Legenda si frumos pe malul Lacului Rosu
Legenda si frumos pe malul Lacului Rosu
Sunt unele locuri carora faima indelungata le-a adus obisnuinta, aproape banalitate sau, mai rau, o completa ignorare. Cine mai alege azi sa mearga in concediu la Sovata, de exemplu, sau la Voineasa? Poate doar cei care s-au obisnuit sa mearga acolo de ani de zile, din lipsa de variante.
Lacul Rosu tinde sa devina, daca n-a facut-o deja, un astfel de loc, vizitat doar din goana masinii.
Dar, daca veti incerca sa vedeti astfel de locuri prin prisma povestilor pe care le poarta cu ele, atunci s-ar putea sa vi se infatiseze altfel, cu un aer nou si, de ce nu, atragator.
Plecand din Moldova catre Ardeal, pe scurta sosea dintre Bicaz si Gheorgheni, drumul e plin de frumuseti care va vor fura ochii: Muntii Ceahlau si Tarcaului, Valea Bicazului, cheile cele mai salbatice din tara si, in sfarsit, ca o incununare, Lacul Rosu.
Relativ tanar, s-a format abia acum 150 de ani, prin prabusirea unui intreg munte in albia unor paraie. Muntele se numea parca predestinat “Ghilgos”, adica ucigasul. Dar “bruta” a creat insa aproape o minune, un iezer de o frumusete rapitoare.
Traditia populara pastreaza doua legende legate de originea lacului in care apa si-a cerut jertfa omeneasca. Se spune ca o fata de o frumusete rar intalnita, care se numea Estera, s-a dus odata la targ, la Gheorgheni. A intalnit acolo un flacau voinic si amandoi s-au indragostit pe loc. Flacaul a rugat fata sa-i fie mireasa, dar cununia nu s-a putut tine, caci voinicul a fost luat in armata.
Estera n-a incetat nici o clipa sa-l astepte. La fiecare apus de soare se ducea cu ulciorul la izvor unde statea ore in sir, in nadejdea ca se va intoarce alesul inimii sale. Canta asa de trist, incat auzind-o, se induiosau pana si muntii.
Era intr-o duminica dupa-amiaza, cand a fost rapita de langa apa de un talhar ce a trecut pe acolo.
Acesta a inchis-o in locuinta lui, i-a promis aur si argint numai sa-l indrageasca, dar fetei nu-i trebuia nimic.
Dupa multe zile de incercari zadarnice, talharul isi pierdu rabdarea si vru s-o ia in casatorie cu sila. Estera a tipat cu disperare catre munti, implorandu-le ajutor si stancile impresionate de strigatele indurerate au raspuns cu tunete.
Furtuna a maturat totul in cale si a pravalit stancile peste talhar, dar si peste fata. Apoi s-au adunat acolo si apele muntilor, formand Lacul Rosu – Ucigasul.
O a doua legenda spune ca, pe pajistea dintre versantii muntilor a fost o stana. Vazand apropierea furtunii, ciobanii au incercat sa se refugieze, dar Muntele Ucigas daramandu-se, i-a ingropat impreuna cu oile.
Lacul Rosu e usor de recunoscut prin apa inchisa la culoare si prin trunchiurile copacilor inecati, ce tasnesc din lac ca niste colti. Iarna sunt parca si mai evidenti din cauza apei scazute si a gheturilor. E singurul lucru cat de cat fioros din intregul lac, cu imprejurimi cu tot. Daca nu te gandesti prea mult la legende…
* Anelise Salan este realizatoarea emisunii Descopera Romania (difuzata pe postul de televiziune PRO TV International) si a filmelor documentare de la Bucataria lui Radu (difuzata pe PRO TV), ghiduri de calatorie si cultura romaneasca.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția