Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Manifest monocrom sau cum au construit două antreprenoare un nou brand vestimentar mizând pe piese cu un design inedit: Aparenta simplitate este chiar frumusețea

Povestea ALÁO Studio a început să se scrie anul trecut, proiectul pornind chiar de la căutările vestimentare personale ale celor două fondatoare.

Manifest monocrom sau cum au construit două antreprenoare un nou brand vestimentar mizând pe piese cu un design inedit: Aparenta simplitate este chiar frumusețea
Manifest monocrom sau cum au construit două antreprenoare un nou brand vestimentar mizând pe piese cu un design inedit: Aparenta simplitate este chiar frumusețea · Foto: După Afaceri

ALÁO Studio este una dintre cele mai recente apariții de pe scena designului vestimentar local, iar în ciuda unei abordări aparent cuminți, monocromatice, piesele semnate de Alice Voica și Lavinia Anisia ies în evidență prin volumele generoase și prin construcțiile arhitecturale aparte. Hainele nu doar îmbracă femeia, ci îi devin aliate în exprimarea personalității. 

Povestea ALÁO Studio a început să se scrie anul trecut, proiectul pornind chiar de la căutările vestimentare personale ale celor două fondatoare. „ALÁO Studio este un brand de haine românesc care și-a început povestea în 2021, din dorința noastră de a purta piese care să ne reprezinte, articole vestimentare cu acel «je ne sais quoi», elegante și impunătoare prin simplitatea și calitatea lor, totodată versatile, pentru că stilul nostru de viață este destul de agitat, ca al oricărei femei moderne, de altfel“, spun Alice Voica și Lavinia Anisia, cele două antreprenoare care au pus bazele businessului. Dacă Alice are un background care combină artele cu zona de resurse umane, Lavinia are experiență în project management și în finance.

„Fiecare dintre noi are experiență în arii diferite. Suntem un mix între creativ și pragmatic.“

Industria în care cele două antreprenoare au decis să intre este una dintre cele mai dure, fiind marcată de o inflație de jucători și de un ritm de dezvoltare accelerat, lucru care a dus moda în zona asociată cel mai adesea cu lipsa sustenabilității. Alice Voica și Lavinia Anisia pariază însă împotriva curentului, pe haine atemporale, care sunt croite astfel încât să poată fi integrate în orice ținută și peste cinci ani. Ele mizează deci pe tăieturi care omagiază personalități, nu tendințe.

„Este o industrie interesantă, ca multe altele, bazată pe consumerism, însă cu toate acestea am ales să începem povestea ALÁO Studio crezând în puterea creatoare a hainelor. Piesele noastre nu doar îmbracă femeia, ci o susțin în a-și exprima personalitatea.“

Cele două antreprenoare spun că promovează conceputul de slow-fashion prin colecții cu articole limitate, care au la bază materiale naturale, de calitate. Rezultatul? Piese care pot deveni articole statement în garderoba femeilor.

Conceptul de slow-fashion este tot mai adesea menționat în industria modei și vine după o perioadă de fast-fashion care a făcut din acest sector unul dintre cele mai nesustenabile domenii de afaceri la nivel global. Spre exemplu, americanii cumpără o piesă nouă vestimentară la fiecare cinci zile, arată un articol Forbes. Mai departe, studiile consultanților de la McKinsey ilustrează că la fiecare cinci haine noi produse trei se aruncă. Iar în final, mai bine de 90% din ceea ce cumpărăm este aruncat înainte de vremea lui. Doar Zara, brandul-fanion al colosului Inditex, realizează anual circa 840 de milioane de articole vestimentare, iar Zara este doar un nume dintr-un univers uriaș al modei. Acesta fiind contextul, ascensiunea brandurilor care au ca strategie de dezvoltare conceptul slow-fashion este un pas logic de făcut, tendința fiind vizibilă inclusiv pe piața locală, prin abordările designerilor români. Ideea de slow-fashion se bazează astfel pe doi piloni principali: design atemporal și materiale premium. Acești piloni reprezintă și baza ALÁO Studio.

„ALÁO este un brand creativ care se concentrează pe designul monocrom, evidențiindu-se prin detaliile deosebite și particulare ale colecțiilor sale.“ Majoritatea pieselor sunt realizate din materiale precum inul, poplinul și lâna, purtând culori neutre sau nonculori, la care poate fi ușor asortat orice alt articol vestimentar sau accesoriu.

„Aceasta este, în fapt, și frumusețea, aparenta simplitate.“

În acest moment, site-ul ALÁO Studio găzduiește cămăși, rochii, jachete și pantaloni, câteva modele din fiecare articol vestimentar.

„Colecțiile noastre sunt un manifest de încredere în femeia modernă și, totodată, o modalitate de a pune în evidență vigoarea și energia emanată de ea prin stilul propriu de viață. Astfel, lăsăm poveștile să fie spuse de femeile cu un caracter puternic, femeile care inspiră prin felul lor de a fi“, mai spun Alice Voica și Lavinia Anisia.

Piesele sunt realizate de un atelier local, iar materialele sunt achiziționate de la diverși comercianți români sau de la furnizori care aduc țesăturile din afara țării.

„Inspirația vine din diverse zone. De-a lungul timpului am învățat că este extrem de important să îți respecți sentimentele, să îți asumi trăirile și, de cele mai multe ori, hainele pe care le purtăm sunt corelate cu starea pe care o avem. În esență, fiecare colecție reflectă o paletă de stări pe care o femeie le poate avea.“

De exemplu, ultima colecție, denumită Pure Earth, are ca temă principală redescoperirea uni­cității noastre printr-o călătorie înapoi la origini.

„Acolo, natura este neatinsă, pură și are o putere aparte prin misterul ei. De la nuanțe la croiul și detaliile atent finisate, colecția este concepută pentru a insufla un aer de unicitate și mister.“ Colecția include piese statement, versatile, care pot reprezenta ținuta potrivită atât pentru birou, cât și pentru o petrecere alături de prieteni, atât pe timp de zi, cât și seara, se arată pe site-ul studioului. Pure Earth este cea de-a patra colecție din portofoliu ALÁO Studio, după Self Style, Grace și Serendipity.

Pe termen mediu și lung, Alice Voica și Lavinia Anisia spun că urmează o strategie de dezvoltare care are la bază zona de customer experience și caută colaborări care să crească vizibilitatea brandului.

„Ne dorim să creștem într-un ritm sustenabil, păstrând la bază calitatea produselor noastre.“

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția