Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Magazin de vacanta

Un "magazin de vacanta" e de obicei o afacere "de suflet" deschisa de un proprietar care zambeste tot timpul si pe care-l gasesti intotdeauna dincolo de tejghea vorbind cu clientii si povestind despre diverse.

Magazin de vacanta
Magazin de vacanta · Foto: După Afaceri

Un “magazin de vacanta” e de obicei o afacere “de suflet” deschisa de un proprietar care zambeste tot timpul si pe care-l gasesti intotdeauna dincolo de tejghea vorbind cu clientii si povestind despre diverse. Un astfel de magazin are produse colorate din materiale care amintesc de ceva exotic, eventual lucrate de mana in India sau Indonezia. De asemenea, are si mici surprize pe care le descoperi pentru ca ti-e permis sa umbli prin rafturi ca si cum ai umbla prin propriul tau dulap de acasa. Spre deosebire de “magazinul de birou”, care e sobru si are de cele mai multe ori produse serioase care nu lasa loc imaginatiei, magazinul de vacanta e mult mai primitor, te invita sa petreci timp in spatiul sau. Clandestino este un astfel de loc. L-am zarit din tramvaiul 21, pe bulevardul Carol, la numarul 63 si m-a atras placuta colorata ce contrasta cu ninsoarea de afara.

Am avut dreptate sa-l consider “magazin de vacanta”. Inauntru se gasesc o multime de produse colorate de la manusi in nuante jamaicane (20 lei) la hanorace groase si colorate, de shaman, pana la rochii din catifea si paltoane cu broderii, marca Mathilde, produse in serie limitata de un designer din Brasov. In magazin se gasesc si accesorii ca genti din canepa sau cate un rucsac din in, esarfe si bijuterii realizate manual in Bali precum inelele din rasina si coral sau bratari si coliere impletite in India. Iar surpriza de care mentionam mai devreme a fost pentru mine un poncho alb inflorat si calduros (70 lei) care nu era expus, dar pe care l-am zarit in unul dintre rafturile aglomerate cu materiale si culori. Am petrecut in Clandestino 20 de minute de minivacanta si nici macar n-am iesit din Bucuresti.  
Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția