O lume virtuală, virtuală, virtuală: Ne dăm întâlnire cu medicul în clinici virtuale, dansăm la distanță de partener și profesor, ne măsurăm singuri pentru un costum made to measure sau bespoke pe care croitorul ni-l pregătește dincolo de ecranul unui computer. Ce mai putem face pe internet?
În ultimele săptămâni am realizat că putem face online mult mai multe lucruri decât am fi crezut până acum posibil. Nici măcar cărțile SF sau filmele din același gen nu ne-au pregătit pentru cât de rapid avea să se schimbe lumea reală în mai puțin de două luni. Ce este interesant de observat este că mediul de afaceri părea deja pregătit pentru astfel de schimbări, iar dacă nu era, atunci ei bine,…
În ultimele săptămâni am realizat că putem face online mult mai multe lucruri decât am fi crezut până acum posibil. Nici măcar cărțile SF sau filmele din același gen nu ne-au pregătit pentru cât de rapid avea să se schimbe lumea reală în mai puțin de două luni. Ce este interesant de observat este că mediul de afaceri părea deja pregătit pentru astfel de schimbări, iar dacă nu era, atunci ei bine, s-a mișcat cu viteza luminii. Pentru că, în orice situație, adaptarea e cheia supraviețuirii.
Așa am ajuns să ne dăm întâlnire cu medicul în clinici virtuale, să dansăm la distanță de partener și profesor, să ne măsurăm singuri pentru un costum made to measure sau bespoke pe care croitorul ni-l pregătește dincolo de ecranul unui computer. Și câte și mai câte. Deși cu siguranță nu am reușit să cuprindem în cuvinte toate câte s-au schimbat, am adunat câteva idei menite să servească fie drept inspirație, fie drept ajutor în aceste zile.
Am călătorit deja cu gândul și cu ajutorul Google Maps sau al multitudinii de aplicații și platforme disponibile în această perioadă când vacanțele reale pot fi doar la stadiul de vis sau de proiect.
Am aflat că și concertele se organizează pe internet, iar artiștii performează în fața unui public virtual, dar real, care se bucură de cântărețul favorit în propria sufragerie. Lipsește cu siguranță energia dată de mulțimea de la concertele offline, însă online te poți simți mai aproape de formația sau artistul care pare că îți oferă un show privat.
Lumea Disney este și ea acum la doar câteva click-uri distanță. Poți face o călătorie în adâncuri alături de Nemo, poți escalada munți fermecați sau îți poți da întâlnire cu personajele preferate. Poți chiar să zbori alături de Peter Pan către Neverland. Ce dacă nu a ales-o pe Tinker Bell, ci pe Wendy, Neverland e Neverland.
Ah, și tot virtual, poți primi lecții de la specialiștii în frumusețe despre cum să îți îngrijești unghiile, părul sau cum să îți creionezi un machiaj reușit acasă. Consultanții saloanelor de înfrumusețare Beauty District din București oferă astfel de ședinte pe pagina de Instagram spre exemplu. Nu e chiar răsfățul așteptat, dar baba suferă la frumusețe.
Între atâtea idei și proiecte, ce altceva mai e virtual?
Telemedicina, o soluție permanentă?
Rețeaua Regina Maria, al doilea jucător din piața privată de sănătate, a lansat în această perioadă o clinică virtuală, mai exact un loc unde pacienții și medicii își dau întâlnire pe aplicația Microsoft Teams mai degrabă decât într-un cabinet offline, între patru pereți. În acest moment, cu o echipă de 530 de medici sunt acoperite 36 de specialități medicale precum medicină internă, gastroenterologie, ORL, endocrinologie, pediatrie, dermatologie sau psihologie pediatrică.
„Ne doream de ceva timp să testăm consultațiile online. Aveam deja opțiunea «Întreabă un medic», prin care pacienții pot adresa întrebări scrise specialiștilor noștri, completând un formular de pe site, dar implementând tot mai multe soluții digitale în ultimii doi ani, aveam în plan să lansăm și o platformă mai complexă.
Pandemia doar a grăbit aceste planuri“, spune Fady Chreih, CEO Regina Maria. Le-a grăbit atât de mult, încât a durat puțin peste o săptămână ca platforma să devină funcțională: de la design, la testare, implementare, inclusiv integrarea cu toate celelalte sisteme interne și operaționalizare. Pacienții realizează o programare medicală online de pe desktop sau aplicația mobilă, dar și prin Call Center, programarea fiind ulterior confirmată printr-un e-mail cu o invitație de întâlnire pe aplicația Teams.
„La ora stabilită, atât medicii, cât și pacienții vor intra în întâlnire, pe Teams, pentru o experiență față în față în timp real, doar dând click pe linkul din invitație.“
O consultație online nu permite însă realizarea investigațiilor sau recoltarea de analize, pentru care este necesară prezența fizică în clinică. În cazul urgențelor medicale – inclusiv al celor depistate online – pacientul ajunge tot în mediul offline. Spre exemplu, policlinicile și spitalele Regina Maria sunt în continuare deschise, pentru nevoi medicale imediate, care nu suportă amânare și nu pot fi rezolvate online.
„Telemedicina poate scurta traseul medical de la diagnostic până la tratament, iar telemonitorizarea poate îmbunătăți calitatea vieții pacienților cu boli cronice. Ea poate facilita accesul la servicii și tratament specializat în zone unde nu există suficienți specialiști sau unde accesul la servicii medicale se face cu dificultate. Avem convingerea că telemedicina poate rămâne o soluție foarte eficientă și după ridicarea stării de urgență, dacă va fi păstrat și extins cadrul legal necesar.“
Petreceri virtuale cu mixolog propriu
Vlad Mihălăchioiu a lansat acum circa patru ani the date., un brand de petreceri pop-up ce a adunat până acum în portofoliu zeci de evenimente și o comunitate de 10.000 de oameni. Business-ul a pornit cu un eveniment la fiecare 3 luni, ulterior fiind organizată câte o petrecere în fiecare lună.
„În timp, the date. a devenit umbrela și pentru un alt brand, «the date drinks.». La începutul acestui an reușisem să semnăm parteneriate importante pentru o extindere națională și internațională, iar conceptele de evenimente erau pregătite în avans, până pe 31.12.2020.“
În contextul actual, începând cu data de 9 martie, business-ul de petreceri a fost închis și ce a urmat a fost o perioadă stresantă și incertă, după cum spune chiar Vlad. „Acum ne resetăm și descoperim noi oportunități. Așa ne-a venit ideea unei experiențe de tip puzzle cocktails.“ Mai exact, au fost create puzzle-uri din mai multe „piese“, respectiv bază alcoolică, aromă specială, fresh și top. Pachetele sunt însoțite de instrucțiuni de la experții în mixologie ai companiei.
„Un pachet conține o scrisoare personalizată, etichete nominale, ghid de întrebuințare, 3-6 sticluțe de alcool, o sticluță de sirop, două sticluțe de suc de citrice, garnish și apă tonică. Toate băuturile propuse sunt deja testate la petrecerile the date. din ultimul an.“
Puzzle-ul este unul destul de simplu, spune Vlad, fie alegi o rețetă propusă de mixologi – care te transpune pentru un moment la petrecerile the date. -, fie urmezi un chestionar telefonic, adică alegi baza alcoolică – vodka, gin, rom, whiskey, alegi unul dintre cele șase siropuri disponibile – yuzu, tonka bean, passion fruit, forest fruit, vanilla sau soc – și apoi mixologii vor adăuga ingredientele necesare pentru ca băutura să fie la nivel de cocktail bar. Aceste pachete se pot livra zilnic în București în intervalul orar 12:00 – 22:00.
„Cu siguranță mediul online este cheia în perioada următoare. Acest puzzle este doar vârful iceberg-ului din planul nostru“, conchide Vlad Mihălăchioiu fără a oferi prea multe detalii.
Mobila devine virtuală cu ajutorul realității augmentate
„Cu realitatea augmentată văd produsul în camera mea“. Așa sună mesajul retailerului de mobilier Mobexpert care a creionat astfel un produs ce permite cumpărătorilor să aleagă o piesă de mobilier sau o decorațiune și să o aducă virtual direct în locuința proprie.
Astfel, poți testa cum se potrivește un produs într-o cameră sau într-o locuință din punct de vedere al dimensiunilor, dar poți totodată decide dacă se asortează cu celelalte piese din casă din punct de vedere al designului sau al culorilor. O serie de produse pot fi astfel vizualizate în format 3D de pe mobil sau tabletă, iar după ce a fost scanată podeaua și camera, canapeaua, lampa sau scaunul sunt aduse în locul dorit. Mai mult, ele pot fi mutate doar prin mișcarea unui deget dintr-un colț în altul al încăperii.
Necesită mult mai puțin efort decât în realitate, iar alegerile sunt mai sigure odată testate. Iar pentru a completa experiența virtuală, produsele pot fi apoi comandate online.
Împreună, dar separat
Până nu de mult, de câteva ori pe săptămână, serile sau diminețile erau dedicate mișcării, indiferent ce nume purta ea: aerobic, zumba, box sau, de ce nu, tango, vals sau salsa. Între timp, fie că e vorba de sport sau de dans, cursurile de grup și cele individuale au fost suspendate, iar sălile și-au închis porțile.
Activitatea zilnică a devenit inițial, în primele săptămâni de izolare, – dincolo de muncă – statul pe canapea și memoratul tuturor filmelor și serialelor de pe platforma Netflix. A fost însă o soluție temporară, până când mintea s-a acomodat, iar corpul a început să ceară din nou mișcare. Multora le-a fost greu să găsească motivația să facă sport singuri, din amintiri, între aceiași patru pereți sau în jurul blocului, așa că mai multe companii de specialitate s-au mișcat destul de rapid și au mutat clasele în online.
Lanțul de școli de dans Arthur Murray, venit pe piața locală în 2014, continuă cursurile în online, pe platforma Zoom. „Ce trebuie să faceți: descărcați aplicația Zoom sau accesați pagina Zoom.com, dați click pe Join a meeting (nu aveți nevoie de un cont), tastați ID-ul și fiți gata de dans!“ Nu sună foarte greu, recunosc!
Pentru cei care simt că au două picioare stângi și nu vor să își dovedească contrariul, retailerul de echipamente sportive Decathlon, liderul pieței de profil, „organizează“ zilnic, chiar de mai multe ori pe zi, pe pagina proprie de Facebook, diferite tipuri de antrenamente pentru acasă. Pentru toți ceilalți există întâlnirile unu la unu, cu instructorul personal, doar că nu face-to-face, ci pe platformele video.
Modă, artă și un strop de tehnologie
Un costum bespoke are același efect asupra doamnelor cu cel al unui corset de la Agent Provocateur asupra bărbaților. Obsesia pentru detalii și munca artizanală fac ca un astfel de produs să se găsească la granița dintre modă și artă. Ce se întâmplă însă în vremurile de pandemie, când întâlnirea cu un specialist devine aproape imposibilă? Ce se întâmplă cu discuțiile preliminarii, cu măsurătorile și cu probele de după?
E simplu, se fac online!
„Întâmplarea face ca noua conjunctură care a apărut odată cu escaladarea pandemiei să ne găsească cumva pregătiți pentru a putea continua activitatea Zenonni lucrând de la distanță. Noi am suspendat întâlnirile cu clienții în toate cele trei showroomuri de la București, Moscova și Chișinău și am trecut la o activitate remote. Acest mod de lucru îl vom menține până când riscul generat de acest virus va dispărea“, spune Ciprian Vlad, cofondator Zenonni Su Misura, primul business local de costume made-to-measure, lansat acum circa un deceniu alături de Simona Hulber.
El adaugă că fără a intra în contact direct cu clientul în showroomurile proprii, compania poate lua noi comenzi și poate livra produsele realizate la comandă, fie made to measure, fie bespoke.
„Pentru a lua măsurile, folosim o aplicație lansată anul trecut, ce oferă posibilitatea de a face acest lucru de la distanță. Clientul Zenonni își instalează aplicația pe telefon și, odată activat procesul de luare a măsurilor corporale, aplicația ghidează pas cu pas acest proces.“ Ciprian spune că înainte de pandemie Zenonni a testat, dar nu prea a folosit acest tool, întrucât anulează experiența clientului în showroom.
Aplicația este dezvoltată de un start-up din Statele Unite și are marele avantaj că livrează măsurile corporale necesare dezvoltării de produs cu o acuratețe maximă, eliminând 100% eroarea umană.
Măsurile furnizate de aplicație ajung direct către producția de costume sau de cămăși. Aici se generează tiparul digital al fiecărui produs, pentru fiecare client în parte.
„Altfel spus, croitoria tradițională este digitalizată 100%. Ședințele de consiliere între client și consultantul Zenonni se desfășoară tot online. Apelam la această soluție și înainte de pandemie, atunci când clientul solicita consilierea personală fără a fi posibilă prezența în showroom sau deplasarea consilierului Zenonni la client.“
După ce această perioadă va trece, o serie de obiceiuri vor rămâne, dar relațiile se sudează mai mult tot în offline, atât între oameni, cât și între branduri și clienții lor.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția