Memoriile celui mai râvnit metal: cum a devenit aurul martor tăcut al timpului, al emoțiilor și al poveștilor? „După ani în care bijuteria din aur a fost o declarație de statut, astăzi mulți oameni caută rafinamentul liniștit”
Aurul nu este doar un metal prețios, ci este o formă de memorie, consideră Raouth Cionca, fondatoarea brandului de bijuterii contemporane Abulil din Timișoara.
Aurul nu este doar un metal prețios, ci este o formă de memorie, consideră Raouth Cionca, fondatoarea brandului de bijuterii contemporane Abulil din Timișoara. Modelat în atelierul său, el devine martor tăcut al timpului, al emoțiilor și al poveștilor celor care aleg să-l poarte. Iar după ani în care bijuteriile din aur au fost mai degrabă o declarație de statut, astăzi tot mai mulți oameni îl caută pentru rafinamentul său liniștit. Așadar, aleg minimalismul. Din această convingere s-a născut Abulil.
Când m-am născut, părinții mei mi-au dăruit un lanț de aur cu un trifoi cu patru foi drept pandantiv, ca să-mi poarte noroc. Și încă îl păstrez, din credința că poartă cu el norocul meu. Nu m-am gândit însă cât de legată este tradiția de a dărui o bijuterie din aur de cultura noastră, până când nu am vorbit cu Raouth Cionca, fondatoarea brandului de bijuterii Abulil. Ea mi-a povestit că, la fiecare moment important din viața ei, a primit o bijuterie din aur. Numai că, în timp, și-a dat seama că deseori nu găsea modele care să transmită o anumită emoție și asta și-a propus ea să facă.
„Ideea a apărut dintr-o fascinație veche pentru aur ca material nobil, dar și pentru poveștile pe care oamenii le poartă prin bijuterii. La fiecare eveniment important din viață – cererea în căsătorie, legământul căsniciei sau venirea pe lume a copiilor noștri -, pentru a-l marca, am primit de la soțul meu câte o bijuterie. Fiecare piesă a fost făcută pe comandă, deoarece nu a găsit modele care să emane emoție. Astfel, ne-am gândit să aducem pe piață o estetică diferită, curată, elegantă, care să unească tradiția cu designul contemporan“, povestește Raouth Cionca.
Procesul a durat mai bine de trei ani – de la concept la prototipuri și, mai departe, până la lansarea oficială a brandului. În plus, de la prima idee până la o colecție finală trec, în general, câteva luni. Iar Raouth Cionca și-a dorit ca fiecare piesă să aibă o intenție: o emoție sau o stare pe care să o transpună în formă. Prin design, proporții și textură, crede ea, o bijuterie poate transmite delicatețe, forță, echilibru sau tandrețe.
„Oamenii iubesc poveștile pentru că ne conectează cu ceva mai mare decât noi – cu amintiri, cu dorințe, cu identitatea noastră. Poveștile ne amintesc că am fost creați cu un rost adânc“, subliniază antreprenoarea.
Ea se inspiră mult din formele organice, din detalii aparent mărunte, precum un fir de nisip, o frunză și liniile imperfecte ale unei scoici. „Natura are un limbaj al ei, atemporal.“
De asemenea, unele colecții poartă ecoul unei amintiri dragi, cum ar fi o rază de lumină zărită în timpul petrecut alături de cei pe care îi iubește.
De exemplu, ideea colecției Timpul, prima a brandului Abulil, a apărut într-o seară, când Raouth își adormea copiii. „Mă gândeam la cât de ciudat curge timpul: în clipele de fericire el zboară, iar în așteptare se scurge picătură cu picătură.“
Pe de altă parte, inspirația din spatele colecției Flora a pornit de la magnolie, floarea care îi amintește de bunica sa și care, de-a lungul timpului, a devenit preferata ei datorită încărcăturii emoționale. Pentru a da viață acestei colecții, Raouth a colaborat cu artista ilustratoare Mădălina Andronic, care a transpus universul delicat al florilor într-o lume expresivă și nemuritoare.
Și, coincidență sau, poate, pură intuiție, brandul Abulil și colecțiile sale au apărut exact la momentul potrivit pe piața din România.
„Se simte o întoarcere către esență. După ani în care bijuteria din aur a fost mai degrabă o declarație de statut, astăzi mulți oameni caută astăzi rafinamentul liniștit. Minimalismul nu înseamnă lipsă de expresie, ci claritate – o bijuterie simplă are o putere subtilă, dar profundă.“ Este mai ușor de purtat zilnic, devine parte din identitatea purtătorului, nu e doar un accesoriu de ocazie, spune Raouth.
În plus, în trecut, aurul a fost multă vreme perceput drept un lux inaccesibil, dar realitatea e alta astăzi, susține antreprenoarea. În prezent, există bijuterii din aur create inteligent, cu design contemporan, iar tinerii nu se mai gândesc doar că o să cumpere un obiect, ci că fac o investiție în valoare, în durabilitate și în stil personal.
„Nu mai vor piese masive, ci bijuterii cu semnificație.“
De ce alege totuși generația tânără aurul și nu alt metal?
Raouth afirmă că își dorește să fie sustenabilă, așa că ea cumpără mai puțin impulsiv și mai conștient. De altfel, bijuteria nu mai este doar un accesoriu, ci o extensie a sinelui, un obiect care spune ceva despre cine ești și ce prețuiești.
„Aurul rezistă în timp, nu oxidează, nu se demodează. Are această capacitate rară de a traversa generații păstrându-și valoarea și strălucirea. Fiecare bijuterie din aur poartă în ea o poveste care poate fi transmisă mai departe. De aceea, aurul nu e doar un material, ci un simbol al continuității“, subliniază fondatoarea Abulil.
Pe de altă parte, ea observă că în continuare în cultura noastră se pune accent pe ideea de „nou“, de „al meu“. În alte țări, moștenirea unei bijuterii este o onoare, un gest încărcat de semnificație. „Cred că începem și noi să ne deschidem către această perspectivă. Aurul are memorie, dar și puterea de a îmbrățișa povești noi. O bijuterie transmisă mai departe nu înseamnă pierderea identității, ci o continuitate frumoasă.“
Totuși, Abulil nu este singurul brand care își dorește să se remarce prin bijuterie contemporană și minimalism și să fie ales pentru momentele importante din viața oamenilor. În ultimii ani, tot mai multe afaceri mici au apărut pe această piață.
Însă, pentru Raouth Cionca această efervescență nu reprezintă o amenințare, ci o sursă de motivație. „Concurența nu ne sperie, ne inspiră“, spune ea.
Mai mult, crede că oamenii țin cont că fiecare piesă Abulil este creată cu grijă, în serii mici, cu atenție la detalii și cu un accent puternic pe designul atemporal. Iar într-o piață tot mai aglomerată, diferența o face caracterul. Și Raouth crede cu tărie în eleganța discretă și în valoarea reală a aurului.
„Ne dorim să ducem designul românesc mai departe, într-un dialog cu publicul internațional care apreciază simplitatea rafinată și autenticitatea.“
Urmează colecții noi inspirate din natură și din simboluri universale, dar și colaborări care să ducă povestea brandului în spații noi.
„Nu vrem doar să vindem bijuterii, ci să construim o identitate solidă și durabilă“, conchide ea.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția