Liniste de groaza

La inceput a fost jocul video. Si nu orice joc video, ci “Silent Hill”, considerat a fi printre cele mai inspaimantatoare si sangeroase (pentru cunoscatori, el face parte din categoria survival horror). Monstri insetati de sange, decoruri tenebroase, incercari incarcate de simbolism, cam asa ar putea fi descris pe scurt acest joc video, despre care nu s-ar pomeni niciodata in acest supliment daca nu s-ar fi facut si un film dupa el.
Se pare ca regizorul francez Christophe Gans a impresionat pe cine trebuie cu thrillerul sau “Fratia lupilor” (“Le pacte des loups”, 2001), pentru ca, iata, a plecat in Statele Unite pentru a face acest horror cu o miza destul de mare, avand in vedere succesul anterior al seriei de cinci jocuri video.
“Silent Hill”-filmul continua seria de horror-uri “de familie”, care au in centrul actiunii un copil si in care personajul principal (adica cel care distruge monstri si iese din fiecare scena din ce in ce mai patat de sange) este o femeie. Daca ati facut legatura cu “Avertizarea” (“The Ring”), “Blestemul” (“The Grudge”) sau “Apa intunecata” (“Dark Water”) sunteti pe calea cea buna: seria de jocuri este facuta de compania japoneza Konami, care s-a implicat si in productia filmului. In orice caz, coloana sonora foarte elaborata (adica plina de scartaituri si gemete suficient de infricosatoare incat sa nu aiba nevoie de imagini pentru a-ti ridica parul in cap) este cea din seria originala de jocuri.
Desi in joc personajul principal era un barbat, Gans il inlocuieste cu o femeie, Rose Da Silva (Radha Mitchell), o mama care se indreapta spre pustiul orasel Silent Hill in speranta ca va afla de ce fiica ei, Sharon (Jodelle Ferland), se trezeste din accesele de somnambulism pronuntand numele orasului. Ajunsa in Silent Hill, Rose o pierde pe Sharon si incepe s-o caute prin ungherele care mai de care mai dezolante ale orasului. Daca acesta parea la inceput pustiu, Rose isi da seama foarte curand ca o multime de oameni si creaturi ale intunericului misuna prin jur. Ca sa aiba totusi si un personaj masculin in film, scenaristii l-au facut si pe sotul lui Rose, Christopher (alter-ego al regizorului?), interpretat de Sean Bean, sa porneasca in cautarea reprezentantelor feminine ale familiei sale.
“Silent Hill” este un film eficient, cel putin in prima jumatate. Intunecat, cu efecte speciale bine realizate (decorurile amintesc uneori de lumea dinauntrul mintii ucigasului in serie din “The Cell”, al regizorului Tarsem Singh, una dintre cele mai elaborate scenografii aparute in ultima vreme pe marile ecrane), un soundtrack bine gandit si ceva imagini subliminale, filmul iti induce starea aceea de “nu-mi place, dar nu ma pot abtine sa nu ma uit”, foarte utila pentru a transforma o pelicula de gen intr-un succes financiar (“Silent Hill” a intrat in Statele Unite pe locul I in topul incasarilor din prima saptamana de difuzare, dar n-a rezistat prea mult acolo). Oricum, spre deosebire de alte filme horror (cum ar fi “Casa de ceara”), “Silent Hill” este suficient de bine facut ca sa nu poti rade de el, reusind astfel sa te sperie.
Din pacate sperieturile se opresc in momentul in care regizorul incepe sa ingramadeasca in scenariu toate mesajele mistico-religioase ale jocului: fanatism religios, vanatoare de vrajitoare, suferinta care se transforma in sete de razbunare etc. Initial, scenariul fusese gandit pentru un film de trei ore, dar l-au redus la doua. Ar fi fost perfect daca l-ar fi redus la una.

Silent Hill
R: Christophe Gans
D: Radha Mitchell, Jodelle Ferland, Laurie Holden, Deborah Kara Unger, Sean Bean, Kim Coates
Din 22 septembrie

Stil de viață /FILM