Ceasuri & Bijuterii /Societate
Marile familii
Putini sunt cei care isi cunosc arborele genealogic atat de in amanunt ca urmasii aristocratiei. Pentru ei istoria nu a fost o disciplina la scoala, ci parte din albumul de familie. Dezavantaj: cand strabunicul bunicului a fost domnitor, presiunea e destul de mare
Putini sunt cei care isi cunosc arborele genealogic atat de in amanunt ca urmasii aristocratiei. Pentru ei istoria nu a fost o disciplina la scoala, ci parte din albumul de familie. Dezavantaj: cand strabunicul bunicului a fost domnitor, presiunea e destul de mare.
Domnica Ghika, Elena Cantacuzene si Grigore Ghyka sunt trei dintre aristocratii romani din zilele noastre legati prin fire nebanuite, fiindca provin din acelasi cerc al familiilor istorice. Acum ii uneste si acelasi stil de viata, al unor cetateni globali, dar sentimentali, cu radacini adanci.
Asa cum sugereaza si titlul cartii “Roumanie, capitale … Paris”, multi romani, mai ales din cei de origini aristocrate, au ajuns sa traiasca in Orasul Luminilor. Printre ei, Domnica Ghika si Elena Cantacuzene, care insa nu s-au cunoscut niciodata.
Domnica Ghika, reprezentant exclusiv in Romania al marcii de cosmetice medicale Dr. Grandel, traieste jumatate de an la Paris, alaturi de familie, iar cealalta jumatate in tara, incercand sa redea casei parintilor farmecul de altadata sau invatand femeile sa se ingrijeasca de frumusetea lor. Societatea sa, Derma Gen Cosmetic, are 15 puncte de vanzare in tara. Dar prima sa slujba a fost cea de model, in Romania anilor ’70, cand meseria nu era atat de stralucitoare ca acum. “Terminasem liceul si lucram ca model la Fabrica de confectii Gheorghiu Dej, in prezentarile pentru cei care veneau din strainatate, aveam defilari la Intercontinental, faceam poze pentru reviste…”, povesteste ea. Ulterior avea sa plece din tara cu ajutor din partea lui insusi Jacques Chirac, iar si mai tarziu avea sa devina femeie de afaceri.
Domnica Ilinca Ghika Leblay s-a nascut intr-o casa din apropierea blocului Scala, o proprietate din partea mamei. “Familia Ghika avea doar un conac la Budesti. Tatal meu fusese ofiter de marina si seful de cabinet al ministrului Marinei, dar in vremea comunistilor i s-a luat uniforma, asa ca a inceput sa lucreze la reconstruirea acoperisurilor Bucurestiului”. Au fost nevoiti sa traiasca alaturi de straini ostili in propria casa, dar doamna Ghika Leblay isi aminteste cu placere de lucrurile frumoase: faptul ca orice fel de mancare, cat de simplu, era servit in seturi pretioase, ca se faceau seri literare cu Dinu Ianculescu care citea poezie, si se punea muzica.
Dupa ce sora sa a fugit din tara in 1971, Domnica Ghika si-a pierdut slujba de manechin, dar in 1975 a reusit sa plece si ea, la interventia primului-ministru francez. “Giscard d’Estaing era presedinte, iar familia Ghika avea niste relatii cu tatal lui”, explica ea. In Franta a urmat o scoala de estetica, una de comert si industrie si inca una de estetica la Montreal. Datorita pasiunii pentru meserie
si-a intalnit si sotul, directorul de cercetare la Guerlain. Acum vine des in Romania: “Ma aduce amintirea celor 26 de ani petrecuti aici, desi acum am trait mai multi in afara. Am multe amintiri frumoase si fac parte dintr-o familie istorica, asta e in sange. Sunt foarte atasata de casa, pe care m-am luptat 12 ani sa o recuperez si acum am renovat-o. Cred ca avem o obligatie morala de a reveni si a da viata acestor case”.
Domnica Ghika e inrudita cu monseniorul Ghika, cu Serban Ghika (cel care a avut palatul Ghika de pe Calea Victoriei) si are multi veri in Paris si in Elvetia. “Ne intalnim cu totii prin strainatate, la ocazii speciale sau nu neaparat”. I-ar fi placut sa traiasca poate pe vremea domnitorilor, dar cu avantajele de acum: “Nu ma vad traind fara masina de spalat sau in mariaje aranjate (am fost revolutionara de mica), dar mi-ar fi placut sa nu se schimbe sistemul. Acum s-a uitat ca nu se vine niciodata cu buchetul in vizita, ci il trimiti inainte, cu o carte de vizita. Eu nu imi permit sa dau lectii, de altfel epoca de acum imi place, nu imi placeau comunismul si efectele lui”.
In anii in care Domnica Ghika defila pe podium, un alt descendent al acestei familii se juca in pod, initiindu-se in lumea antichitatilor. Arborele genealogic al lui Grigore Ghyka (40 de ani), de la departamentul servicii pentru clienti privati al casei de licitatii Christie’s din New York, ajunge pana la domnitorul Grigore Ghyka V, ultimul domn al Moldovei, strabunicul bunicului sau. Domnul Ghyka din zilele noastre s-a nascut intr-o casa de langa Piata Amzei, ca rezultat al mariajului inedit dintre o domnisoara de origine americana si un descendent al domnitorului moldovean. A crescut vizavi de parcul Bratianu, in alta casa, din podul careia provine probabil si gustul sau pentru antichitati.
“Cea mai frumoasa parte a casei pentru mine, copil fiind, era mansarda, care reprezenta o lume in sine, locul meu preferat de explorare, unde ma jucam cu fratele meu si alti prieteni in zilele ploioase. Spatiul era plin cu de toate, mobila rupta, o bancheta cu un compartiment secret, unde am gasit o mare colectie de timbre, cufere, un spatiu plin de locuri de ascunzatoare. Si acum mai am cateva palarii de la strabunicul meu matern, Socrat Lalu, descoperite acolo”.
Casa fusese nationalizata si familia Ghyka locuia doar in cateva camere. Uneori trebuia sa treaca prin baie pentru a ajunge in alta camera, iar bucataria era improvizata. “In mintea mea de copil totul parea normal, abia mult mai tarziu am inteles”.
Grigore Ghyka lucreaza de 9 ani la Christie’s, weekendurile si le petrece in afara orasului, in zone mai linistite, iar cele mai multe vacante, in Romania. Majoritatea prietenilor sai romani provin din familii vechi romanesti, domnitoare sau boieresti: Sturdza, Cantacuzino, Beldiman, Racovitescu, Rosetti. “Noi toti impartim o istorie, o experienta si valori comune, exista o legatura subinteleasa intre noi. Parintii nostri se cunosc asa cum
s-au cunoscut si parintii si bunicii lor…Pentru mine avantajul de a purta un astfel de nume consta in a sti de unde ma trag, dar implica si responsabilitatea de a trai la inaltimea asteptarilor acestui nume”, explica el.
Mama sa, Elena Ghyka, de origine americana, a plecat cu cei doi fii ai sai in SUA, la rude, in 1976, pe cand Grigore Ghyka avea 8 ani si nu s-au mai intors decat dupa zeci de ani. Poate de aceea tanarul crescut in stil american a fost “intotdeauna atras de istoria unui obiect, de unde provenea si cum fusese creat”.
Pentru a reveni la Paris, pe strada Amelie veti gasi showroom-ul unei descendente a familiei Cantacuzino, creatoare de bijuterii. Bunicul Elenei Cantacuzene (nume adaptat pentru a fi mai usor de pronuntat de straini) a fost profesorul Ion Cantacuzino, biologul care a lucrat la Institutul Pasteur si apoi a infiintat institutul bucurestean care ii poarta numele. Elena, acum o creatoare de bijuterii de renume (cu 5 ?toiles de Mode si Les Mains d’Or, prezentari la targuri importante), a studiat artele decorative la Paris, unde s-a nascut. La showroom-ul sau trebuie sa te programezi din timp, deoarece creatoarea de bijuterii e adesea in drum spre Tokyo sau SUA. Calatoriile sunt o placere, o nevoie, dar si o sursa de inspiratie.
Vacantele si le petrece navigand cu prietenii pe Mediterana, vizitand locurile neturistice si cautand pietre pretioase.
“De mica am fost foarte curioasa sa descopar magia pietrelor si a altor materiale naturale care vin din mare si din pamant: ambra, fildes, perle, coral… Cred ca am fost foarte influentata de tatal meu, care m-a invatat multe despre pietre”. Tatal Elenei, Ion Cantacuzino, a urmat “Ecole des Mines” si a fost inginer minier. A lucrat in Franta pentru o companie miniera, apoi a fost director tehnic al unei companii franceze de petrol in Romania. Dupa al doilea razboi mondial nu a mai putut veni in tara, la proprietatea familiei din Calinesti, dar a intalnit o frantuzoaica frumoasa si asa s-au nascut Elena, fratele ei si inca o sora. Elena a ajuns prima oara in Romania in decembrie 1989, cu Medicins du Monde si mai vine din cand in cand. Acum se gandeste chiar la posibilitatea de a aduce aici si bijuteriile sale, remarcate de reviste ca Vogue, Madame Figaro, Paris Match. “Stilul meu e personal, nu urmez moda, tendintele, creez ce am in minte. E important sa vizitez galerii, muzee, sa petrec timp in studioul meu”. Iar de acolo ies creatii originale cu pietre din toata lumea: turcoaz din Yemen, agate din Afganistan, lemn de macassar din Africa sau coral din Golful Persic. Adevarate bijuterii “de familie”, pentru aristocrati sau nu.
Ceasuri & Bijuterii /Societate
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
