Mafia sacoselor loveste din nou
Mafia sacoselor loveste din nou
Buna, numele meu este Popescu si sunt un coleric. Astazi am izbit masina de un tolomac din fata care de-abia se tara cu vreo 80 de kilometri la ora, am urlat la colegii de serviciu (bineinteles cei care imi sunt inferiori pe scara ierarhica, pentru ca, desi sunt coleric, nu sunt sinucigas), i-am facut vant unui tanc cu tot cu masinuta de la hipermarket pentru ca urla prea tare dupa bomboane si am ras sardonic vazandu-i pe parintii care fugeau disperati dupa vehicul.
Nu cred ca exista vreo Asociatie a Colericilor Anonimi in Romania, dar judecand dupa ceea se intampla pe strazi, in locuri publice si, ca sa fim sinceri, mai peste tot prin Bucuresti cel putin, ar fi mare nevoie de una sau doua sau, daca tot suntem sinceri, vreo 200 de astfel de organizatii. Pe langa faptul ca e, probabil, cel mai aglomerat oras european, dupa cum am aflat recent, dulcea noastra capitala cred ca este populata si cu cei mai multi oameni carora le sare tandara foarte repede (iar daca un anumit membru al redactiei se simte vizat de aluzia cu tipetele, are dreptate).
Sa luam, de pilda, cazul meu. Intr-o noapte, epuizata de dificilul proces pe care il reprezinta lungul drum al acestui supliment catre tipar, m-am oprit la un magazin non-stop de langa casa ca sa cumpar apa, vreo cinci kilograme de de ciocolata si alte produse ce pot alina un suflet obosit. De regula nu merg acolo, in incercarea de a evita fiara cu chip de om (aproape) care isi face veacul in spatele tejghelei. Cum n-aveam incotro, am intrat, am cerut, am platit si distinsa reprezentanta de vanzari mi-a trantit maldarul de cumparaturi in fata. Am evaluat rapid situatia, am facut niste calcule sumare si am decis ca, cel mai probabil, am nevoie de vreo doua sacose. Mi-am adunat curajul si le-am cerut. Cu o privire ce arata clar cat de dezgustata era de tupeul clientei, vanzatoarea mi-a replicat: “Da’ de ce? Daca va dau dumneavoastra o sa trebuiasca sa dau la toata lumea! Si de ce aveti nevoie? Nu puteti sa le carati asa?” Am realizat in acel moment cat de insensibila am fost si cum era sa primejduiesc rezerva strategica de sacose a magazinului, a cartierului si, de ce nu, a statului roman!!!
In timp ce plecam rusinata, stimata doamna vanzatoare a urlat cat o tinea gura catre o persoana invizibila: “Gigele, ia ma sacosile astea de aici ca imi cere astia tot timpul!” raluca.badea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
