Made in Transilvania
Weekendul trecut am ajuns în comuna Biertan pentru a explora locul unde va avea loc, între 30 iulie și 1 august, cea de-a șasea ediție a festivalului de cultură și gastronomie tradițională Transilvania Fest.
Am ajuns în Copșa Mare, la 2 km de Biertan și 20 de km de Sighișoara, pe la ora 8 seara, după un drum de 6 ore. Încă mă dureau ochii de la atâtea nuanțe de verde împrăștiate fără chibzuință după Sibiu încolo. Gazda noastră de origine italiană, Giovanna Basetti, ne-a primit românește cu șuncă, vinete cu ceapă și un pahar de țuică. S-a discutat apoi puțin despre festivalul din anii precedenți, la lumina focului din sobă (weekendul a fost mai degrabă unul rece și ploios, de toamnă) și despre ce înseamnă Transilvania Fest anul acesta. Evenimentul urmează să adune împreună aproximativ 130 de producători și meșteșugari din zonă, unii dintre ei convinși cu greu să-și afișeze producția de dulcețuri sau împletituri de cepe și coșuri din nuiele. Față de anul trecut, când au participat aproximativ 10.000 de oameni, anul acesta sunt așteptați doar 3.000 de oaspeți, poate și din cauza schimbării locației, din Turda (festivalul se numea înainte Turda Fest) în comuna Biertan. Însă festivalul de anul acesta aduce parteneriate noi cu organizații ca Universitatea Oxford Brookes (la festival vor fi Richard și Luciana, doi studenți de la Oxford care au multe de povestit) sau Slow Food International, plus locații vechi de sute de ani și situri de patrimoniu (atestate de la 1283, biserici fortificate etc.). Este așteptat la Transilvania Fest și prințul Charles, festivalul aflându-se sub patronajul său.
Puțin după miezul nopții ne-am îndreptat spre camerele pensiunii Casa Albă care aparține familiei Basetti. În Copșa Mare, Basetti a recondiționat deja 6 case săsești, transformându-le în pensiuni, cu o investiție de aproximativ 350.000 de euro, iar printr-un fond comun creat pentru locuitorii din zonă a mai ajutat la reconstituirea a încă 25 de case.
Pensiunile sunt amenajate după simțul estetic deja celebru al italienilor, dar cu elemente tradiționale românești – o canapea din lemn descoperită în garajul vecinului, un covor țesut în sat sau un dulap pentru bucătărie recuperat practic din gunoi și pictat cu motive etnice.
Dimineața, după un mic dejun organic gătit de doamnele din zonă care o ajută pe Giovanna într-ale ospitalității ardelenești, i-am făcut o vizită părintelui Bică, preotul parohiei din Copșa, artist și apicultor pasionat. Părintele a pictat zeci de icoane cu care a împodobit biserica din sat, înainte dezbrăcată de orice fel de artă. Nu se consideră totuși artist, ci doar un meșteșugar. “În ziua de azi toată lumea creează, nimeni nu mai croiește, nu mai asamblează, nu mai meșteșugărește. Uităm că numai Dumnezeu e creator, noi suntem doar meșteșugari”. Părintele Bică are vorbe de duh pentru oricine stă să-l asculte, în plus este o enciclopedie de informații despre obiceiurile din sat, uneori mai neortodoxe decât prevede “legea” sau despre obiectele de cult descoperite de el în sat și păstrate momentan în pivniță, “până când vor fi bani pentru un muzeu”. Cu la fel de multă ușurință vorbește și despre a treia pasiune a sa, după religie și pictură – apicultura. În timp ce mestecam cu poftă o bucată de fagure de miere, stropită cu socată, preotul ne-a învățat “de ce nu e bine să bei sau să te îmbraci în negru în preajma albinelor”, despre beneficiile propolisului și ale mierii de “mană”. Părintele Bică va fi prezent de altfel și la festival, cu faguri de miere, propolis, lumânări naturale și borcane pline de dulceața polenului.
Din Copșa Mare am pornit apoi spre Biertan (2 km distanță) unde va avea loc efectiv Transilvania Fest, în fața primăriei, într-o piațeță “năpădită” de verdeață și trandafiri. Prima oprire a fost la biserica fortificată din Biertan, construită prin secolul 15, o moștenire istorică despre care ne-au povestit Cristian Sencovici și Christa Richter, un cuplu mixt (ea e săsoaică, el român) pe care ai putea să-i asculți povestind zile întregi (ar putea vorbi zile întregi). Vor fi acolo și în perioada festivalului pentru oricine vrea să afle istoria sașilor, a zonei, dar și problemele prezente ale Biertanului. Christa e implicată și în alte proiecte de ajutorare a comunității, a învățat femeile de etnie romă din sat să tricoteze, iar copiilor le-a cumpărat calculatoare. În plus a trimis pe câțiva romi la muncă în Germania, care s-au întors cu bani și alte perspective (mare parte din populația Biertanului e de etnie romă).
Biserica din Biertan are și câteva atracții curioase, ca de exemplu ușa fortificată de la sacristie, construită în secolul 16 și care a fost premiată la expoziția Mondială de la Paris, în anul 1900. Dar și clovnii desenați pe tavanul gotic despre care Christa spune că au ajuns acolo dintr-o joacă a meșteșugarilor care au pictat biserica. O altă poveste din Biertan, confirmată de primarul comunei, este cea a “camerei de împăcare”, amenajată special, în cetatea din Biertan, pentru cei care voiau să divorțeze. Cuplurile erau lăsate acolo o săptămână și erau obligate să împartă totul de la spațiu până la bolul cu mâncare.”În perioada aceea (Evul mediu) nu s-a înregistrat niciun divorț”, zâmbește primarul.
Tot în Biertan se găsește complexul Unglerus (după episcopul Unglerus, al sașilor) deținut de omul de afaceri Mihai Crăciun. Complexul are o pensiune care găzduiește deseori team-buildinguri și meetinguri ale oamenilor de afaceri, dar și un restaurant amenajat în stil medieval, care, pe lângă meniurile tradiționale, va avea și feluri de mâncare cu trufe culese chiar din zonă. De altfel, proprietarul vrea să organizeze pe lângă tururi cu bicicleta și alte activități sportive și vânătoare de trufe.
Din Biertan până în Richiș e un drum de 5 km, cu dealuri colorate pe alocuri doar de turme de oi sau flori sălbatice. Tocmai de aceea Tony Timmerman împreună cu soțul ei, ambii de origine olandeză, au ales să se retragă la pensie în această zonă. “În Olanda, deși satele sunt frumoase, nu mai găsești întinderi verzi «curate», ci numai aglomerații de case”. Familia de olandezi a venit în România pentru prima oară în 1990, un an mai târziu și-au cumpărat aici o casă și acum tocmai au deschis ușile noii lor pensiuni (fosta casă parohială din Richiș), în care vor caza turiștii de festival. Tot pentru festival au organizat și un camping și au pus la dispoziție un pod plin cu fân pentru backpackers cu bugete reduse. Aici o să găsești și cea mai bună supă cremă de sparanghel (cules din grădină de proprietară) și cele mai bune sarmale cu carne afumată.
Tot în Richiș se află și o altă biserică fortificată, despre care are multe de povestit Johann Schaas, curatorul bisericii de zeci de ani. Schaas este Creangă al Richișului, care-și începe povestea chiar cu poarta bisericii ce arată semne de penitență – în zidurile de la intrare se găsesc sute de găuri făcute de-a lungul vremii de enoriașii ce trebuiau să învârtă cu degetul în piatră pentru fiecare dintre păcatele săvârșite.
Dar cea mai interesantă poveste a lui Schaas este cea despre personajul mitic celtic Grunemann (omul verde) sculptat cu multe fețe în pereții bisericii și descoperit sute de ani mai târziu. Întrebați în Richiș de sasul Schaas, oricine vă poate spune unde îl găsiți. Iar dacă îl vizitați, nu refuzați un pahar de vin de casă, merge bine cu toate poveștile pe care “Creangă” le mai are de spus…
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
