Cultură /FILM
Masca(P)rada
Masca(P)rada
Nu a trecut multa vreme de cand am vazut in metrou trei doamne citind cu sufletul la gura “Diavolul se imbraca de la Prada” al lui Lauren Weisberger. Incurajat de experienta Bridget Jones, am zis ca ma pot expune linistit la un alt reprezentant de seama al curentului “chick lit” (adica literatura pentru… doamne, ca sa nu traducem intru totul exact). Am citit, nu mi-a placut in mod special, asa ca am asteptat sa apara filmul cu acelasi nume.
Dupa cateva episoade din “Sex and the City” (“Totul despre sex”), regizorul David Frankel a continuat (foarte logic) cu aceasta poveste din lumea revistelor de moda, in care la loc de cinste este dilema daca merita sau nu sa-ti vinzi sufletul diavolului, fie el si imbracat de la Prada. Astfel, Andrea Sachs (Anne Hathaway), proaspat absolventa a unei facultati de jurnalism, are sansa de a se angaja ca asistenta a formidabilei Miranda Priestly (Meryl Streep), cea care taie si spanzura la influenta revista de moda “Runway”. Desi toata lumea ii spune ca a pus mana pe o slujba pentru care “un milion de fete ar ucide”, Andrea, acum ratusca prea desteapta si prea urata (dupa standardele redactiei) a revistei, ezita intre “runway” si “run away” din cauza cinismului si severitatii proverbiale a Mirandei. Si, desigur, din cauza marii diferente dintre jurnalismul responsabil si angajat pe care si-l doreste si fojgaiala sclipicioasa din lumea modei, in care esti un proscris daca mananci mai mult de o maslina pe zi.
Cu un ritm destul de alert si cu o Anne Hathaway foarte credibila, filmul lui Frankel este mai degraba o suma de sarcini care mai de care mai greu (daca nu imposibil) de realizat din partea Mirandei si de lamentari ale lui Andrea, care face tot posibilul sa se integreze in redactie si sa atinga standardele (la fel de imposibile) ale Mirandei.
Totul in timp ce etaleaza toalete si tinute (sau “outfit-uri”?) tot mai elaborate, care o fac aproape de nerecunoscut si care i-ar putea aduce un premiu pentru cea mai remarcabila evolutie vestimentara de pe marele ecran.
In orice caz, Anne Hathaway nu a avut nici cea mai mica problema sa intre in rol, pentru ca este exact genul pe care l-a interpretat toata viata: acela de Cenusareasa din ce in ce mai moderna, incercat inainte in cele doua “Printesa indaratnica” (“The Princess Diaries”) si in “Ella fermecata” (“Ella Enchanted”).
Cu ochii de caprioara si gura supradimensionata, Hathaway are toate calitatile pentru a te face sa-i indragesti personajul, chiar daca ajungi la un moment dat sa-ti spui ca totul s-ar rezolva extrem de convenabil pentru toata lumea (in primul rand pentru spectator) daca si-ar da demisia si-ar arunca toate fardurile la cos si operele de arta vestimentara pe fereastra.
Ce nu este foarte clar este daca filmul lui Rankel critica sau nu lumea modei. Mai degraba face doar haz de ea si de toate “personajele” cu un stil de viata de neconceput care o populeaza.
Pana la urma se pare ca toate aceste personaje sunt doar niste masti bine lipite de fata, numai ca este nevoie de aproape doua ore ca acestea sa pice si sa-ti dai seama ca nimeni nu este asa cum pare a fi.
The Devil Wears Prada/Diavolul se imbraca de la Prada
R: David Frankel
D: Anne Hathaway, Meryl Streep, Stanley Tucci,
Emily Blunt, Adrian Grenier
Din 6 octombrie
Cultură /FILM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
