performantele actoricesti ale lui Portman si Weaving. Eroul mascat s-ar fi putut transforma cu usurinta intr-un efect special lipsit de inima, ceea ce nu se intampla datorita felului in care vorbeste si se misca Weaving. Implicat in ultimul moment in proiect (rolul sau fusese initial acordat lui James Purefoy), actorul a fost probabil frustrat de faptul ca fata nu i se vede nici macar o clipa in timpul filmului. In orice caz, acest lucru a avut si un avantaj: make-up artistul nu trebuia decat sa-i stearga transpiratia de pe varful barbii. stefan.dobroiu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția