La vremuri cenusii merg culori stralucitoare
Economia mondiala stagneaza, razboiul din Irak e aproape o certitudine, iar atacurile teroriste se inmultesc de la o zi la alta. Dar nu e totul pierdut, deoarece creatorii de moda au gasit un remediu pentru starea generala de nesiguranta: culori si modele cat mai stralucitoare si traznite, pentru toate varstele, care sa detroneze eternele negru, cenusiu si maro venerate de oamenii de afaceri (si…
Economia mondiala stagneaza, razboiul din Irak e aproape o certitudine, iar atacurile teroriste se inmultesc de la o zi la alta. Dar nu e totul pierdut, deoarece creatorii de moda au gasit un remediu pentru starea generala de nesiguranta: culori si modele cat mai stralucitoare si traznite, pentru toate varstele, care sa detroneze eternele negru, cenusiu si maro venerate de oamenii de afaceri (si nu numai) si sa umple spatiile libere din sifoniere, dar mai ales magazinele si cuferele tot mai goale ale companiilor de vestimentatie.
Magazinele cu pretentii din lumea intreaga, de la vitrinele de pe Fifth Avenue din New York si pana la Harrods din Londra, expun sacouri rosii, fuste sau rochii roz si camasi cu modele si dungi cat mai colorate. In incercarea de a invia atmosfera prospera si spiritul lipsit de griji al anilor ’50, designerii vestimentari au readus la viata cate ceva din stilul acelor ani, de la rochiile cloche sau usor plisate la camasile barbatesti viu colorate.
Exista o explicatie relativ simpla pentru acest gest disperat din partea liderilor modei, care ani de-a randul au predicat avantajele culorilor inchise si ale modelelor uni, dar care acum doresc parca sa-si transforme clientii in niste bomboane fondante ambulante: sifonierele si dulapurile consumatorilor gem de lucruri inchise la culoare, care (conform acelorasi creatori) sunt nemuritoare, mereu la moda si nu trebuie schimbate decat foarte rar. Prin urmare, cumparatorii nu prea mai au intentii serioase atunci cand calca pragurile magazinelor, ceea ce a dus la o stagnare si chiar recesiune in industria vestimentara din America si Europa.
De asemenea, consumatorii s-au plictisit de hainele clasice, asa ca nu sunt motivati absolut deloc sa le inlocuiasca cu alte haine la fel de clasice, s-au gandit creatorii de moda, care si-au intesat prompt vitrinele cu creatii vestimentare smulse parca de pe papusile Barbie si Ken: mult, foarte mult roz, auriu, argintiu, funde, dungi, picouri, patratele, etc. Aceeasi tendinta este valabila si pentru barbati. De pilda, magazinul Bergdorf Goodman din New York vinde foarte bine un sacou barbatesc rosu la 600 de dolari, iar lantul de magazine Gap a epuizat un model de pardesiu, bineinteles roz.
Ca sa va scutim de un soc in aceasta primavara, iata ce veti putea vedea in vitrinele magazinelor din lumea intreaga:
Pentru domni
Camasile sunt acum dungate sau chiar cu diverse modele – cea mai semnificativa tendinta a sezonului. Firma Thomas Pink vinde camasi multicolore (verde menta, portocaliu, albastru pal) la preturi cuprinse intre 50 si 120 de dolari. Casa de moda italiana Etro, cu magazine de la Moscova la New York, merge chiar mai departe si expune camasi care ii vor face pe purtatori sa semene cu celebrele bastonase de vanilie din desene animate, datorita dungilor albe si rosii. De asemenea, compania vinde si costume in dungi multicolore, patratele si combinatii indraznete de culori.
Pentru barbatii care nu ies din casa fara sacou, e bine de stiut ca, in acest sezon, tendinta se indreapta catre doi nasturi in loc de trei. Nasturii sunt plasati ceva mai sus, ceea ce contrubuie la crearea impresiei de suplete.
O alta tendinta care isi face simtita prezenta in aceasta primavara tine de uniformele militare (nici nu-i de mirare, avand in vedere contextul international): epoleti, fermoare foarte vizibile, curele, catarame nichelate si alte asemenea accesorii si inflorituri “soldatesti”.
Cravata isi pastreaza latimea de 9,5 centimetri care se vinde cel mai bine de ani buni, dar culorile si modelele sunt mult mai vibrante. Cravatele de matase sunt mai stralucitoare, deloc subtile si isi arata pretul.
Cat despre pantaloni, militaria se simte si aici. Multe buzunare, croiala o idee mai simandicoasa decat o pereche de jeans, numai buni pentru oamenii de afaceri fara fasoane.
Pentru doamne
Rafturile magazinelor gem de rochii si fuste retro, gen anii ’50, in picouri sau imprimeuri futuriste, obligatoriu cat mai colorate. Creatoarea de moda Donna Karan a primit comenzi de 700.000 de dolari in doar doua zile pentru acest gen de rochii, despre care multi credeau ca vor ramane ingropate pentru totdeauna in cuferele bunicilor. Fustele mini reusesc si ele o revenire spectaculoasa (de parca ar fi pierit vreodata din magazine), astfel ca androginismul favorizat de ceva vreme de costumele sacou si pantalon pentru femei si de toate felurile posibile de pantaloni, ar putea fi inlocuit anul acesta de o explozie de feminitate boticelliana.
Este totusi putin probabil ca femei precum sefa HP Carly Fiorina sa prezideze sedintele consiliilor de administratie in rochii cloche de culoarea piersicii si sandale aurii cu bareta din blana sau puf.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția