Gastronomie /Turism
Melbourne, istoria continua
Melbourne a fost fondat in 1835, pe raul Yarra, in golful Portului Phillip, dar a luat un avant fara precedent in anii 1850, cand in zona s-a descoperit aur. Restul e istorie, iar istoria continua.
Astazi, din vechiul orasel au ramas vechile tramvaie si cladirile victoriene, printre care au rasarit cativa zgarie-nori. Populatia s-a adaptat si ea vremurilor, ajungand la 3,8 milioane de locuitori, ramanand, totusi, in urma Sydney-ului, eternul rival. Melbourne si-a disputat si continua sa isi dispute cu Sydney suprematia in orice domeniu, de la cultura pana la finante si turism. Daca in trecut luptau pentru titlul de capitala a Australiei, titlu obtinut in final de… Canberra, in prezent se “bat” in sondaje, iar daca vezi un articol cu mesajul “Tell Melbourne it’s Over, We Won”, e clar cine e “expeditorul”. Una dintre victoriile repurtate impotriva Sydney-ului este situarea pe primul loc intr-un top al celor mai bune orase in care sa locuiesti, unde Melbourne-ul a obtinut avantajul decisiv la capitolul vreme, datorita umiditatii mai scazute a aerului.
Melbourne are, prin urmare, de ce sa se bucure de climatul sau temperat oceanic, ceea ce inseamna ca vara (ianuarie, februarie) nu te topesti de caldura – temperaturile nu depasesc, in general, 30 de grade, iar iarna (iulie, august) nu mori de frig, dar nu ai parte nici de zapada. Cele mai recomandate anotimpuri pentru o vizita la Melbourne sunt primavara si toamna, pentru ca temperatura e placuta, fara a atinge valori extreme. In acelasi timp, Melbourne-ului i-a mers vestea ca poate oferi patru anotimpuri intr-o zi, mai ales toamna. In ceea ce priveste populatia, insa, Melbourne nu mai este la fel de surprinzator. Natiile pe care le-a adoptat sunt nenumarate: britanici, italieni, vietnamezi, greci, indieni si multi altii, care contribuie pe masura si din punct de vedere gastronomic la diversitatea culturii. In cele 2.500 de restaurante ale Melbourne-ului gasesti orice, de la bucatarie balineza pana la libaneza, si de la chinezeasca pana la greceasca, precum si o portie generoasa de bucatarie australiana (un amestec de legume locale si condimente straine, folosind tehnici de gatit italienesti, franceze si asiatice). Culturile imigrante s-au format ca niste enclave in Melbourne. Lygon Street este o Mica Italie, plina de restaurante de familie; cartierul chinezesc se afla in CBD (Central Business District), iar zona greceasca se gaseste pe Lonsdale Street. De altfel, se spune despre Melbourne ca este al treilea oras al Greciei, dupa Atena si Salonic. Drept urmare, aici se gasesc de la tavernele traditionale, care servesc souvlaki si saganaki, pana la restaurantele mai moderne, unde la preparatele traditionale se adauga ingrediente precum carne de cangur sau de caracatita. Un restaurant grecesc foarte apreciat este Kri Kri Mezethopoleion. Botezat dupa o specie de capre pe cale de disparitie, de pe insula Creta, Kri Kri s-a infiltrat curajos in cartierul chinezesc si tine piept competitiei cu brio. Si zona New Quay s-a imbogatit cu o multime de restaurante insirate de-a lungul golfului, ca intr-o expozitie internationala. Un local deosebit de popular este Mecca Bah, un restaurant sic, situat intr-un pavilion de sticla, la tarmul marii, unde mesenii pot incerca meniuri fusion, precum pizza cu dovlecel la gratar, branza feta si gem de rodii. Daca ar fi stiut ce atmosfera relaxata, de armonie multiculturala avea sa domneasca peste timp in Melbourne, poate ca “edilii” din trecut nu ar fi depus atatea eforturi pentru a crea o identitate si o traditie orasului ce abia se nastea: “La Trobe’s Cottage”, locuinta primului guvernator al statului Victoria, a fost adusa in 1839 din Anglia bucatica cu bucatica, si reconstruita in Australia., in prezent fiind deschisa pentru public. Un secol mai tarziu, in 1933, a fost adusa din Yorkshire casa parinteasca a lui James Cook, primul european care a pus piciorul pe taram australian. Nu se stie, insa, daca exploratorul chiar a locuit in ea sau daca parintii sai au cumparat-o cand el era deja peste mari si tari. Tot la capitolul achizitii de proportii se inscrie si cumpararea unui tramvai vechi de 100 de ani, numai ca de data aceasta beneficiarul a fost Elton John, care l-a cumparat de la autoritatile australiene pentru a-l expune in gradina resedintei sale din Windsor, de langa Londra. Tramvaiele din Melbourne, insa, indeplinesc scopul pentru care au fost create, iar unele te plimba chiar si gratis. Asa-numitul City Circle Tram e un tramvai destinat in principal turistilor, traseul sau delimitand centrul financiar al Melbourne-ului (CBD). In imediata apropiere a districtului financiar se afla numeroase parcuri, cel mai vechi dintre ele fiind Flagstaff Gardens, frecventat in numar mare de turisti si de functionarii care lucreaza in imprejurimi. Tot in Flagstaff Gardens se gasesc si mai multe terenuri de tenis, care, la nevoie, se pot transforma in terenuri de handbal sau volei. Locuitorii Melbourne-ului sunt de altfel innebuniti dupa sport, iar tenisul ocupa un loc special in sufletul lor, dat fiind ca Melbourne e gazda turneului Australian Open, care are loc in fiecare an in ianuarie. In perioada turneului, orasul fierbe, iar localnicii se implica intr-o dezbatere nesfarsita privind sansele eroului local de a castiga turneul. Biletele sunt epuizate la fiecare meci, chiar daca e la dublu, cu jucatori din afara clasamentului ATP, si disputat pe un teren auxiliar. Iar la inceputul lui noiembrie, mai precis in prima marti din noiembrie, intreaga natiune australiana se opreste din activitate pentru a urmari la televizor sau a asculta la radio Cupa Melbourne. Ziua cursei hipice e zi nelucratoare in Melbourne si e momentul cand si cei care nu pariaza de obicei isi incearca norocul. Un alt eveniment care aduna masele laolalta e Festivalul International de Comedie din Melbourne, unul dintre primele trei festivaluri de comedie din lume. Sutele de evenimente din cadrul editiei de anul acesta a festivalului (numere de stand up, teatru, cabaret etc) au atras un public de peste 450.000 de persoane, concurentii provenind din toate natiile pamantului vorbitoare de engleza. O zona din Melbourne care oglindeste atat trecutul, cat si prezentul este Docklands, un santier naval, care a fost neglijat o perioada lunga de timp, dupa care a fost transformat in ultimii ani intr-o minimetropola. Acum e un amestec de cladiri de birouri cu linii elegante, blocuri turn moderne, graffiti si teatru stradal, o zona unde tinerii boemi si nu numai, ies la plimbare, o bere si poate la un graffiti. Aici graffiti-ul nu e blamat sau considerat un act de vandalism, la Melbourne existand chiar o strada, Hoiser Lane, dedicata picturii cu graffiti. Si totusi, cam multa pace… Parca e mai aventuros sa vanezi noaptea vagoane de metrouri pentru a te manifesta artistic, ar putea zice unii…Gastronomie /Turism
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția