Made in Romania
Dincolo de realitatea sa sumbra, epoca comunismului a fost sursa de inspiratie pentru multi artisti, printre care fotografi sau regizori.
Dincolo de realitatea sa sumbra, epoca comunismului a fost sursa
de inspiratie pentru multi artisti, printre care fotografi sau
regizori. Printre cele mai reusite expuneri ale perioadei de
dinainte de ’89 se regasesc in
filmele lui Cristian Mungiu si pozele fotografului Andrei Pandele.
Daca in filmul Amintiri din Epoca de Aur, Mungiu in surprinde cu
ironie si umor unele situatii ce par acum absurde, dar erau
plauzibile in vremea lui Ceausescu, Pandele le imortalizeaza pe
hartie. Astfel galeria de fotografie Karousel expune, pana pe 27
octombrie, expozitia Made in Romania
realizata de fotograful roman, ce reda “flash-back-uri dintr-un
timp pe jumatate uitat”. In sala Dalles au fost expuse 85 lucrari
realizate majoritatea in anii ’70-’80, care surprind viata in
perioada comunismului in unele dintre cele mai umoristice sau
triste ipostaze – ultima coada la zahar inainte ca acesta sa se dea
pe cartela, oamenii “refulati” din statia de metrou pentru ca in
tren se plimba Ceausescu, marea ninsoare din ’85 cand circulatia
auto a fost interzisa si strazile au devenit alei de promenada
pentru pietoni etc.
Fotografiile sunt insotite de scurte descrieri, adevarate cronici ale timpului redate cu umor ironic de autor. Langa una dintre fotografii a fost asezata chiar si o lupa pentru ca vizitatorii sa priveasca atent fetele din multimea adunata in Piata Revolutiei, in ’89. Din seria limitata de cate 10 exemplare au fost deja vandute 5 poze, pretul pentru o fotografie fiind intre 300 si 600 de euro.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția