Misiune (im)posibilă: Antreprenorul german care a inventat în anii '70 elementul de la baza stratului absorbant din Pampers revoluționează acum industria whiskey-ului. El a patentat o tehnologie ce permite învechirea în doar două săptămâni și nu în 5-15 ani suplimentari în butoi
„Mereu mi-a plăcut whiskey-ul."
Să spui despre viața antreprenorului și inventatorului german Dr. Dolf Stockhausen că e demnă de un film e un truism. E o saga ce continuă să se scrie și care cu fiecare nou volum aduce o nouă aventură care te ține cu sufletul la gură pentru a vedea dacă personajul principal reușește ce și-a propus. Acum, Dr. Dolf Stockhausen și-a propus să arate lumii întregi că tehnologia pe care a inventat-o și patentat-o el îi permite unui whiskey să fie învechit în doar două săptămâni și nu în 5, 7, 10, 12 sau chiar 15 ani suplimentari în butoi. Procesul de a schimba percepții și de a convinge oamenii de acest lucru nu e însă simplu deloc, și totuși omul de afaceri spune că nu se lasă, că în business nu trebuie să te oprești niciodată.
„Mereu mi-a plăcut whiskey-ul. L-am descoperit însă cu adevărat în timpul vacanțelor pe care le-am petrecut cu familia în Scoția“, spune el. Timp de 14 ani consecutivi a mers undeva în nordul orașului Edinburgh, unde în timpul liber juca golf.
„Aventura mea în domeniu însă începe în alt moment.“ De 43 de ani, el este membru al Rotary, organizație pentru membrii căreia a ținut periodic diferite prezentări. La final de 2005, la o întâlnire a membrilor de la Graz, a trebuit să țină o astfel de prezentare și a avut cinci zile la dispoziție să decidă despre ce va fi.
„De regulă, vorbeam despre operă, istorie sau cultură, dar de data asta am decis să vin cu ceva nou și am organizat o prezentare și o degustare de whiskey.“ Pentru că s-a dovedit a fi un succes, a repetat experiența an de an. Astfel, a început să cumpere whiskey-uri pentru a le încerca și pentru a decide ce să prezinte mai departe.
„Treptat, am început să învăț, să descopăr această lume.“
Apoi, cineva care deținea un pachet de acțiuni într-o distilerie din Elveția i-a cerut părerea și ajutorul în producție.
„Dacă aveam să îl ajut să producă după metoda clasică, whiskey-ul ar fi fost gata când eu împlineam 82 de ani. Am realizat astfel că vreau să încerc altceva.“ Când avea deja ideile și patentul, persoana respectivă și-a vândut acțiunile. Prin intermediul Rotary, a ajuns însă să intre în contact cu proprietarul unei alte distilerii din Elveția, Langatun.
„Eram deja convins la acel moment că whiskey-ul scoțian nu este «the end of wisdom» când vine vorba de acest domeniu.“ După un an, a cumpărat acțiuni în cadrul Langatun, ajungând astăzi să dețină 95% din companie.
A injectat cash în acest business, dar a negociat ca Seven Seals – brandul creat de el de la zero și care vine cu o nouă metodă de producție – să fie realizat în aceeași facilitate. Cele două sunt linii de business diferite, operate independent.
Seven Seals a luat naștere în 2017, însă primele produse au fost puse pe piață în august anul următor.
„Pe 30 noiembrie 2018, am participat la târgul Swiss Whiskey Fair din Zürich, unde am avut lansarea oficială.“ Tot atunci a avut loc și aniversarea a 50 de ani de căsătorie cu soția sa Maria, care a studiat design textil, dar nu a profesat în domeniu, ci i-a fost alături în toate încercările pe care le-a avut, inclusiv acum, la Seven Seals.
Învechirea la whiskey se face prin contact cu lemnul. Cu cât suprafața de contact a lichidului cu lemnul e mai mare, cu atât învechirea are loc mai repede, povestește antreprenorul. „Astfel, am rașchetat butoiul, mărind suprafața de contact, iar fulgii rezultați din proces – lemnul rașchetat a fost transformat în fulgi – au fost păstrați înăuntru, pentru a contribui la rândul lor la procesul de învechire.“ Secretul producției Seven Seals stă în faptul că este scos taninul din lemn și apoi este realizat un tratament termic la temperatura potrivită, explică fondatorul companiei.
„Procesul nostru este 100% natural, nu adăugăm ingrediente artificiale și, bineînțeles, nu folosim zahăr. Din punct de vedere chimic, procesul e aproape identic cu cel clasic, doar că noi reușim în doar o fracțiune din timp să învechim, și asta datorită diferențelor menționate anterior.“ Din cauza reglementărilor învechite, explică Dr. Dolf Stockhausen, trebuie să utilizeze butoaie timp de trei ani, dar apoi propriul proces licențiat durează doar două săptămâni, nu 5, 7, 10, 12 sau chiar 15 ani suplimentari în butoi.
„Am știut că am reușit ceva revoluționar în domeniul whiskey-ului în momentul în care Jim Murray, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști din domeniu, mi-a spus că e încântat de rezultat.“ În momentul în care Michael Jackson (scriitor și jurnalist britanic) a murit, cartea sa Malt Whisky Companion – o „biblie“ în domeniu – nu a mai apărut timp de un deceniu. Apoi, Jim Murray a publicat Whiskey Bible.
„În septembrie 2018, eu și Jim ne-am întâlnit și i-am dat să guste primele whiskey-uri Seven Seals. Mi-a spus atunci că sunt fantastice, iar asta a fost confirmarea de care aveam nevoie.“ Între timp, brandul Seven Seals a câștigat 82 de medalii, dintre care 13 dublu aur (double gold) și 48 de aur.
„Anul acesta, cartea The Malt Whisky Companion a apărut din nou.“ Cele mai multe whiskey-uri incluse sunt scoțiene, urmate de câteva din Irlanda și apoi de altele din restul lumii. Și totuși, unii dintre cei mai buni producători nu provin din cele două țări cu tradiție. Amrut din India este unul dintre aceștia.
„În cartea Malt Whisky Companion, unul dintre whiskey-urile lor a obținut 96 de puncte, maximul acordat. Doar că acesta costă 300 de euro, iar ale noastre de cinci ori mai puțin.“ Șase dintre whiskey-urile Seven Seals au primit între 92 și 95 de puncte. „Niciun alt jucător nu are atâtea whiskey-uri cu peste 90 de puncte ca noi.“
Alți producători de top sunt Mackmyra din Suedia, Milk and Honey din Israel și Kavalan din Taiwan. „Dintre cei din Scoția, aș menționa Cragganmore.“
Seven Seals are două game – Clasic (0,7 litri și 46% alcool) și Zodiac (0,5 litri și 49,7%) – cu un total de 11 produse. Sunt șapte whiskey-uri în seria zodiac, al optulea (Capricorn) urmând a fi lansat până la finalul anului. Ultimele patru vor fi puse pe piață în 2023. Există și ediții speciale Seven Seals, lansate cu ocazia festivalurilor, dar și producție la comandă, în volume mici, pentru unii clienți. Următorul pas va fi lansarea unui rom fără zahăr adăugat.
„Metoda de producție e similară și poate fi replicată la orice băutură, doar că romul e un produs unde ai mai multă libertate, nu e un sector la fel de reglementat ca whiskey-ul.“ Dr. Dolf Stockhausen spune că poate realiza și gin sau alte licori, dar preferă să ofere licența altor companii care cumpără astfel de la Seven Seals echipamentul și lemnul.
„Visul meu este ca tehnologia folosită de noi la Seven Seals să fie recunoscută la nivel mondial și să fie recunoscut faptul că este echivalentă cu metoda clasică de învechire care, cred eu, e o piatră de moară în calea dezvoltării domeniului.“
Își pune toată energia în direcția asta, vrea să cucerească noi piețe, să dezvolte noi băuturi. Brandul e deja prezent în Elveția, Austria și Germania, alături de SUA și Canada, dar antreprenorul vrea să crească mai mult din Europa, iar România este una dintre piețele vizate, țintind retailul specializat, hotelurile și barurile de top. Recent, Seven Seals a preluat și 40% dintr-un producător de whiskey din Canada.
„Nu trebuie să te oprești niciodată.“
Dr. Dolf Stockhausen a intrat oficial în lumea whiskey-ului când avea 72 de ani. Acum are 77. Viața sa a fost însă dintotdeauna strâns legată de chimie, de inovație și de business, încă din copilărie fiindu-i predate primele „lecții“. Apoi, imediat după terminarea studiilor, a început să le pună în practică și a ajuns în anii ’70 să inventeze un polimer care a stat la baza stratului absorbant din scutece și produse de igienă feminină. L-a convins, printre altele, pe gigantul american P&G să îl folosească și astfel a dus, acum patru decenii, un
business german de la 40 de milioane de euro la 400 de milioane de euro în banii de astăzi. Și asta în doar un an. Apoi a continuat.
Deși cuvintele care i-au guvernat cariera și încă o fac – pentru că antreprenorul nu s-a oprit în niciun moment – sunt chimie, inovație, cercetare-dezvoltare și patente, el nu a studiat chimia, ci este absolvent de economie. Astfel, a învățat totul făcând.
„M-am născut în Germania de Est în 1945.“ Mama sa era originară din Köln, iar tatăl de undeva de lângă Düsseldorf. El s-a născut în Est, pentru că Vestul era bombardat în perioada aceea. „De altfel, tata a fost ucis în timpul celui de-al Doilea Război Modial.“ După terminarea războiului, împreună cu mama sa, s-a mutat înapoi în Germania de Vest, unde locuia familia tatălui. „În oraș, familia noastră deținea două mici fabrici – una de săpun și o alta de produse chimice.“
Familia mamei activa în domeniul Dreptului. Bunicul său matern a fost notar la Köln, iar la un moment dat s-a „luptat“ cu Konrad Adenauer – cel care a fost cancelarul Germaniei din 1949 până în 1963 – pentru poziție, și a câștigat.
„Astfel, putem spune că, indirect, familia mea a jucat un rol în politica Germaniei.“
Mama sa ar fi preferat să urmeze și el Dreptul, dar a ales administrarea afacerilor pentru a prelua conducerea businessului familiei tatălui, unde existau puțini băieți către care să se facă tranziția.
Treptat, activitatea fabricii de săpun s-a restrâns, până când a fost închisă. „Astfel, mi-am concentrat atenția pe cea de produse chimice.“ A studiat administrarea afacerilor, iar apoi a absolvit un doctorat în economie în Germania, la Munster.
„Am fost aproape să renunț la business și să merg înspre învățământ, dat fiind că aveam două oferte pentru a deveni profesor, iar la momentul acela profesorii erau văzuți ca niște zei.“ A decis însă să continue pe drumul inițial, așa că a călătorit timp de doi ani, pentru a face o serie de
intership-uri. A petrecut două luni în Italia, un an în SUA, trei luni în Canada și alte trei în Brazilia. „Am învățat studiind activitatea unor companii partenere sau pe cea a unor agenți de vânzări ai fabricii noastre.“ În cele mai multe cazuri, a preluat poziții tehnice, ce i-au permis să ajusteze produsele acolo unde era necesar. Ulterior, s-a întors în Germania, la Stockhausen Chemicals.
„Pentru ca treptat eu să preiau frâiele businessului, pentru că eu cred într-un management asumat, implicat, am trecut prin toate departamentele companiei, am petrecut luni de zile în fiecare laborator, în fiecare departament, de la cercetare-dezvoltare la producție, vânzări și apoi marketing.“ Astfel au trecut doi ani și jumătate, perioadă în care și-a pus amprenta asupra activității fiecărei divizii. În fiecare laborator a lăsat în urmă câte un patent, explică el. Au fost în total șapte patente.
„Cred că ce făceam eu atunci îi enerva maxim pe oamenii din acele echipe, dar îi și stimula. Chimia e o știința exactă, dar ca să poți
inova, eu cred că trebuie să ieși din tipare, să vii cu ceva diferit.“ A lucrat în compania familiei din 1974 până în 1996. Prima poziție oficială a fost în departamentul de marketing și vânzări. Unchiul său era chimist, așa că se ocupa de cercetare. Când s-a îmbolnăvit, a preluat el și R&D-ul și producția. „Treptat, am acceptat și poziția de CEO.“
La finalul anilor ’70, a dezvoltat poliacrilatul de sodiu (crosslinked sodium polyacrylate), un polimer care are capacitatea de a absorbi foarte rapid lichidele. A mers cu acest produs către P&G pentru a-i propune să îl folosească la scutece, arătându-i că nu mai e nevoie de celuloză. Grupul nu a fost interesat de propunere până când un competitor de-al lor din Japonia a pus pe piață un produs care folosea un astfel de sistem de absorbție, care de altfel nu era foarte bun, după cum își amintește Dr. Dolf Stockhausen.
„În 1982, gigantul american a venit către mine să îmi ceară să încep să le livrez poliacrilat de sodiu.“ A dezvoltat în doar câteva luni capacitatea de producție necesară acestei colaborări. A urmat o creștere rapidă a companiei, care a ajuns de la 40 mil. euro vânzări la 400 mil. euro (echivalentul astăzi) într-un an.
„Ulterior, am semnat și cu Kimberly-Clark (o altă mare corporație americană – n. red.), competitorul P&G, dar pentru care livram produse diferite.“
În compania Stockhausen Chemicals, pe lângă familia cu același nume, era acționar și grupul Bayer, încă din 1905. „Avea o treime din acțiuni, dar 51% din drepturile de vot, așa că nu ne-a lăsat să ne dezvoltăm cum voiam eu.“
Deși ambele companii – Stockhausen Chemicals și Bayer – erau active în industria chimică, pe segmentul de polimeri superabsorbanți nu concurau. Bayer nu avea activitate în domeniu. A existat un moment în care grupul a vrut să cumpere acțiunile familiei. „A trebuit să găsesc pe cineva care să le cumpere partea ca să mergem mai departe.“ A ajuns la predecesorul Evonik, o companie din industria chimică ce a preluat tot, mai puțin pachetul de 22% pe care-l dețineau Dr. Dolf Stockhausen și unchiul său.
„Ne-am înțeles bine la început, businessul a continuat să se dezvolte, între 1991 și 1996 cifra de afaceri crescând cu încă 100 mil. euro, până la jumătate de miliard de euro în banii de astăzi.“ Apoi, din cauza unor schimbări în cadrul Evonik, lucrurile au luat altă turnură. „Am ajuns să renunț. În 1996 am vândut acțiunile și m-am retras.“
Banii obținuți din tranzacție i-a investit în două firme, tot din industria chimică. Unul dintre pariuri a fost perdant. A pierdut 10 milioane de euro. Al doilea s-a dovedit a fi câștigător. „Era vorba de o companie din domeniul chimiei anorganice, din München. Era puțin mai mare decât Stockhausen Chemicals, dar era într-o stare de amorțeală.“
A preluat 11% din acțiuni pentru că nu putea mai mult. A intrat apoi în comitetul tehnic, a fost ulterior numit președintele lui și astfel a putut influența ce se întâmpla în companie la nivel de inovație. „M-am retras atunci când am împlinit 70 de ani.“
În paralel cu munca sa din industria chimică, a fost și încă e pasionat de operă, istorie, arheologie, hochei pe gheață, călătorii și cultură.
„În 1999, ne-am mutat în Austria, la Graz, iar Opera din oraș este fantastică. Decizia de a ne muta (cu soția și cele două fete – n. red.) a venit ca urmare a faptului că în Germania lui Lafontaine (Oskar – n. red.) socialismul căpătase noi dimensiuni.“
În 2011 s-au mutat parțial în Elveția, iar de mai bine de un deceniu își împart timpul între două țări.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
