Mai este nevoie de 50 de ani pentru schimbarea mentalitatilor

Aflat aproape de apusul “legal” al carierei, canadianul Paul-Andre Michaud inca avea in 1992 pofta de munca. Si mai are si astazi. Cum nu mai putea bloca ascensiunea tinerilor in firma, a avut optiunea preluarii unor birouri aflate in zone putin atractive ori in care compania nici macar nu era prezenta. Asa ca a ales sa fie pionierul unuia din liderii pietei mondiale a auditului si consultantei – Deloitte&Touche – in Romania.

Un motiv? “Multa pasiune in ceea ce fac. As putea spune ca prima mea calitate nu este inteligenta, ci pasiunea cu care mi-am facut meseria si care m-a indemnat sa continuu”, spune Michaud.

A avut de ales intre trei regiuni foarte diferite: Brazilia, Asia-Pacific si Europa de Est.

Prima eliminata de pe lista a fost zona Asia-Pacific. “Imi place sa vad reactia oamenilor in ochi, sa pot citi o comunicare nonverbala. Cu un asiatic, insa, poti sta de vorba o zi intreaga si, daca n-ai o cultura profunda legata de acea lume, nu esti in stare sa spui ce gandeste, ce impresie i-a lasat discutia cu tine”, explica veteranul Michaud.

Nici afacerea Deloitte din Brazilia n-a avut mai multe sanse de a castiga experienta de-o viata a lui Michaud.

“In primul rand, sunt obisnuit cu frigul, iar, la varsta mea, schimbarea radicala de clima ar fi fost chiar greu de suportat.” Dupa aspectele de ordin personal, care au cantarit cel mai greu, au venit la rand informatiile despre tara latino-americana. “Nu citisem si nu auzisem decat de problemele de coruptie din aceasta tara, care dau multa bataie de cap celor din bransa noastra.”

Asa ca, prin eliminare, a ramas Europa de Est.

Deloitte nu avea inca birou la Bucuresti, Romania era o piata absolut virgina din punct de vedere al cererii de servicii de audit si consultanta fiscala ori financiara si, in plus, nu se inghesuia nimeni dintre cei tineri sa vina sa puna pe roate o reprezentanta. A venit Michaud, impreuna cu sotia.

Cat de bun e Bucurestiul dupa Tirana

Evindent, adaptarea n-a fost usoara in Romania de la inceputul anilor ’90. “Dupa trei-patru luni, impresiile erau puternic negative. Cel mai enervanta era teama de caini, care misunau peste tot. Apoi ma deranja lipsa de civilizatie si, bineinteles, drumurile proaste.”

Intr-o zi a sunat insa telefonul sefului regional. Deloitte avea nevoie de un om care sa puna la punct afacerea in Albania. Sub impresia dezamagitoare a Bucurestiului, n-a mai stat pe ganduri. Si a hotarat sa experimenteze si Albania. “A fost o aventura incredibila!” In traducere, s-a intors la Bucuresti dupa numai cinci zile de experimentat Tirana. O amintire vie: “imi smulgeau geanta din mana in plina strada.” Avand un asemenea termen de comparatie, Bucurestiul maidanezilor i-a parut dintr-o data mult mai bun. Atat de bun, incat a hotarat sa ramana, sa construiasca numele unei mari firme de consultanta si pe o piata precum cea romaneasca. In plus, a fost insarcinat sa aiba grija de afacerile grupului in Bulgaria si Republica Moldova.

Ce putea insemna Romania anilor ’90 pentru un om care venea dupa o viata intreaga petrecuta in lumea occidentala? O experienta extraordinara. “Am invatat multe. Chiar este o ocazie rara sa fii martor la asemenea schimbari radicale ale unui sistem, ale unei lumi”, povesteste Michaud.

A invatat sa respecte cultura locala, felul de a fi al oamenilor. “Nu ca sunt de acord cu modul lor de a face politica si cu orientarile, dar nu este rolul meu sa discut problemele acestea”.

Pe o piata dominata de incertitudini, cu miscari bruste si care resimtea lipsa unei culturi financiare, cel mai sigur i s-a parut sa se lase calauzit de la o vorba spusa adesea de mama sa, pe care a pastrat-o in minte toata viata – “la farine du diable se transforme en son” – si care, in romaneste, ar suna de genul “banii facuti necinstit tot ii pierzi o data si-o data”.

“Nu ca ii pierzi efectiv, dar se intampla tot felul de nenorociri, scandaluri in care este aruncat numele firmei, accidente ori boli care il lovesc pe om. Eu cred intr-o astfel de compensatie”, spune Michaud.

Mai este nevoie de 50 de ani

Bineinteles, a facut repede cunostinta cu coruptia damboviteana. Poate nu comparabila cu cea braziliana, totusi. S-a plictisit insa sa mai comenteze subiectul, atat de uzat in discutii politicianiste, dar, din pacate, inca foarte prezent in lumea afacerilor.

“Sigur ca e coruptie in Romania. Daca as spune ca nu, cine m-ar auzi ar zice ca fumez opium in fiecare zi”.

Din nefericire, mediile de afaceri romanesti nu sunt inca in stare sa aplice un principiu fundamental in businessul occidental: “o data etichetat drept corupt ori corupator, toate usile ti se inchid in nas”. Evindent, pentru ca o asemenea lege nescrisa sa funtioneze, este esential ca numarul celor susceptibili a fi “etichetati” sa fie foarte mic, iar etichetatii sa nu aiba influente mari in economie.

Cum vede Michaud problema mitei in afaceri? “Cand te simti obligat sa dai recompense intr-o afacere, inseamna ca esti incompetent. Adica nu te poti descurca altfel, si ajungi sa te expui din punct de vedere financiar si, inca si mai rau, iti risti reputatia.”

Ca atare, a preferat sa nu lucreze prea mult cu statul, ori pentru societatile controlate de stat, cautand sa orienteze serviciile firmei spre sectorul privat.

In profesia sa, urmareste atat un bilant financiar, cat si unul social-uman. “Cred ca este foarte important sa poti investi in oameni. Am format multi profesionisti, cu timpul, buna parte s-au raspandit la diferite companii si astfel am contribuit la ameliorarea gradului de cunoastere pe piata financiara”, spune Michaud.

In cei aproape zece ani de cand a venit in Romania a vazut multe. “Sigur ca exista o evolutie, lucrurile se schimba. Insa pentru schimbarea mentalitatilor e nevoie sa treaca vreo 50 de ani”, suna necrutator constatarea unui om care vede “dinauntru” cu ochii celui de “afara”.

Sigur ca, prin natura afacerilor si nu numai, ajunge sa se implice chiar si emotional in efortul localnicilor de a-si apropia aderarea la Uniunea Europeana. “Aderarea la UE nu trebuie privita ca pe un panaceu. Va fi un remediu pentru nevoile financiare de dezvoltare a tarii, insa mentalitatile adanci vor continua sa lucreze”, spune Paul-Andre Michaud.

El se arata convins ca, o data deschisa pentru romani piata europeana a fortei de munca, populatia va scadea cu 10% in doi-trei ani.

“Ce motivatie ar avea sa ramana in tara intelectuali tineri care se chinuie sa castige 4.000 – 5.000 de dolari pe an, cand in Europa de Vest pot obtine venituri de 50 – 80.000 de dolari?”, se intreaba retoric Michaud.

Intr-o asemenea perspectiva, Romania risca sa ramana pentru o vreme “un pachet de saraci, batrani si tigani”.

Ajuns la varsta de 69 de ani, veteranul Paul-Andre Michaud are timp sa mai urmareasca ce se intampla in Romania.

Desi anul viitor i se incheie mandatul, a inceput sa discute cu sefii regionali continuarea muncii la Bucuresti. Pentru ca pasiunea nu a imbatranit, iar afacerea creste frumos si crede ca o poate face si mai solida. Un amanunt care il incurajeaza sa ramana: poate continua sa munceasca fiind, in acelasi timp, destul de aproape de Dolomitii italieni, unde ii place sa schieze la sfarsitul saptamanii, dar si de Adriatica, fiind un pasionat al croazierelor cu ambarcatiuni de mici dimensiuni. razvan.voican@zf.ro

Stil de viață