Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură /TURISM

Malta, intre catedrale si artificii

Prima impresie asupra insulei (intr-o stare de semisomnolenta) mi-a lasat-o arhitectura galbena, rumenita, a cladirilor si petele de culori aruncate parca de pensula unui copil pe o panza veche gasita in pod, ce reprezentau vegetatia bogata de palmieri si flori mov si rosii

Malta, intre catedrale si artificii
Malta, intre catedrale si artificii · Foto: După Afaceri

Prima impresie asupra insulei (intr-o stare de semisomnolenta) mi-a lasat-o arhitectura galbena, rumenita, a cladirilor si petele de culori aruncate parca de pensula unui copil pe o panza veche gasita in pod, ce reprezentau vegetatia bogata de palmieri si flori mov si rosii. La ora aceea nu erau pe strada oameni si masini care sa dea viata orasului, prin urmare acesta se prezenta static si simplu in paleta sa de culori si in arhitectura cladirilor fara acoperis (parca sa primeasca si mai mult soare), si a stradutelor destul de stramte pe care traficul din cate am inteles poate sa devina infernal (maltezii sunt la fel de impulsivi si galagiosi la volan precum multi dintre soferii din Bucuresti, desi ei o pun pe seama caracterului mediteraneean).
Dupa 30 de minute de mers cu autobuzul (Malta intreaga poate fi strabatuta in 40 de minute daca nu e trafic) am ajuns in St Juliens care e cartierul “de petreceri” al Maltei. Strazile (doua mai exact) flancate de o parte si de alta de magazine inchise, hoteluri si bannere imense cu Sex and the City mai afisau inca semnele dezmatului care probabil avusese loc cu o seara inainte, cateva sticle goale si hartii se mai rostogoleau stinghere pe trotuar pana sa ajunga in sacii oamenilor de la salubrizare care incepusera lucrul. Seara am vrut sa explorez viata de noapte care lasase atatea ravagii dimineata pe strazi si am descoperit o multime de cluburi (preturile sunt cam ca in cluburile “de fite” din Bucuresti) asezate unul langa altul, cu muzica cam veche si pline de adolescenti britanici imbracati ce-i drept foarte cool. Daca esti intr-un grup mai mare de prieteni te poti distra, eu am preferat sa ma retrag, dezamagita ca nu descoperisem o mica Ibiza.
A doua zi am inceput sa descopar Malta cu adevarat. Am aflat de la ghidul nostru ca insulele malteze sunt de fapt mai multe la numar insa doar trei sunt locuite, Malta, Gozo si mai putin Comino (unde s-a filmat Contele de Monte Cristo). Malta are aproximativ 400.000 de locuitori si un numar triplu de turisti din care majoritatea sunt britanici, datorita faptului ca timp de un secol si jumatate insulele au fost sub stapanire britanica. In afara de limba malteza (un amestec de cuvinte arabe, engleze si italienesti), engleza e a doua limba oficiala. De asemenea, 99% din populatie e catolica si multi inca respecta cu sfintenie mersul la biserica duminica dimineata. Exista chiar biserici care-si deschid usile la ora 4.30 dimineata pentru ca fermierii sa poata merge sa se roage inainte de a incepe ziua de munca. Sunt peste 360 de biserici in insulele malteze, iar localnicii spun “una pentru fiecare zi a anului”.
Primul obiectiv turistic a fost templul megalitc Hagar Qim, construit acum cateva mii de ani si descoperit sub pamant in 1839. De altfel, pentru pasionatii de descoperiri arhelogice, in insule exista 20 de astfel de temple megalitice a caror forma e unica in Europa. De pe dealul pe care e asezat templul se vede si insula Fifla “pe care vietuiesc doar specii unicat de reptile si care obisnuia sa fie mai mare insa s-a micsorat pentru ca prin anii ’70 NATO o folosea ca tinta pentru antrenamente”, spune ghidul.
Am plecat apoi spre Grota Albastra unde se regasesc o multime de caverne ce par meduze uriase iesite din apa si ai caror pereti scufundati sunt acoperiti cu un fel de vegetatie ce-i coloreaza roz, verde sau mov.
Culorile sunt vizibile prin apa albastra si limpede, iar grotele sunt unele dintre locurile preferate de scafandri (7 euro de persoana o calatorie cu barca in Grota Albastra).
La pranz am luat masa la Ron’s Restaurant, intr-un mic sat pescarec, Marsaxlokk. Ron e un maltez solid care ne-a servit el insusi o ciorba pescareasca delicioasa si un peste intreg cu lamaie si garnitura de cartofi prajiti si salata. “Dar sa nu cumva sa spuneti “Pofta buna” pentru ca pofta inseamna homosexual in malteza,” ne-a explicat ghidul.
Poti face destul de multe lucruri in insule intr-un timp destul de scurt pentru ca distantele intre obiective sunt mici. Seara e indicata o excursie in satul Mqabba pentru a participa la o fiesta, un lucru aparte in cultura malteza. Satele de pe insule au aproape in fiecare weekend o petrecere pentru care se fac pregariri riguroase (de catre voluntari din sat) si la care principalul obiect de interes e spectacolul de artificii (in Mqabba era si o fabrica de artificii).
Asadar mi-am imaginat ca o sa ajungem in mijlocul unei veselii generale cu muzica, dans si pauza de artificii. M-am trezit in schimb intr-un film de Tarantino. In centrul orasului impodobit cu statui religioase aglomerate, randuri de beteala si steaguri canta organizat si serios o fanfara oficiala pentru cateva randuri de oameni imbracati in hainele de duminica, in timp ce altii asistau statici la concert in picioare sau se plimbau printre niste mecanisme imense asezate in mijlocul strazii (artificiile de sol).
Dupa ce fanfara a incetat sa cante, toata lumea s-a indreptat spre intrarea in oras, un drum de tara care avea intr-o parte tarabe la care se vindeau hamburgeri si portii de cartofi uriase, tortillas si …mancare chinezeasca, iar pe partea cealalta se intindea un camp mare unde urmau sa cada artificiile. A inceput si focul de artificii (impresionant de altfel) fara nicio reactie din partea oamenilor probabil obisnuiti cu spectacolul. Artificiile au durat nici mai mult nici mai putin de 4 ore, timp in care bubuiturile care se auzeau monoton la intervale scurte de timp, ca un atac aerian interminabil, devenisera greu de suportat. Pe langa bubuituri se instalase si plictiseala ce plutea in aer mai ceva ca fumul gros scos de artificiile de sol. O experienta pe care n-as mai repeta-o, dar care probabil merita traita o data.
A doua zi am plecat de la hotel cu jeepuri inchiriate pentru a ne imbarca (cu tot cu jeepuri) pe un ferryboat si a traversa marea spre insula Gozo (drumul dureaza 30 de minute).
Desi e tot insula malteza aici sunt alte reguli decat in Malta – in primul rand, Gozo are o populatie mica si in jur de 15 sate in care toti oamenii se cunosc intre ei si cunosc chiar si claxonul masinii cu paine sau inghetata. Toate casele au nume proprii si unele dintre ele au statuete sau desene cu canguri, ceea ce inseamna ca cineva din familie a fost in Australia, “e un fel de traditie dar poate fi vazuta si ca un ‘show- off'”. In Gozo am vizitat Citadela, o fortareata in care acum nu mai locuieste nimeni, construita cu aceeasi piatra galbena prezenta in toata arhitectura insulelor si din varful careia poti vedea intreaga insula cu contrastele ei de verde si galben, captive intre albastrul cerului si al Mediteranei.
Tot pe insula Gozo am vizitat si Grota lui Calypso despre care Odiseea lui Homer povesteste ca este locul in care Ulise a fost tinut captiv timp de 7 ani de zile de catre fiica indragostita a zeului Atlas, Calypso. Ultimul obiectiv inainte de a ne intoarce in Malta a fost Fereastra de Azur, un tablou impresionant in care stancile formeaza in marea albastra o arcada care pare o poarta spre alt timp sau alt taram, iar in apus fereastra arata si mai spectaculoasa si impunatoare.
Marti am plecat de dimineata spre Valetta, capitala Maltei, unde descoperi alte povesti decat grote albastre si plaje paradiziace cu nisip rosu. Capitala este un intreg monument care infatiseaza povestile ordinului cavalerilor maltezi care au condus Malta timp de doua secole, din 1530 pana la cucerirea Maltei de catre Napoleon in 1798. Acestia erau condusi de un Mare Maestru ales pe viata, iar Valetta a fost construit si denumit chiar in cinstea Marelui Maestru Jean Parison de la Valette.
Dupa ce ne-am plimbat pe strazile lungi si inguste care coboara si urca intalnindu-se cu alte strazi paralele, ne-am oprit sa vizitam Catedrala Sfantului Ioan si a ordinului sau de cavaleri. Biserica a fost construita intre anii 1573 si 1577 si in interior se gasesc capelele diferitelor nationalitati din cadrul ordinului de cavaleri, “francezii si-au construit capelele la dreapta si stanga altarului, prin urmare aveau cea mai mare putere in cadrul Ordinului, urmeaza italienii a caror capela imbracata in aur este cea mai bogata si spre iesire germanii care aveau o influenta mai mica.” Tot in Biseria Sf. Ioan exista si picturi valoroase de Caravaggio care spun povestea taierii capului sfantului.
La 10 minute de mers pe jos de biserica, se afla alte doua monumente care cinstesc cavalerii maltezi, dar si nobilimea din Malta, Palatul Marelui Maestru si Casa Rocca Piccola.
In Palatul Marelui Maestru inca se mai tin adunari parlamentare, prin urmare camerele nu sunt intotdeauna deschise publicului. Casa Rocca Piccola este un mic palat construit in 1850, pastrat in cele mai mici detalii, de la masa de sah de pe birou pana la masa pregatita pentru o cina fastuoasa. Sub palat exista si doua adaposturi de bombe din al doilea razboi mondial, inauntrul unei fantani medievale. Ghidul care ne-a prezentat palatul era chiar stranepotul nobililor care locuisera acolo.
Inainte de a lua pranzul la restaurantul Pin Tonino, in portul din Valetta, am urcat in Barrakka Gardens care arata ca un mic Eden plin de vegetatie si bancute, de la inaltimea caruia poti vedea o parte din insule si portul.
Spre seara am ajuns la biserica Mosta Dome care are al patrulea cel mai mare dom din lume “si o poveste interesanta, in 1942, in timpul celui de al doilea razboi mondial o bomba a trecut prin dom, s-a lovit de un tablou cu Hristos si a cazut pe podea fara a exploda, in biserica erau 300 de oameni care nu au patit nimic.”
Mdina este insa locul care m-a impresionat in mod deosebit. Este prima capitala a Maltei inainte de Valetta si este numit Orasul tacut iar numele i se potriveste cum nu se putea mai bine.
Mdina are strazi lungi care ocolesc cladiri fara sa-si arate capatul, de parca fiecare strada duce catre o alta promisiune luminata de felinare din fier forjat, iar piatra galbena rumenita de apus pare si mai contrastanta aici cu obloanele inchise rosii sau albastre si cu florile ce razbesc de pretutindeni.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția