Michael Bernescu a intrat în echipa dezvoltatorului imobiliar Iulius încă de la începuturi. În 1993, a luat decizia de a părăsi România pentru visul american, pe care l-a trăit vreme de aproximativ două decenii. Cum a fost pentru el experiența americană?
Michael Bernescu a intrat în echipa dezvoltatorului imobiliar Iulius fondat de antreprenorul ieșean Iulian Dascălu încă de la începuturi. Apoi, în 1993, a luat decizia de a părăsi România pentru visul american, pe care l-a trăit vreme de aproximativ două decenii. Acum este din nou parte din Iulius, fiind responsabil de gestionarea ansamblului Palas din Iași. Povestea vieții lui ar putea lesne să…
Michael Bernescu a intrat în echipa dezvoltatorului imobiliar Iulius fondat de antreprenorul ieșean Iulian Dascălu încă de la începuturi. Apoi, în 1993, a luat decizia de a părăsi România pentru visul american, pe care l-a trăit vreme de aproximativ două decenii. Acum este din nou parte din Iulius, fiind responsabil de gestionarea ansamblului Palas din Iași. Povestea vieții lui ar putea lesne să devină scenariu pentru un film. Sau firul narativ al unei cărți care încă se scrie.
„Am făcut parte din compania Iulius de la constituire (în 1991 – n. red.) până în 1993, după care am plecat în SUA“, sintetizează Michael Bernescu.
Absolvent de inginerie chimică organică, ceea ce îl face inginer chimist de meserie, el a plecat la București în fatidica lună decembrie 1989. S-a căsătorit la 21 de ani și la aceeași vârstă a devenit și tată. În timpul facultății, a dat meditații de analiză matematică studenților străini, așa că problematica vieții sale de student nu a fost cea a studentului obișnuit, cea a tânărului de 20 și ceva de ani.
„În nopțile Revoluției, am avut revelația că am fi putut să ne eliberăm mai devreme, că aș fi putut să fac ceva, să fac mai mult, că o viață adevărată este o viață în care îți trăiești valorile, fără compromis. Am trimis un articol la un ziar liber, studențesc, care mi-a fost publicat ca editorial.“
După care a urmat un al doilea articol, ocazie cu care a fost invitat să se întâlnească cu echipa redacțională. A renunțat la serviciul pe care îl avea, într-un institut de cercetări chimice din Iași, și a devenit jurnalist full-time în Capitală. Și-a încercat norocul în antreprenoriat, lansând o revistă, după care a început să lucreze la Iulius, continuând însă să fie jurnalist freelancer.
„Confuzia de valori, sentimentul că evoluția socială mă depășește, incertitudinile privind lumea în care urma să-mi crească copiii, toate acestea m-au făcut să mă hotărăsc să plec. Deși eram fluent în germană și franceză, am vrut să emigrez într-o țară nouă, o țară în care puteam deveni parte din întreg, în același timp păstrându-mi identitatea națională.“
Așa că a profitat de invitația la un seminar internațional și a plecat cu o viză de turist. Pe 7 iulie 1994, a pus pentru prima oară piciorul pe pământul Statelor Unite.
După seminarul de la Universitatea din California, San Diego, pentru care ajunsese de fapt acolo, a plecat la New York, unde a studiat temeinic legea imigrației și și-a completat cererea de imigrare. Mihai Bernescu devenea încet-încet Michael Bernescu.
„După 17 zile, am plecat în Connecticut, unde îmi găsisem un job. Primul an am făcut «odd jobs», până când am găsit un job de «bench chemist» în New Jersey.“ După patru luni a fost angajat full-time, a devenit „laboratory director“, a primit asigurare de sănătate, o mașină de companie și firma i-a sponsorizat imigrația sub viza H1B pentru specialiști.
Michael Bernescu a lucrat vreme de cinci ani la firma respectivă, în paralel avansându-și independent cererea inițială de imigrare. După un prim eșec, a optat pentru un proces de oprire a procedurii de deportare, în urma căruia a obținut statutul de rezident permanent și și-a putut aduce familia din România.
„Ne-am reunit după patru ani și cinci zile, timp în care fusesem o voce la telefon pentru copiii mei“, își amintește. Dar Michael Bernescu și-a dat seama că „visul american“ nu-l va atinge prin chimie sau inginerie chimică, așa că a căutat o altă metodă: a încercat să intre în business.
A strânge bani pentru a deschide un business sau a cumpăra o franciză era exclus, pentru că ar fi știrbit din oportunitățile copiilor săi de a merge la școlile cele mai bune, pentru care se puteau califica, așa că a optat pentru un business de brokeraj, și anume în imobiliarele rezidențiale.
„După trei ani de activitate full-time ca agent de vânzări, am putut să mă înscriu la cursul de brokeri și să obțin licența de broker imobiliar și pe cea de instructor pentru cursuri de licențiere. După încă doi ani în care am fost «broker sales person», am intrat în management.“
Fiicele lui erau atunci în etape intermediare ale studiilor, una în ultimul an la Medicină, urmând să-și aleagă specialitatea și să intre în rezidențiat, iar cea mică în clasa a X-a, urmând să intre la colegiu, să-și aleagă domeniul de studii și școala. Deși i s-a propus să se alăture companiei Iulius, nu era un moment oportun.
„Se spune că lucrurile se întâmplă pentru un motiv și ceea ce a urmat poate fi argument.
A urmat criza economică din 2008-2012, care a fost și perioada mea de glorie, etapa profesională care m-a definit. Sunt un om făcut pentru crize.“
Provocările mari și mici ale crizei au scos ce avea mai bun în el, ca manager, lider și om, i-au dat mână liberă să inoveze și să experimenteze.
A avut o echipă multietnică, multiculturală, diversă din toate punctele de vedere, de la cel religios până la cel al regimurilor alimentare, dar cu oameni dedicați reușitei, livrării unor servicii de cea mai bună calitate, la cele mai înalte standarde de etică profesională.
Dintr-un birou imobiliar falimentar în SUA, Michael Bernescu a făcut „flagship office“-ul companiei, etalonul pentru „best practices“, cu o cotă de piață de 34%, în vreme ce alte birouri imobiliare se închideau în stânga și în dreapta.
A obținut distincția de Manager of the Year în 2009, iar metodele pe care le-a implementat au devenit „standard operation procedures“ pentru o companie cu peste 600 de birouri imobiliare, cu profil de creditare și asigurări.
„Mă consider un cetățean al lumii, sunt mândru că am fost adoptat de marea familie americană, dar România nu a plecat niciodată din mine. Ca să parafrazez o zicală americană, «you can take the guy out of Romania, but you cannot take Romania out of the guy» (poți scoate omul din România, dar nu poți scoate România din om – trad.).“
Chiar și din Statele Unite, a continuat să țină legătura cu Iulius și să rămână la curent cu noile proiecte care luau naștere aici, cât timp el era pe alt tărâm.
În 2008, când tocmai se turnaseră fundațiile Palasului, proiectul-emblemă al grupului originar din Iași, Michael Bernescu a susținut un curs de vânzări imobiliare pentru componenta rezidențială a ansamblului, care, ulterior, a fost convertită în birouri clasa A.
Cinci ani mai târziu, a intrat în echipa proiectului Palas, mai exact pe 11 iulie 2013, iar două luni mai târziu a fost anunțat ca director general al ansamblului, funcție pe care o ocupă și astăzi și din care gestionează operarea de zi cu zi a complexului, în special componenta de retail.
Palas Iași, inaugurat pe 31 mai 2012, este primul proiect mixed-use din România, care a presupus o infuzie de capital inițială de peste 265 de milioane de euro. În prezent, valoarea investiției în ansamblul Palas Iași se ridică la peste 310 milioane de euro.
Nu rămâne însă neadresată întrebarea „de ce?“. După atâtea eforturi care au ajuns într-un final să fie încununate de succese, și nu oriunde, ci chiar în țara tuturor posibilităților, de ce a ales să plece de acolo?
„Pentru că, după ce pericolul crizei trecuse, compania a decis să investească în indivizi mai tineri, cu «speranță de viață» mai mare, și nu am mai fost luat în considerare pentru poziția ierarhică următoare, de regional vice president. Simțeam că mai am de dat, aveam energia și entuziasmul demne de o cauză mai mare decât să rămân în poziția confortabilă de manager, chiar pentru un birou imobiliar mai mare sau mai prosper sau plasat într-o piață mai profitabilă.“
Iar acela a fost momentul în care Iulius i-a întins o mână, așa că, pentru Michael Bernescu, cea mai bună oportunitate de a-și aplica know-how-ul la vremea aceea a fost ansamblul Palas.
„În ansamblu, România este aceeași piesă de vodevil și această fază a evoluției istorice a țării m-a prins la o vârstă nu destul de tânără ca să mai sper să văd o reușită masivă a statului. Singurul aport pe care îl pot avea este să contribui la succesul unei companii conduse de un antreprenor de excepție.“
Toată această experiență trăită până acum l-a adus în punctul în care poate trage niște concluzii. De pildă…
„Cea mai bună decizie profesională a fost să mă emancipez de sub snobismul profesiei garantate de o diplomă universitară. Mai întâi când am devenit jurnalist, apoi când am intrat în imobiliare.“
Tot ca o concluzie, Michael Bernescu spune că visul american este visul uman care este cel mai posibil de realizat în SUA. Este visul individului de a se realiza pe măsura înzestrării și ambiției sale, visul de a se ridica din nou, fără stigmatul eșecului, visul de a deschide oportunități mai mari pentru copiii săi și posibilitatea de a fi tot ceea ce ar putea fi.
„«Life, liberty and the pursuit of happiness» nu sunt vorbe goale. SUA este o țară dură, dar vie. Visul poate fi același și în România, cu destul curaj și cu instituțiile adecvate.“
America încă îl încarcă din momentul în care coboară din avion. Spune că are un dinamism aparte, o vibrație în aer, date de oamenii, mașinile care se mișcă cu un scop. Deși nu are neapărat un loc preferat, îi place Washington, D.C. pentru instituțiile guvernamentale, locurile care marchează evoluția democrației moderne, pentru muzee și monumente, pentru venerația sobră pentru valorile care definesc o națiune excepțională, în ciuda imperfecțiunilor inerente societății și speciei umane.
„Pe locul doi este New York City, «piscul lumii», de unde privești spre est și spre vest cu aceeași curiozitate și… perplexitate. Îmi plac natura sălbatică, codrii interminabili, drumurile secundare pe care le parcurg cu motocicleta.“
Și aici deconspiră una dintre cele trei mari pasiuni ale sale. Motociclismul este, ați ghicit, una dintre ele, alături de sport în general și de dragostea pentru animale, motiv pentru care are doi câini – Simba, din rasa chow-chow, și Leya, un câine adoptat.
Când vine vorba de locurile preferate din România, spune că acestea sunt legate de oameni care nu mai sunt, dar care trăiesc în el.
„Profesori, antrenori, bunicii mei, părinții mei, prieteni – oameni care au sfințit locuri prin munca lor, filosofia lor de viață, sacrificiul lor. Mă doare să fiu în locurile în care nu îi mai regăsesc, devalorizate de absența lor. Cred că locul meu preferat a fost mult timp, și rămâne în memoria și în visurile mele, Târgu Jiul, cu casa bunicilor de pe Strada Eroilor nr. 25, cu operele lui Brâncuși, cu camera de la mansarda în care am citit pentru prima oară Biblia și pe Mircea Eliade.“
Apoi, în minte îi vine și un loc de pe Valea Păscoaiei, afluent al Lotrului (afluent al Oltului), unde a avut revelația că, într-o existență anterioară, a fost centurion roman și, după campanii interminabile, a decis să nu se mai întoarcă la Roma și să rămână pe meleagurile unei noi provincii.
Viața, dar și imaginația – l-au purtat deci în locuri nebănuite, care au contribuit, fiecare în parte, la îmbogățirea lui spirituală și umană. Dacă ar lua-o de la capăt?
„DA! Fără șovăială. Nu regret nimic. Și mai am de adăugat la experiențele vieții, fără a le schimba sau pierde pe cele pe care le-am avut“, promite Michael Bernescu.
Michael Bernescu: „Mă consider un cetățean al lumii, sunt mândru că am fost adoptat de marea familie americană, dar România nu a plecat niciodată din mine. Ca să parafrazez o zicală americană, «you can take the guy out of Romania, but you cannot take Romania out of the guy» (poți scoate omul din România, dar nu poți scoate România din om – trad.).“
„Cea mai bună decizie profesională a fost să mă emancipez de sub snobismul profesiei garantate de o diplomă universitară. Mai întâi când am devenit jurnalist, apoi când am intrat în imobiliare.“
„În ansamblu, România este aceeași piesă de vodevil și această fază a evoluției istorice a țării m-a prins la o vârstă nu destul de tânără ca să mai sper să văd o reușită masivă a statului. Singurul aport pe care îl pot avea este să contribui la succesul unei companii conduse de un antreprenor de excepție.“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția