Cultură /Film
Las-o moarta!
Cand afli ca Monica Barladeanu (sau Dean) joaca un rol cvasiprincipal in Fall Down Dead/Se credea un Picasso, iar din distributie mai face parte si la fel de mediatizata Mihaela Radulescu, mi se pare normal sa ai un motiv pentru a vedea capodopera respectiva, chiar daca subiectul nu-ti spune cine stie ce
Cand afli ca Monica Barladeanu (sau Dean) joaca un rol cvasiprincipal in Fall Down Dead/Se credea un Picasso, iar din distributie mai face parte si la fel de mediatizata Mihaela Radulescu, mi se pare normal sa ai un motiv pentru a vedea capodopera respectiva, chiar daca subiectul nu-ti spune cine stie ce.
Si cand pe generic ii observi si pe Dominique Swain sau Udo Kier, deja asteptarile devin mai consistente in ceea ce priveste acest thriller oricat de obscur. Dar doar pana trec primele zece minute, cand iti dai seama ca filmul se transforma, fara sa vrea, in comedie…
“Fall Down Dead”, regizat de Jon Keeyes, e genul acela de thriller-horror care poate fi rezumat in doua randuri, fara a fi neaparat simplist.
Este vorba, in esenta, despre un ucigas si despre un martor incomod, care trebuie eliminat pentru ca ucigasul sa-si continue “opera” (da, individul chiar se crede un Picasso, iar capodoperele sale sunt trupurile victimelor, “artistic” hacuite si complicat lacerate). Mai pune doi politisti, o pana de curent, o cladire de birouri incuiata, un numar de angajati care fac, din diverse motive, ore suplimentare, si ai toate premisele unui film cu sperieturi, onest si lipsit de pretentii. Numai ca FDD rateaza orice urma de suspans.
Asasinul se ascunde in prima jumatate a filmului (si este filmat insistent fara sa i se vada fata, ci doar briciul), dupa care devine de-un inexplicabil exhibitionism si filozofeaza gratuit si penibil cu victimele.
Unde mai pui ca Udo Kier, excelent in alte filme si specializat in roluri de vampiri/scrantiti/ucigasi, aici are o privire pierduta si umeda, incat mai ca-ti vine sa-i arzi doua palme, sa-l trezesti din transa si sa-l trimiti la spitalul de nebuni, ca de speriat nu te sperie nicio clipa.
Si cand incepe sa vorbeasca, lucrurile devin tragice: are un accent german atat de pronuntat, incat nu intelegi aproape nimic.
Este o scena in care vrea sa-si scoata din sarite victima principala (Dominique Swan, in cea mai neinspirata alegere din cariera ei) si o ameninta ca o sa-i taie limba (tongue) si o sa picteze tablouri cu ea.
Numai ca actorul pronunta ceva ce seamana a “dung” (ceea ce spune multe despre film), astfel incat ramai convins ca Swain este o actrita minunata numai pentru ca reuseste sa nu izbucneasca in ras. Daca e de ras, FDD trebuie neaparat vazut. Daca vreti un thriller ok, filmul lui Keeyes trebuie evitat cu orice pret, oricat de atractiva ar fi prezenta vedetelor noastre in el.
In ceea ce le priveste, Radulescu nu zaboveste foarte mult pe ecran, ea fiind prima care-si afla sfarsitul sub briciul nebunului.
Despre Monica Barladeanu numai de bine, engleza ei este cea mai buna din distributia inexplicabil de internationala a filmului, desi rolul de angajata cuminte si devreme acasa, care insira rugaciuni sechestrata intr-un birou, nu i se potriveste absolut deloc.
In orice caz, FDD este genul de film pentru care ar trebui sa se inventeze un dublu sistem de notare: unul pentru ceea ce vrea sa fie (deplorabil), altul pentru ceea ce este (minunat de amuzant).
R: Jon Keeyes
D: Dominique Swain, Mehmet Gunsur, Udo Kier, Monica Barladeanu, Jennifer Alden
Din 27 iulie
Cultură /Film
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
