Maria la Maxim (Belciug)
Sa zicem ca ar exista un singur post de radio, Radio Universal, sa-l numim, la care sa avem acces cu totii, pe care sa-l auzim cum deschidem ferestrele, iar de muzica lui sa bubuie strazile. Nu stiu ce fel de muzica ar difuza acest post de radio, dar daca ar fi asa, lumea ar fi un imens videoclip care ni s-ar scurge pe dinaintea ochilor
Sa zicem ca ar exista un singur post de radio, Radio Universal, sa-l numim, la care sa avem acces cu totii, pe care sa-l auzim cum deschidem ferestrele, iar de muzica lui sa bubuie strazile. Nu stiu ce fel de muzica ar difuza acest post de radio, dar daca ar fi asa, lumea ar fi un imens videoclip care ni s-ar scurge pe dinaintea ochilor.
Iar daca lucrurile ar sta asa, sunt convinsa ca, “La Tarara”, proaspat lansatul CD al Mariei Raducanu impreuna cu chitaristul Maxim Belciug, ar fi difuzata in heavy rotation.
Desi se afla deja la al treilea album, Maria Raducanu este cunoscuta de catre un public restrans, al celor care frecventeaza anumite cluburi sau festivaluri cu buget infinit mai mic decat ceea ce se vede la televizor sau in sali de teatru.
Am vazut-o concertand live in doua randuri, o data la un festival si a doua oara la Teatrul Nottara din Bucuresti, unde am avut onoarea sa ascult, in avanpremiera, o parte din melodiile inregistrate pe unul din cele doua albume lansate recent- La Tarara si Troika, primul cu melodii spaniole, al doilea cu muzica rusa.
M-a impresionat atunci fragilitatea ei, in totala contradictie cu vremurile in care traim, o voce care vine din alt timp.
Maria Raducanu nu este o voce puternica, dar are intimitatea pe care doar vocea materna sau cea a iubitei o poate avea. “La Tarara” este un regal muzical, incat mi-ar fi greu sa ma opresc asupra unei melodii favorite. Recunosc insa ca am ascultat poate de zeci de ori “A la una” sau “Los cuatros muleros”.
Iar in ruseste, vocea Mariei suna si mai cald, si mai intim, adunand in ea toata tanguirea si tot dorul intinderilor nesfarsite de stepa.
Poate ca la cum suna, albumele Mariei si al lui Maxim Belciug, care insoseste ca un ecou vocea, ar fi meritat o prezentare mai buna, cu atat mai mult cu cat vorbim de o aparitie atat de rara.
Intentia casei de discuri pare sa fie aceea de a le comercializa in strainatate si cu atat mai mult se impunea o prezentare mai buna.
Si este adevarat ca inregistrarile au fost realizate live, dar poate ca trebuiau eliminate anumite interventii, realiste, cum ar veni, dar chiar nu vad sensul invitatiei la pauza din partea Mariei, pe un fundal ca la nunta si cu atat mai putin a sunetelor venite din strada.
Dar poate ca micile imperfectiuni nu fac decat sa elimine orgoliul celui care crede ca a avut acces, pentru o clipa, la nemurire.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
