Mi-a mancat cainele tema

Desi n-am ajuns inca in stadiul in care familia nu ma mai recunoaste (ca in reclama care circula la un moment dat), mi-am dat totusi seama ca sunt o veritabila workaholica destul de recent, cand mai multe semne ingrijoratoare m-au cam pus pe ganduri.

In primul rand, intalnirile, altadata dese, cu prietenii, s-au rarit considerabil, asa ca am ajuns sa ma vad cu cea mai buna prietena doar de doua ori pe an: de ziua ei si a mea. Si fac un efort chiar si atunci. Iar sora mea trebuie sa se multumeasca cu vreo doua e-mailuri pe zi.

In al doilea rand, absorbita fiind de chestiunile legate de serviciu, uit lucruri mai putin importante. Astfel, cu un oarecare soc am realizat zilele trecute ca mi-am dus pantofii la cizmar. Nimic socant pana aici. Problema ar fi ca i-am dus acum vreo patru luni… Vorba unui prieten – “Lasa, draga, e un semn! Trebuie sa-ti iei altii noi!” Aceste cuvinte au mai avut darul de a ma inviora putin, dar, vorba altui prieten, cred ca mi-ar trebui niste tone de pantofi si un secol de somn pentru a ma inviora de tot.

Dar scopul acestui articol nu este de a ma plange si nici de a compune o doina de jale despre ce mult muncesc eu… Ajungand la aproape 30 de ani, discutam recent cu o colega de aceeasi varsta ca “vin din spate astia tineri si o sa ne faca arsice. Au si ambitie, si putere de munca si sa vezi cum o sa arunce cat-colo vechea garda”. Deja sunt deprimata la gandul de a fi considerata o membra a vechii garzi, dar, cum spunea un intelept odata, trebuie sa tinem cont de fugit ireparabile tempus etc etc.

Pregatita deci fiind pentru o hoarda de tineri overachieveri, plini de cunostinte mai multe decat ale mele, ambitie mai mare si putere mai multa, nu mica mi-a fost mirarea cand am remarcat ca noua generatie nu are decat o dorinta: sa faca bani in somn. Departe de mine tendinta de a generaliza, dar multe dintre “tinerele mladite” si-ar dori sa vina la serviciu pe la pranz, dupa care sa mearga la masa, apoi sa isi faca siesta la un Solitaire, iar apoi sa incheie apoteotic ziua cu o bere cu prietenii sau o excursie la “shopping” (cred ca n-am mai auzit nici o persoana sub 25 de ani sa spuna “cumparaturi”).

Poate ca sunt eu fraiera, dar pana acum nu i-am spus vreodata sefului “Mai stau putin si plec acasa pentru ca e prea cald” si nici n-am cerut liber “pentru ca e ziua de nastere a mamei”. Si nici scuze de genul “Vai, n-ai primit documentul cutare? Eu l-am trimis pe mail. Inseamna ca nu merge serverul” (pe langa asemanarea clara cu eternul “mi-a mancat cainele caietul de teme”, scuza asta arata o lipsa de respect clara fata de intelectul sefului, care pricepe totusi ca, din moment ce primeste mailuri din Franta, India, Marea Britanie si Statele Unite, n-are cum sa se fi intamplat ceva cu serverul).

Pe de alta parte, dupa cum spunea cineva, acesti oameni o sa traiasca 100 de ani. Sa vedem daca or avea cu ce. raluca.badea@zf.ro

Gastronomie