La un pahar de distractie pe harta Europei

Usor satula de Bucuresti si localurile lui, am urcat in masina cu cativa prieteni si am plecat intr-o excursie de cateva zile prin tari europene, sperand sa imi imbogatesc cunostintele in materie de cluburi si baruri. Ungaria, Austria, Germania si destinatia finala, Olanda, mi-au incantat privirile prafuite ca niste ochelari ponositi pe care nu i-am mai sters cu piele de caprioara de prea mult timp. In Olanda am poposit la Maastricht, un orasel din sud, foarte aproape de granita cu Belgia, in care se opresc turisti din mai toate tarile Europei pentru a achizitiona un automobil la un pret mai rezonabil. Si, cum este destul de greu sa te decizi intr-o singura zi, iei o camera la un hotel (unde serviciile sunt ireprosabile), faci o siesta si, seara, pornesti la o mica distractie, fiindca pe timp de zi, strazile si localurile sunt pustii. Remarcasem inca de cand am ajuns o transparenta iesita din comun pentru un roman: casutele olandeze se prezentau cu ferestre imense, neprotejate de gratii, si care lasau sa se vada tot ce avea omul prin casa. Nu mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca distractia olandezilor e la fel de… transparenta. Localurile, cele mai multe dintre ele micute, dar cochete, ofereau game variate de bauturi, total necunoscute mie, iar pofta de viata a neamului cu saboti, care culeg lalele, se manifesta prin dansuri si chiuieli venite din suflet si fara perdele. Coopers Bar a fost alegerea pentru cea dintai seara, un club cu muzica pe toate gusturile, de la care nu lipseau lalelele de pe fiecare masa.

In Germania, nu am fost prea incantata de stilul lor de a-si petrece timpul liber. Am optat pentru un loc situat undeva pe una dintre autostrazi (nu-mi amintesc exact coordonatele geografice).

In afara de veselia si voia buna care incununau masa noastra, domnea o liniste de-a dreptul deranjanta. Pub-ul era decorat cu diverse statuete in marime naturala, pictate frumos, care intruchipau diverse personaje: un pirat fioros, un politist, un bucatar cu mustati subtiri (deosebit de caraghios), boabe de cafea de marimea unui pudel, crocodili si alte aratari.

Din meniu nu prea am inteles mare lucru fiindca se stie ca nemtii cred cu tarie in folosirea exclusiva a limbii proprii, asa ca denumirile de bauturi m-au incurcat de tot. Am remarcat ca am fost singurii din local care au binevoit sa ofere un mic bacsis chelneritei care nu mai stia cum sa multumeasca pentru cele trei fise de un euro.

In ceea ce priveste Viena, capitala Austriei, nici nu am mai indraznit sa intru in vreun local, pentru ca aveam atatea locuri de vizitat. Am ramas uimita de abundenta localurilor cu specific chinezesc si italian – aflate la mai tot pasul, si de sex-shop-uri, si ele in numar impresionant pe metru patrat.

Intrebare de final: a meritat sau nu efortul excursiei maraton pe plaiuri europene? Da, ja, igen…

Gastronomie