Ceasuri & Bijuterii /Bijuterii
Legaturi regale
L-au cucerit pe Napoleon, au devenit preferatele aristocratiei britanice, iar curtile regale europene le-au purtat la fiecare bal sau eveniment. Bijuteriile casei franceze Chaumet, care are o istorie de peste doua secole, se reinventeaza odata cu fiecare colectie, fara sa piarda din faimoasa aura imperiala
L-au cucerit pe Napoleon, au devenit preferatele aristocratiei britanice, iar curtile regale europene le-au purtat la fiecare bal sau eveniment. Bijuteriile casei franceze Chaumet, care are o istorie de peste doua secole, se reinventeaza odata cu fiecare colectie, fara sa piarda din faimoasa aura imperiala.
Una dintre colectiile clasice ale casei este “Liens de Chaumet” simbolizata printr-un “X” curbat, din materiale nobile (aur alb, galben si roz) si pavat cu diamante. Motivul colectiei este aplicat, mai discret sau mai evident pe inele, bratari, coliere sau cercei. Modelul britanic Stella Tennant, imaginea casei, ilustreaza cel mai bine spiritul Chaumet: un strop de aristocratie britanica, accesorizata cu sarm francez, aduse in prezent prin accente de glamour rock’n’roll. Colectia, lansata in anii ’70, s-a reinventat in fiecare deceniu si a ajuns ca in 2007 sa devina simbolul indragostitilor de pretutindeni.
Colectia din 2007 contine bijuterii in variantele mini si maxi, din aur alb, galben si roz, si a fost prezentata intr-una dintre cladirile istorice ale Bucurestiului (Biblioteca Centrala Universitara) intr-o atmosfera care a evocat spiritul romantic al casei.
Diamantele au stralucit printre lumanari parfumate, decoruri clasice in culori calde si cantece de dragoste celebre mixate de Beatrice Ardison.
Prezentarea a semanat mai degraba cu o expozitie, pentru ca alaturi de noile modele au stat piese istorice, precum primul set Liens lansat in 1977 si inele din perioada 1985-1995.
Noua colectie “Un amour de liens” a primit o nota contemporana prin liniile asimetrice, fara insa sa piarda din linia clasica. Inelele Maxi Liens, supradimensionate si asimetrice, sunt realizate din aur alb, galben si roz si contin diamante de 0,37 de carate.
Contrar dimensiunilor sporite, greutatea inelelor este insesizabila si pot fi purtate atat de barbati, cat si de femei.
Pentru ca engleza este de mult o limba internationala si pentru ca orice cunoscator poate descifra mesajul XXX de la finalul unei scrisori (cu dragoste), colierul Liens d’Amour XXX a fost promovat ca un mesaj de dragoste pretios si ca un talisman norocos.
Inspirat de modelul bijuteriilor religioase din Brazilia, dimensiunea colierului poate fi ajustata, cu ajutorul celor trei X-uri pretioase mobile, astfel incat de fiecare data mesajul sa fie diferit.
Noua colectie include si ceasuri-bijuterie, XL Liens Watches, in versiunea din aur galben, roz si alb, cu limbi pavate cu diamante si curea din piele de aligator.
Ceasurile se remarca prin volumele supradimensionate si liniile curbate ale carcasei cu 24 de diamante ce par ca formeaza un cerc pretios.
Ceasuri & Bijuterii /Bijuterii
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția